Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Clara Haskil – 127 de ani de la naştere

07 Ianuarie 2022, 06:55

Motto: “Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă, este pentru că urmăresc fără odihnă un vis” – Clara Haskil

Astăzi, 7 ianuarie, se împlinesc 127 de ani de la naşterea Clarei Haskil, excepţională pianistă de origine română, cea mai bună interperetă a partiturilor lui W.A. Mozart, sau „reprezentanta lui Mozart pe pământ”.

Clara Haskil s-a născut la 7 ianuarie 1895, la Bucureşti, într-o familie de origine evreiască. Face primii paşi în muzică sub îndrumarea mamei sale, iar la vârsta de 5 ani cântă în faţa Reginei Elisabeta a României, care-i pune la dispoziţie o bursă de studii.

Începând cu vârsta de 6 ani, urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, iar un an mai târziu începe să studieze cu profesorul Richard Robert, la Academia de Muzică din Viena.

În anul 1905 susţine primul ei concert public, fără partituri, însă tot atunci, devine eleva lui Alfred Cortot la Conservatorul din Paris, care, la scurtă vreme îi va aduce un reproş brutal, anume că ar cânta “ca o femeie de serviciu”.

Însă îşi va urma pasiunea, pas cu pas, hotărâtor pentru cariera ei fiind momentul întâlnirii cu maestrul Joseph Morpain.

A studiat în paralel pianul şi vioara, iar în anul 1910 devine absolventă a Conservatorului din Paris cu premiul I la ambele instrumente.

Clara Haskil a avut un mare avantaj – anatomic, să-i spunem -, anume că ea reuşea să cuprindă 12 clape între arătător şi degetul mic, în schimb, sănătatea i-a creat mai mereu probleme grave: a suferit de tuberculoză osoasă, pentru care a purtat un corset de ghips, în anii primului război mondial a fost imobilizată la pat, la Berk, în nordul Franţei, iar în anul 1942 a suportat o operaţie pentru extirparea unei tumori ce îi presa nervul optic.

În perioada 1909 – 1938, Clara Haskil va cânta foarte puţin, în concerte de caritate, sau în recitaluri la Ateneul Român din Bucureşti, la Lausanne, Geneva, New York, Londra, în Belgia, la Philadelphia, singură sau împreună cu Pablo Casals, George Enescu, Leopold Stokowski, Eugene Isaye, Nikita Magaloff.

În anul 1936 îl va întâlni, la Paris, pe inegalabilul Dinu Lipatti, de aici înainte cei doi fiind legaţi de o prietenie memorabilă.

Succesul se va lăsa, însă, îndelung aşteptat, iar printre explicaţii s-ar putea afla faptul că artsita nu avea o locuinţă proprie, nu era impresariată, ba mai mult, nu deţinea un pian propriu. Ea a locuit în Franţa, între anii 1927 şi 1940, va deveni refugiată de teama nazismului, după numeroase peregrinări datorate persecuțiilor rasiale, iar iar în anul 1942 se va refugia în Elveţia, la Vevey, unde va fi naturalizată, şapte ani mai târziu.

Din bogata sa corespondenţă cu Dinu Lipatti, menţionăm câteva rânduri scrise de Lipatti în 8 septembrie 1949:

„Dragă Clarinette,

Ai cântat încă şi mai admirabil ca de obicei. A fost din toate punctele de vedere o execuţie magistrală. Te-am auzit şi mi-este imposibil să formulez cea mai mică critică. Poate tempoul orchestrei era puţin prea agitat la final. Dumneata eşti o mare, foarte mare artistă şi muziciană şi o remarcabilă pianistă! Dacă vreodată va trebui să învăţ alte concerte de Mozart, mă înscriu ca elev al dumitale. Fără nicio glumă.”

Această „tandereţe nesfârşită” a prieteniei lor avea să fie lovită la 2 decembrie  1950, de dispariţia prematură a „poetului pianului” – Dinu Lipatti, iar Clara va suferi cumplit.

