Mircea Tiberian, celebrul pianist de jazz, a murit la vârsta de 70 de ani

Mircea Tiberian s-a născut la 4 mai 1955, în Cluj, şi a crescut în Sibiu. A făcut un pas decisiv în afirmarea sa atunci când, în 1974, a debutat la Festivalul Internaţional de jazz de la Sibiu.

A urmat o carieră vastă cu mii de concerte, peste douăzeci de albume proprii, colaborări internaţionale, predare universitară şi chiar fondarea, în 1991, a primului departament de jazz din România. În paralel, a publicat studii, cărţi şi articole despre muzică şi improvizaţie, devenind o voce de referinţă pentru muzica contemporană românească.

Tiberian a fost o punte între tradiţie şi modernitate, a combinat rădăcini clasice cu jazz-ul, improvizaţia, muzica de avangardă şi colaborări internaţionale. Ca profesor şi mentor, a influenţat zeci de generaţii de muzicieni români. Departamentul de jazz pe care l-a iniţiat este astăzi o instituţie de referinţă.

A colaborat cu muzicieni români de marcă precum Johnny Răducanu, Anca Parghel, Dan Mîndrilă.

De asemenea, a colaborat cu artişti internaţionali în jazz/improvizaţie: Larry Coryell, Tomasz Stańko, Herb Robertson, Adam Pierończyk și Theo Jörgensmann.

A iniţiat şi condus proiecte interdisciplinare şi inter-media, combinând muzica cu poezie, teatru, film.

A obţinut titlul de doctor în muzică, cu lucrarea „Raportul dintre ritm şi celelalte elemente ale discursului muzical”.

A fost profesor universitar, mentor al generaţiilor de tineri muzicieni de jazz în România.

Recunoaştere & premii

• Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru compoziţie/muzicologie în anii 1990, 1996, 2000, 2003
• Distincţii „Muzicianul Român al Anului” în 2003, 2007, 2008

Este considerat o figură emblematică a jazz-ului românesc, atât din punct de vedere artistic cât şi educativ.

Stilul său îmbină tradiţia clasică (pianistică) cu improvizaţia, elemente de muzică contemporană şi jazz avangardist. În interviuri şi analize, i se recunoaşte capacitatea de a combina claritatea tonului cu sugestivă eluzivitate, de a avea o dinamică internă perfect echilibrată. Prin activitatea sa pedagogică, prin instituţionalizarea studiului jazz-ului în România, a contribuit la dezvoltarea scenei locale – deci nu doar ca interpret, ci şi ca iniţiator, formator.