Caricaturistul Mihai Stănescu, ale cărui lucrări au fost interzise de Nicolae Ceauşescu, a murit la vârsta de 78 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o suferinţă îndelungată. Anunţul a fost făcut de fiica artistului, Daiana Stănescu, pentru Realitatea.net. Aceasta a precizat că tatăl său s-a retras din activitate şi de pe scena publică în urmă cu trei ani şi jumătate. Ea a cerut discreţia presei şi a opiniei publice.

Născut pe 20 iulie 1939, în satul Grădiştea, lângă Mizil, Mihai Stănescu a fost singurul caricaturist român care, trăind la Bucureşti, a criticat în mod deschis regimul lui Nicolae Ceauşescu. El a absolvit liceul la Buzău şi apoi, contrar sfatului mamei sale de a se înscrie la Medicină, a urmat la Iaşi liceul de arte plastice, unde a fost înscris în anul II. În 1966, el a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.

După facultate, Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a făcut grafică publicitară, de unde a demisionat după 6 ani. A revenit după un an şi a mai lucrat alţi şase ani. În 1978, a devenit liber-profesionist.

În anii 1970 şi 1980 a câştigat numeroase premii internaţionale.

În 1992, Mihai Stănescu şi-a deschis un magazin lângă Sala Palatului. Magazinul, „Erata", a funcţionat până în februarie 2016. Aici au fost vândute căni, cărţi poştale, tricouri şi sacoşe de pânză imprimate cu desenele sale, dar şi albume de caricatură şi desene originale ale artistului.

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale lui Mihai Stănescu a fost seria de fotografii cu fiica sa Daiana Stănescu, pe care a fotografiat-o, în aceeaşi rochie, între vârstele de 6 şi 29 de ani.

Expoziţia „Daiana, la diferite vârste, fotografiată în aceeaşi rochie", a fost vernisată în 2003, la salonul de carte Bookarest şi reluată în 2004, la Galeriile Orizont din Bucureşti.

Mihai Stănescu este autorul logo-ului „Bookarest", sub care a funcţionat, până în 2006, târgul de carte de vară de la Bucureşti (în prezent, denumit „Bookfest").

În decembrie 2000, preşedintele României de la acea vreme, Emil Constantinescu, i-a acordat Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de „Cavaler", „dorind a-i răsplăti meritele excepţionale pentru realizări artistice şi pentru promovarea culturii".

„Prin anii '80, am început să trimit lucrări la concursuri internaţionale, am luat premii... Şi eu mă comportam că un om liber, adică eu desenăm ce voiam, nu mi le publicau, umblăm cu ele în geantă, le arătăm la lume pe stradă. Luasem un premiu în '82, în Japonia, unde fuseseră vreo 10.000 de concurenţi. M-au lăudat şi în presă la noi. Imediat după ce m-am întors, am scos o carte, un album care n-avea titlu, se chemă «Mihai Stănescu». Am profitat atunci, pentru că Ceauşescu tocmai hotarise că nu mai este cenzură, că fiecare instituţie răspunde de ceea ce face. Şi eu imediat am scos cartea, am dus-o la noi la Uniune, am semnat-o noi, am tipărit-o la noi la tipografie şi am vândut-o la Fondul Plastic. La lansare, la Căminul Artei, au fost 5 persoane (eu, două feţe şi familia Dinescu). După o zi, a aflat lumea şi a început să cumpere. După vreo patru zile, a aflat şi ministrul Culturii, doamnă Suzana Gidea, şi a interzis-o, a dat pedepse pe la Uniunea Artiştilor, i-a pedepsit pe cei care au semnat. Mie nu a putut să-mi facă nimic, pentru că luasem deja un premiu afară şi de-abia mă lăudaseră. Dar a venit Poliţia acasă la mine, au deschis, au intrat în lipsă mea, au căutat cărţi. Acest album s-a tipărit în 5000 de exemplare, 4000 s-au vîndut în patru zile şi 1000 le-au retras”, povestea Mihai Stănescu într-un interviu acordat Revistei Tango.

„Au procedat prost, pentru că, totuşi, cartea s-a multiplicat şi aşa am devenit eu celebru. Asta era în 1982. În '85, am încercat să mai fac o carte care se chemă «Umor 50%», pentru că se făcea economie la căldură, la mâncare, la gaze, la toate, şi-am spus că şi la umor trebuie să facem ceva economie. S-a tipărit, dar n-a mai apucat să iasă din tipografie. Amândouă au fost scoase după Revoluţie şi s-au vândut", a adăugat atunci Mihai Stănescu.

Ultimul album al artistului, „De unde îţi vin ideile, Mihai Stănescu?”, a apărut în anul 2014. Alte albume de caricatură pe care le-a lansat artistul sunt: „Mihai Stănescu” (1982, Bucureşti), „Umor 50%” (1985, Bucureşti), „Acum nu e momentul” (1990, Bucureşti), „Rire en Roumanie” (1988, Paris, Ed. Bernard Barrault), „C'est pas le moment” (1989, Paris, Ed. Bernard Barrault), „Pe urmele mele” (1999, Bucureşti), „Manual de publicitate. Volumul II” (2003, Bucureşti), „Am intrat...” (2006, Bucureşti), „Cod portocaliu” (2009, Bucureşti), „Realizările guvernului Boc în perioada 2009 - 2010” (2011, Bucureşti), „La cererea clienţilor, am plecat în vacanţă” (2012, Bucureşti) şi „Realizările Guvernului Ponta” (2014, Bucureşti).