De ziua lui Caragiale… 1852 - o dublă aniversare teatrală!

Coincidenţă istorică? Întâmplare a destinului ? Simplă potrivire de date ?

Anul 1852 marchează nu doar anul naşterii celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, personalitate emblematică a Teatrului românesc, al cărui nume, îl poartă azi, firesc, principala instituţie teatrală a acestei ţări, ci şi anul în care, la 31 decembrie, se aprindeau pentru prima dată luminile în Teatrul cel Mare, devenit, peste timp, Naţionalul de azi.

Sărbătorim aşadar, în acest an 2017, nu doar 165 de ani de la naşterea părintelui dramaturgiei clasice româneşti, ci şi 165 de ani de la inaugurareaTeatrului cel Mare, teatrul limbii şi al naţiunii române, Național din 1876, în preziua Războiului de Independenţă, când, Alexandru Odobescu punea pe frontispiciul clădirii, cu litere turnate în bronz, numele Teatrul Național.

Au urmat, apoi, „ani lungi şi grei de afirmare, aşezare şi consolidare a spiritului naţional între zidurile sfinţite prin jertfa premergătorilor. Au biruit opresiunea rusească, brutalitatea turcească, trădarea de neam a înstrăinaţilor din clasele avute, dispreţul ciocoiesc al junilor de cafenea” (cf. Ionuţ Niculescu, „Zidirea Teatrului cel Mare”, reconstituire documentară, 2012).

După distrugerea clădirii de pe Calea Victoriei în bombardamentul din august 1944 a urmat strămutarea, din loc în loc, a instituţiei, până la instalarea, în 1973, în clădirea amplasată în Piaţa Universităţii și care – azi integral remodelată și redimensionată – este percepută ca un reper esențial pentru urbanistica orașului. Și nu numai.

Un teatru nou pentru un public nou – aşa sună motto-ul care guvernează ”noul” Teatru Național, devenit un centru cultural complex, ce își asumă o vocaţie culturală polivalentă.

La 165 de ani de la fondarea sa, străbătând un lung și fertil arc peste timp ”…Naționalul mi-a apărut brusc ca un fagure ce produce o socialitate internă, dublu concentrat al celeilalte, urbane – comentează criticul George Banu într-un frumos eseu intitulat ”Naționalul bucureștean și teatrul-oraș”, publicat în Dilema Veche. El devine un teatru-oraș, refractar logicii pragmatice, strict economice, el e propice artei și totodată plăcerilor sociabile. El mi-a apărut ca o insulă poetică în mijlocul Capitalei și ca un refuz al logicii sale pragmatice. El se constituie în citadelă de refugiu, căci când resimțim nevoia de a ne odihni și regăsi, aici ne putem retrage. În teatrul – oraș din mijlocul orașului”

La Mulți Ani Caragiale !

La Mulți Ani Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București !