Ascultă Radio România Cultural Live

Pianistul Cătălin Răducanu, concert sold out și bis-uri cu sala în picioare la Ateneu

A doua ediţie a Turneului Național ”Un artist, un pian, un țambal - clasic, jazz, folclor” se încheie la Craiova, pe 8 octombrie.

07 Octombrie 2024, 11:47

După un concert sold out la Ateneul Român din București (sâmbătă, 5 octombrie 2024), în care Cătălin Răducanu a fost și în postura de pianist, și de improvizator, şi de țimbalist, aplaudat minute în șir de un public impresionat, care nu se mai lăsa dus din sală, Turneul Național ”Un artist, un pian, un țambal - clasic, jazz, folclor” se va încheia în România cu un concert la Craiova, marți, 8 octombrie, de la ora 19:00, la sala Filarmonicii.

Biletele se găsesc aici:

https://www.entertix.ro/evenimente/24782/un-artist-un-pian-si-un-tambal-8-octombrie-2024-filarmonica-oltenia-craiova.html

Bilete UN ARTIST, UN PIAN SI UN TAMBAL (myticket.ro).

Cătălin Răducanu a ajuns cu ediția din acest an a turneului la Alba Iulia, Sinaia, Focșani, București, Deva, Bistrița, Iași, Ploiești și va încheia la Craiova, marți, 8 octombrie, urmând ca pe 16 octombrie să ajungă la Milano.

Astfel de evenimente culturale, care aduc într-o sală prestigioasă precum Ateneul foarte mulți tineri, și, mai presus de toate, duc muzica în toată țara, au nevoie de toată susținerea, spunea la finalul concertului Flavia Popa, secretar general BRD: ”BRD rămâne profund implicată în susținerea culturii și democratizarea muzicii clasice, iar turneul pianistului Cătălin Răducanu reprezintă o declinare a angajamentului nostru de a promova arta și talentul în comunitate. Artistul, pianul și țambalul lui ne poartă într-o călătorie muzicală entuziasmantă de la Beethoven la Picăturile de Untdelemn ale lui a Toni Iordache, jazz și excepționale improvizații care demonstrează o dată în plus măiestria lui Catalin Raducanu.” (Flavia Popa, secretar general BRD)

Printre cei 800 de spectatori români și străini de la Ateneu, a fost și Gilda Lazăr, director JTI, susținătoare cunoscută a culturii în România și, mai ales a tinerilor la început de carieră. Ea a remarcat cu încântare evoluția pianistului de la un an la altul: “Greu de crezut că, la numai trei zile după recitalul Marthei Argerich, Ateneul va fi din nou plin, la un alt recital de pian și…țambal. Alt public, alt repertoriu și un Cătălin Răducanu vizibil emoționat, abordând, cu licăriri mefistofelice în priviri și degete fermecate un repertoriu incredibil de vast, de la muzică preclasică la impresionism și de la jazz la prelucrări folclorice, într-un dozaj ascendent cu care a reușit, în final, să ridice sala în picioare. Un formidabil talent de improvizator, în care merită să investim încredere și admirație. În creștere vizibilă față de ediția anterioară a turneului național, ceea ce e un semn clar ca acesta trebuie să continue, ca experiență de formare a artistului și interacțiune cu public divers, din toate colțurile țării.” (Gilda Lazăr, director JTI).

Pianistul Cătălin Răducanu a cântat cu mare plăcere și cu dedicare ducându-și până la final vorba care îi place atât de mult: ”În această seară am lăsat muzica să primeze.” (Cătălin Răducanu)

Marți, 8 octombrie, de la ora 19:00, artistul va cânta la pian și la țambal la Craiova, la Sala Filarmonicii.