Tot în anul 1950, însă, îl întâlneşte pe violonistul Arthur Grumiaux, alături de care formează un duet celebru şi alături de care va începe să se impună în faţa publicului.

În perioada 1952 – 1957 susţine circa 80 de concerte în fiecare sezon, în întreaga lume, fiind acompaniată de cele mai importante orchestre şi cei mai celebri dirijori.

Spre exemplu, în anul 1956 – „Anul Mozart”, organizat cu prilejul aniversării a 200 de ani de la nașterea marelui compozitor, participă la Festivalul Muzical din Salzburg, unde la 27 ianuarie, interpretează cu mult succes Concertul pentru pian și orchestră Nr. 20 în Re minor.

În acelaşi an omagial, realizează alături de Herbert von Karajan, un turneu de trei săptâmâni care-i aduce un succes fulminant şi îndelung aşteptat. Momentul o va consacra definitiv ca interpretă desăvârşită a lucrărilor „geniului de la Salzburg”, despre care va afirma: “Eu nu îl concep pe Mozart, îl cânt numai aşa cum este scris în partitură!”

În anul 1957, Guvernul francez îi acordă “Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler, evenimentul fiind sărbărtorit în primăvara anului următor, la Manoir du Ban, pe domeniul ilustrului ei prieten, Charlie Chaplin.

De asemenea, a primit de trei ori Marele Premiu al Discului din partea Academiei Charles Cros, în anii 1953, 1956 şi împreună cu Arthur Grumiaux, în 1957.

La 6 decembrie 1960, Clara Haskil a poposit în Gara centrală din Bruxelles, pentru un concert, alături de sora ei, Lili şi de violonistul belgian Arthur Grumiaux, însă un accident stupid, o căzătură, îi va provoca o gravă lovitură la cap.

Va muri, din această cauză, o zi mai târziu, la 7 decembrie, cu doar o lună înainte de a împlini 66 de ani, fiind înmormântată în cavoul familiei din Cimitirul Montparnasse din Paris.

În anul 1962 a fost înfiinţată “Asociaţia Clara Haskil”, care, începând cu anul  1963, organizează, din doi în doi ani, la Vevey, Concursul Internațional de Pian Clara Haskil, rezervat tinerilor pianiști și pianiste din lume.

De asemenea, o piaţă şi o stradă din Vevey îi poartă, în prezent, numele.

Începând cu anul 2014, la iniţiativa pianistei Alina Azario, la Sibiu are loc, anual, Festivalul Internațional Clara Haskil, un proiect unic, prima inițiativă autohtonă de repunere în circulație a numelui inegalabilei pianiste de origine română Clara Haskil.

Dinu Lipatti, bunul ei prieten, a descris modul ei de a cânta la pian ca „însumarea perfecțiunii pe pământ”, Wilhelm Backhaus – remarcabil pianist de origine germană – a numit arta ei „cel mai frumos lucru de pe pământ”, iar Tatyana Nikolayeva – pianistă şi compozitoare rusă – a izbucnit în lacrimi când a ascultat-o prima oară. Rudolf Serkin – pianist american – a supranumit-o „Clara cea perfectă”, iar Charlie Chaplin, un alt prieten apropiat al pianistei, a considerat-o un geniu: „în viața mea am întâlnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein și pe Winston Churchill”.

RADOR - Razvan Moceanu

Programul „Opere în prim-plan” - seria de conferințe din Galeria de Artă Europeană
Muzică-Dans-Arte 06 Noiembrie 2025, 00:40

Programul „Opere în prim-plan” - seria de conferințe din Galeria de Artă Europeană

Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă serie de conferințe din programul Opere în prim-plan în...

Programul „Opere în prim-plan” - seria de conferințe din Galeria de Artă Europeană
David Grimal prezintă  Simfonia nr. 38 „Praga” de Mozart, la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 06 Noiembrie 2025, 00:17

David Grimal prezintă Simfonia nr. 38 „Praga” de Mozart, la Sala Radio

Miercuri, 12 noiembrie 2025, de la 19:00 , la Sala Radio puteți asculta live unul dintre cei mai mari violoniști...

