Turneul Orgile României se încheie azi la Bucureşti - Interviu cu organistul VLAD VIŞENESCU 11 iulie 2019

Este o experienţă unică pentru un artist tânăr. Însăşi traversarea ţării şi în special a Transilvaniei de la vest la est şi contactul cu atâtea instrumente minunate, dar extrem de diferite, a fost o provocare în sine. O experienţă extrem de folositoare, un exerciţiu de a transpune un program muzical identic pe instrumente diverse, construite în epoci complet diferite, de la instrumente din baroc de la 1700, până la instrumente mai recente de secol XIX sau XX. Cel mai simplu spus, trecerea de pe un instrument pe altul, în cazul orgilor, este ca schimbarea poziţiei de şofat la maşină de pe partea stângă pe partea dreaptă, poate şi cutia de viteze automată cu cea manuală, ca să mai adăugăm ceva. Sunt tuşeuri diferite, registraţii, timpi de reacţie diferiţi de la atingerea clapei până la emiterea sunetului, o seamă de detalii pe care nu le are nici un alt instrument în afara orgii. Se ştie, de altfel, că, practic, nu există două orgi identice. Este destul de dificil, mai ales când nu ai câte o săptămână între recitaluri să te poţi acomoda a fiecare orgă, dar cu bunăvoinţă şi cu încredere se poate. A fost foarte interesant, a fost o experienţă foarte caldă, foarte complexă. Din oraş în oraş am întâlnit tipuri diferite de public, oameni obişnuiţi cu diferite programe… Sunt locuri în care publicul e acomodat cu concerte şi stagiuni de orgă, ca la Cluj, Sighişoara, Mediaş, pe când la Arad sau Alba Iulia, de exemplu, mai puţin. De aici, încercarea mea de a nu face diferenţe între aceste oraşe şi de a porni de la aceeaşi premiză, de a încerca să le pun pe picior de egalitate, de a aduce muzica la fel, cu aceleaşi gânduri, în toată ţara. Un concert de orgă e mult diferit faţă de un concert instrumental normal, pentru că tu ştii că lumea este în sală, dar atât. Nu ştii cine este, câţi sunt, nu ai contact vizual cu ei decât în momentul final al aplauzelor, când dai ochii cu publicul, îţi evaluezi prestaţia… şi atunci poţi constata că biserica este absolut goală sau arhiplină. Trebuie să cânţi la fel de bine, indiferent ce se întâmplă acolo. Tocmai din cauza lipsei acestui contact vizual, trebuie să depui un efort mai mare în a reuşi să transmiţi mesajul, neavând la dispoziţie arsenalul de gestică sau mijloace vizuale ale unui alt fel de instrumentist. Organistul trebuie să facă asta numai prin intermediul sunetului şi al acusticii. Eşti tu, instrumentul şi produsul finit, muzica, pe are o simţi întotdeauna prezentă.