Filmul primei ediţii a turneului Un artist un pian şi un ţambal

https://www.youtube.com/watch?v=d487mbEEbw4

Spot video Turneu naţional 2024

https://youtu.be/N5GDZrAeVJ

ITINERAR

Ediția de vară

22 iunie, ora 19 – Petriș (judeţul Arad), Castel Salbek - open air

26 iulie, ora 19:00 - Alba Iulia, în Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei, în Festivalul Sărbătoarea Muzicii - open air

6 august, ora 19:00 – Sinaia, Casino în Festivalul Enescu și muzica lumii

Ediţia de toamnă

4 septembrie, ora 19 - Focşani, Teatrul Mr. Gh. I. Pastia

15 septembrie, ora 20 - Bucureşti, CREART - Grǎdina cu Filme, open air

16 septembrie, ora 19 - Deva, Sala Pro Arte

26 septembrie, ora 19 - Bistrița, Palatul Culturii

1 octombrie, ora 19 - Iaşi, Palatul Culturii

4 octombrie, ora 19 - Ploieşti, Sala Filarmonicii

5 octombrie, ora 19 - Bucureşti, Ateneul Român

8 octombrie, ora 19 - Craiova, Sala Filarmonicii

16 octombrie, ora 19 – Milano, Villa Ghirlanda Silva, în Festivalul Internaţional Pro Patria

PROGRAM MUZICAL:

PIAN CLASIC

Domenico Scarlatti - Sonata în mi major, K. 380

Ludwig van Beethoven - Rondo a capriccio op. 129

Serghei Rachmaninov - Preludiu op. 23, nr. 2, în si bemol major, Preludiu op. 23, nr. 4, în re major, Preludiu op. 23, nr. 5, în sol minor

Claude Debussy - Preludiul nr. 4 "Les sons et les parfums tournent dans l'air du soir", Preludiul nr. 7 "Ce qu'a vu vent le vent d'ouest"

IMPROVIZAŢII LA PIAN PE TEME DE JAZZ

Thelonious Monk - Blue Monk

Victor Young - Stella by Starlight

João Bosco - Incompatibilidade de Gênios

Improvizații pe teme din Mociriță cu trifoi, Leliță Ioană, Pe deal pe la cornățel

IMPROVIZAȚII LA ȚAMBAL PE TEME FOLCLORICE

Toni Iordache - Baladă Haiducească

Toni Iordache - Horă din Muntenia

Grigoraș Dinicu - Hora Staccato

Toni Iordache - Picături de untdelemn (aranjament propriu)

Biografie Cătălin Răducanu, n. 1992, București

Răducanu Cătălin este absolvent al colegiului Național de Arte "Dinu Lipatti" și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la aceasta din urmă finalizând studiile de licență, master și doctorat în muzica clasică la secția pian principal.

A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, având ocazia să susțină recitaluri solo în Ungaria, Franța, Italia. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Gabriel Amiraș, Cristian Beldi, Imre Rohmann, Tunde Kurucz și mulți alții. Este un pianist versatil care pe lângă ipostazele solistice, camerale concretizează proiecte artistice în calitate de pianist improvizator în formule solo, de duo, sau grupuri muzicale mai ample. A participat ca interpret la pian și țambal și în proiecte interdisciplinare precum La steaua... Cuvinte, necuvinte, alături de actorii Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu. În 2023 a fost invitat ca interpret la pian și țambal în spectacolul Aplauze pentru poet …pe scenă, alături de Rodica Mandache și Eduard Păuna, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, proiect prezentat și la București sau la Chișinău. În anul 2024, a făcut parte, alături de actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare și violonista Ioana Tudor, din proiectul Aplauze pentru poet pe scenă…în Italia, proiect care a avut rolul de a duce poezia românească în mijlocul celei mai mari comunități de români din afara țării. Din 2022 este pianistul grupului Violoncellissimo condus de Marin Cazacu, cu care a realizat turneul naţional anual Clasic la puterea a treia Violoncellissimo, dar şi mai multe apariţii în străinătate. Din 2023, este protagonistul proiectului artistic intitulat "Un artist un pian și un țambal" (turneu de recitaluri în care pianistul Cătălin Răducanu înfățișează distinct și bine delimitat trei stiluri muzicale: clasic, jazz, folclor), proiect ajuns în 2024 la a doua ediţie, cu care a avut şi apariţii în străinătate. În prezent este lector universitar la UNMB.