David Grimal prezintă Simfonia nr. 38 „Praga” de Mozart, la Sala Radio
Expoziția „Biblioteca Alifanti” la CdRF – vernisaj și masă rotundă
Muzică-Dans-Arte 05 Noiembrie 2025, 16:36

Expoziția „Biblioteca Alifanti” la CdRF – vernisaj și masă rotundă

Pe 8 noiembrie , de la ora 17:00 , începe expoziția Biblioteca Alifanti pe strada Popa Tatu 68 , la CdRF. Deschiderea...

Expoziția „Biblioteca Alifanti” la CdRF – vernisaj și masă rotundă
Tenorul Jonas Kaufmann, una dintre cele mai importante voci ale operei contemporane, concertează pentru prima dată în România,  pe 11 decembrie, la Sala Palatului
Muzică-Dans-Arte 05 Noiembrie 2025, 14:27

Tenorul Jonas Kaufmann, una dintre cele mai importante voci ale operei contemporane, concertează pentru prima dată în România, pe 11 decembrie, la Sala Palatului

Jonas Kaufmann , tenorul care a cucerit cele mai importante scene lirice ale lumii, va susține pentru prima dată în...

Tenorul Jonas Kaufmann, una dintre cele mai importante voci ale operei contemporane, concertează pentru prima dată în România, pe 11 decembrie, la Sala Palatului
Constantin Trinks și Anton Mejias, invitați ai Filarmonicii George Enescu în concertele simfonice din 6 și 7 noiembrie
Muzică-Dans-Arte 05 Noiembrie 2025, 00:45

Constantin Trinks și Anton Mejias, invitați ai Filarmonicii George Enescu în concertele simfonice din 6 și 7 noiembrie

Filarmonica George Enescu îi are ca invitați, pe 6 și 7 noiembrie, pe renumitul dirijor german Constantin Trinks și pe...

Constantin Trinks și Anton Mejias, invitați ai Filarmonicii George Enescu în concertele simfonice din 6 și 7 noiembrie
Începe proiectul cultural ROSTOPASCA: Asociația Hearth recuperează un important fenomen artistic românesc de la finalul anilor ’90
Muzică-Dans-Arte 04 Noiembrie 2025, 16:48

Începe proiectul cultural ROSTOPASCA: Asociația Hearth recuperează un important fenomen artistic românesc de la finalul anilor ’90

Asociația HEARTH lansează oficial proiectul cultural Rostopasca , un demers interdisciplinar dedicat recuperării,...

Începe proiectul cultural ROSTOPASCA: Asociația Hearth recuperează un important fenomen artistic românesc de la finalul anilor ’90
WWF-România lansează „Abonamentul la natură” - un nou mod de a susține constant protejarea mediului 
Muzică-Dans-Arte 04 Noiembrie 2025, 10:11

WWF-România lansează „Abonamentul la natură” - un nou mod de a susține constant protejarea mediului 

  Inspirată de modelul abonamentelor la platforme de streaming, campania își propune să strângă donații...

WWF-România lansează „Abonamentul la natură” - un nou mod de a susține constant protejarea mediului 
„Walk My World”: fără scaune, fără scenă — noul spectacol de la Budapesta reinventează experienţa teatrului şi circului
Muzică-Dans-Arte 04 Noiembrie 2025, 10:00

„Walk My World”: fără scaune, fără scenă — noul spectacol de la Budapesta reinventează experienţa teatrului şi circului

Compania maghiară de teatru-dans și circ contemporan  Recirquel  lansează un spectacol care rupe tiparele...

„Walk My World”: fără scaune, fără scenă — noul spectacol de la Budapesta reinventează experienţa teatrului şi circului
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:05 - 18:00
MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 18:45
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri