Storymania: Mitul Labiș
29 Decembrie 2017, 06:00
Alături de figura mitică a lui Eminescu, Nicolae Labiș a devenit și el un mit. Labiș întruchipează în literatura noastră mitul poetului tânăr; el este, după cum s-a spus, „Rimbaud al nostru”. Și, ca orice tânăr și pe deasupra poet, identificându-se el însuși cu schimbarea, cu noutatea va fi dornic să adere la revoluții, fie ele estetice sau sociale.
„ Cu excepția lui Eminescu, niciun mare poet român nu a fost mare la douăzeci de ani”- scria despre autorul poemei „Moartea căprioarei” criticul Lucian Raicu
Venit în București, la Școala de literatură, pe când abia depășea copilăria, tânărul Labiș era deja prevestit de aura sa de poet. Și, ca să rotunjim imaginea, va fi urmat, precum o coadă de cometă , de o excepțională generație de poeți, în frunte cu Nichita Stănescu, generație care este în fond și a lui, numită dealtfel ulterior chiar „generația Labiș”
Dacă ne situăm în epocă, apariția unui poet precum Labiș pare un miracol. Contextul era cel al așa-zisei literaturi proletcultiste. Să reamintim , pentru că e semnificativ, că poemul lui emblematic „Moartea căprioarei” apărea în revista „Viața românească” în 1954, iar volumele lui „Puiul de cerb” și „Primele iubiri” erau editate doi ani mai târziu. Sunt singurele antume. Pe 22 decembrie 1956, Labiș moare la spital, în urma unui accident de tramvai, produs în condiții care au lăsat loc speculațiilor. Cea mai freventă fiind ipoteza că ar fi intervenit mâna Securității, autoritățile fiind nemulțumite de spiritul nesupus al tânărului poet care cântase Revoluția, Revoluție care acum își trădase „idealurile”.
E.Lucan