Scrisori din război, povești de viață: Festivalul Scrisorilor aduce în prim-plan jurnalele Hortensiei Papadat-Bengescu și ale Agathei Christie
18 Septembrie 2025, 15:00
De la corespondența de altădată la mesajele digitale de azi, Festivalul Scrisorilor (ediția a V-a) reînvie puterea cuvintelor scrise. Invitatele Dariei Ghiu, actrița și curatoarea Natalia Cebanu și scriitoarea Ana Maria Sandu, au vorbit despre felul în care experiențele de viață se transformă în literatură, dar și despre atelierul „Femei în război”, programat pe 21 septembrie.
Festivalul Scrisorilor a pornit în 2021, în plină pandemie, ca o încercare de a reface legăturile dintre oameni prin intermediul scrisului.
Natalia Cebanu: „Era o disperare generală în care tinerii nu își mai găseau sensul, nu mai aveau prietenii aproape, nu își mai găseau valorile. Și atunci a fost o revenire la niște valori care deja sunt scrise sau există și, de fapt, la experiențele unor oameni care au trecut prin viață și care ar putea să ne inspire.”
Astăzi, festivalul îmbină scrisorile clasice cu noile forme de comunicare, de la mesaje pe Instagram până la performance-uri și ateliere interactive.
Unul dintre momentele centrale ale ediției este atelierul susținut de Ana Maria Sandu, care aduce față în față două figuri literare aparent opuse: Hortensia Papadat-Bengescu și Agatha Christie. Ce le unește? Ambele au fost infirmiere în timpul Primului Război Mondial.
Ana Maria Sandu: „Similitudinea asta între două femei scriitoare care ajung să aibă experiența de front... mi s-a părut că e un bun prilej să pun laolaltă două scriitoare care-mi plac și pentru care am o mare admirație.”
Agatha Christie a lucrat ca infirmieră și farmacistă, iar experiența războiului a determinat-o să scrie primul ei roman. La rândul său, Hortensia Papadat-Bengescu a transpus trăirile din timpul războiului în romanul Balaurul, o carte puțin cunoscută, dar extrem de puternică.
Ana Maria Sandu: „La un moment dat, într-un interviu, spune că dacă a făcut ceva bun pe lume, alege să spună că acel moment este cel din Gara Focșani când îi ajută pe răniți.”
Pe lângă atelierul din 21 septembrie, Festivalul Scrisorilor propune și un eveniment inedit: Open Mic de scrisori, unde participanții pot citi texte dragi din sertarele lor sau fragmente preferate din literatură.
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.