Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”

16 Aprilie 2025, 14:31
Cu toții am simțit parfumul îmbietor de cozonac proaspăt copt răspândindu-se prin casă. Pentru mulți români, acest miros nu este doar o promisiune a unui desert gustos, ci și o legătură puternică cu tradiția, familia și sărbătorile. Orașul vorbește cu scriitoarea Tatiana Niculescu, autoarea best-seller-ului Delicioasa poveste a cozonacului românesc (Editura Humanitas).
Aventura Tatianei Niculescu în lumea cozonacilor a început în timpul pandemiei, când s-a încumetat să facă primul său cozonac. Deși rezultatul nu a fost cel așteptat - „crescuse cu văi și dealuri, se încleia pe cerul gurii și era mai degrabă amărui decât dulce” - experiența în sine i-a adus o stare de liniște interioară neașteptată.
„Acțiunea în sine de a face cu mâinile mele un cozonac, de la plămadă, frământat, așteptat în tăcere, de la copt, verificat cuptorul - toate activitățile care presupun pregătirea unui cozonac, mi-au dat o stare de bine extraordinară.”
Într-o perioadă marcată de tensiuni și incertitudini, această activitate aparent banală - dedicarea pentru câteva ore pregătirii unui cozonac - aduce o liniște și o suspendare a timpului de care avem mare nevoie.
„Cred că avem nevoie de puțină tihnă în această perioadă, de un fel de suspendare a timpului, pentru că pregătirea unui cozonac aduce tăcere, răbdare, calm, îndemânare, bun gust, generozitate, speranță, toate lucrurile pe care le-am uitat în vria asta zilnică și în temerile de toate felurile în care trăim.”
Istoria cozonacului începe ca o pâine dulce destinată elitelor înstărite și plimbate prin țările occidentale, în timp ce majoritatea populației, în special țăranii, consumau alimente mult mai modeste. Termenul cozonac provine din neogreacă și este un diminutiv pentru păpușă, o referire la forma antropomorfă pe care o avea aluatul.
„Cozonacul nu e nici tradițional, nici românesc, pentru că inițial a fost o pâine a elitelor înstărite și plimbate în țări occidentale. A fost un împrumut european, un vehicul al europenizării și civilizării principatelor în secolul al XIX-lea.”
În perioada comunistă, cozonacul trece printr-o dublă transformare: mai întâi este considerat suspect, fiind asociat cu elita boierească, iar apoi este confiscat și „democratizat”. Până în anii ’70 devine un produs comun, golit de orice semnificație religioasă.
Un capitol aparte în cartea Tatianei Niculescu este dedicat celebrei autoare de cărți de bucate, Sanda Marin. În perioada comunistă, rețetele ei au fost modificate, adaptate sărăciei și dogmelor regimului.
„În perioada anilor ‘60, de exemplu, în cartea de bucate a Sandei Marin, cozonacul mai apărea, dar editorii, treptat, treptat, limitau numărul de ouă, cantitățile ingredientelor, adaptându-le la noile realități. Interesant e că, la un moment dat, prin anii ‘50-’60, dispare pasca din cartea de bucate a Sandei Marin. Dispare pasca nu numai din cartea ei, ci și din alte cărți de bucate ale epocii, pentru că era asociată cu Paștele.”
Într-un prezent dominat de produse industriale și rețete sofisticate, mulți tineri aleg să revină la gestul simplu de a frământa acasă. Pentru Tatiana Niculescu, acest lucru e un semn al unei căutări de sens. Cozonacul devine astfel un act de rezistență împotriva grabei cotidiene, un ritual care reconstruiește legătura cu casa, cu familia, cu ceea ce înseamnă a fi împreună.
„În ciuda atâtor opțiuni pe piață, multă lume, și iată, și mulți tineri, încep să încerce această prăjitură. Niciodată sau rareori îți iese de prima dată, mai ales atunci când ești un începător. Dar e asociată, într-adevăr, din ce în ce mai mult, cu starea de bine, cu faptul de a te simți în siguranță și iubit la tine acasă, cu mirosul de cozonac, cu familia, cu prietenii. Îți dă un calm, o așezare sufletească.”
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.