„Sonification Room”: Publicul devine co-creator într-un performance imersiv gratuit. Finalul proiectului „Transcendent Renaissance – Emerging Talents”
Muzică-Dans-Arte 04 Decembrie 2025, 16:36

„Sonification Room”: Publicul devine co-creator într-un performance imersiv gratuit. Finalul proiectului „Transcendent Renaissance – Emerging Talents”

Lumina, sunetul și corpul devin orchestră colectivă la București.  Luni, pe 8 decembrie , publicul din capitală este...

„Sonification Room”: Publicul devine co-creator într-un performance imersiv gratuit. Finalul proiectului „Transcendent Renaissance – Emerging Talents”
Iulia Isaev și Alexandru Constantin, soliștii Operei Naționale București, aplaudați la Scala din Milano
Muzică-Dans-Arte 04 Decembrie 2025, 15:05

Iulia Isaev și Alexandru Constantin, soliștii Operei Naționale București, aplaudați la Scala din Milano

Recitalul susținut de soprana  Iulia Isaev  și baritonul  Alexandru Constantin , acompaniați de pianista ...

Iulia Isaev și Alexandru Constantin, soliștii Operei Naționale București, aplaudați la Scala din Milano
A încetat din viață Artan, vocalistul trupei Partizan și fondatorul trupei Timpuri Noi
Muzică-Dans-Arte 02 Decembrie 2025, 19:24

A încetat din viață Artan, vocalistul trupei Partizan și fondatorul trupei Timpuri Noi

Artan, pe numele său real Adrian Pleșca, a decedat astăzi. Artistul avea 64 de ani. Vocea sa, extrem de cunoscută și iubită...

A încetat din viață Artan, vocalistul trupei Partizan și fondatorul trupei Timpuri Noi
Colinde, jazz și tradiții: patru concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 02 Decembrie 2025, 17:36

Colinde, jazz și tradiții: patru concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio

Dacă vă doriți un cadou muzical de Moș Nicolae sau căutați un concert tradițional de colinde, așa cum s-au păstrat ele...

Colinde, jazz și tradiții: patru concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Soliști ai Operei Naționale din București, recital la Scala din Milano pe 3 decembrie, în Il Ridotto dei Palchi „Arturo Toscanini” -  Al doilea eveniment al Operei Naționale din București dedicat Anului Cultural România - Italia 2026
Muzică-Dans-Arte 02 Decembrie 2025, 13:35

Soliști ai Operei Naționale din București, recital la Scala din Milano pe 3 decembrie, în Il Ridotto dei Palchi „Arturo Toscanini” - Al doilea eveniment al Operei Naționale din București dedicat Anului Cultural România - Italia 2026

Soliştii Operei Naţionale din Bucureşti,  soprana Iulia Isaev şi baritonul Alexandru Constantin , acompaniaţi de...

Soliști ai Operei Naționale din București, recital la Scala din Milano pe 3 decembrie, în Il Ridotto dei Palchi „Arturo Toscanini” - Al doilea eveniment al Operei Naționale din București dedicat Anului Cultural România - Italia 2026
Orchestra Operei Naționale, dirijată de Daniel Jinga, a deschis oficial Anul Cultural România - Italia 2026
Muzică-Dans-Arte 02 Decembrie 2025, 08:27

Orchestra Operei Naționale, dirijată de Daniel Jinga, a deschis oficial Anul Cultural România - Italia 2026

Orchestra Operei Naționale București, sub conducerea dirijorului Daniel Jinga, a deschis oficial Anul Cultural România...

Orchestra Operei Naționale, dirijată de Daniel Jinga, a deschis oficial Anul Cultural România - Italia 2026
Astăzi se aprind luminițele de sărbători în București
Muzică-Dans-Arte 29 Noiembrie 2025, 12:30

Astăzi se aprind luminițele de sărbători în București

Astăzi, la ora 18:00, în București se aprinde iluminatul festiv de sărbători - peste 7 milioane de becuri tip LED vor...

Astăzi se aprind luminițele de sărbători în București
Weekend cultural - Recomandări pentru 28-30 noiembrie
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2025, 16:46

Weekend cultural - Recomandări pentru 28-30 noiembrie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 28-30 noiembrie
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Crossover de weekend (Partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:10 - 09:00
MATINALII DE WEEK-END
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
08:30 - 09:00
English 7
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 09:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
07:00 - 09:00
Bună dimineața, Vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri