DOCUMENTAR: 25 de ani de la moartea actriței și cântăreței Marlene Dietrich

Actrița și cântăreața Marlene Dietrich (Maria Magdalena Dietrich) a fost un monstru sacru al cinematografului inter și postbelic, chintesență a glamour-ului hollywoodian, întruchipare desăvârșită a femeii fatale cu privirea filtrată, vocea voalată și mișcări de felină, potrivit volumului ''Dicționar de cinema'' (1997). Marlene, ca și Greta Garbo, nu a fost lipsită de sex-appeal. Când Marlene te privea, când începea să-și miște gura în felul său unic, inimitabil, interlocutorul - atât cel din sală, cât și de pe ecran - se pierdea.

Jean Talky, în cartea sa "Marlene Dietrich, femme enigma", Paris, 1932, era de aceeași părere: Marlene e ''femeia pe care nu poți să o întâlnești și să nu o urmezi până la capătul pământului". Cu farmecul ei irezistibil ar putea întoarce lumea pe dos. Dar nu o face. Pentru că, așa cum remarcă și autorul Jean Talky, ea până la urmă, nu scoate avantaje din vraja pe care o exercită. Nu-i trece prin gând să pună mai serios în valoare darul ei de seducție, potrivit volumului "Marlene Dietrich", autor D.I.Suchianu, editura Meridiane, București, 1966. Marlene avea pe chipul său o noblețe aparte, felul de frumusețe pe care îl răspândea în jurul său fiind unul care te lăsa fără grai.

Ernest Hemingway mărturisea, potrivit site-ului oficial al artistei, www.marlene.com: "Dacă nu ar avea nimic mai mult decât voce, ar putea să-ți frângă inima cu ea. Dar are acest corp superb și un chip cu un farmec deosebit. Nu mai contează cum îți frânge inima dacă este acolo să ți-o aline".

Marlene Dietrich s-a născut la 27 decembrie 1901, la Berlin și a urmat studiile unei școli particulare din orașul Weimar, apoi ale Liceului "Augusta Victoria" din Berlin, pe care l-a absolvit în 1918. În paralel, a studiat vioara la Conservatorul din Berlin, după care și-a continuat studiile muzicale în orașul Weimar până în 1921. După intrarea în trupa de teatru condusă de Max Reinhardt, în anul 1922, a jucat în filme germane. În 1924, s-a căsătorit cu Rudolf Sieber, cu care a avut o fiică, Maria. Pentru scurt timp, a părăsit scena, iar în 1926 a revenit jucând în spectacolul "Lou".

S-a făcut remarcată într-o serie de filme, până în 1929, când a fost distribuită de regizorul Josef von Stemberg în filmul "The Blue Angel" (1930) alături de Emil Jannings devenind o stea internațională în rolul fatalei cântărețe de cabaret Lola-Lola. Pelicula în care Marlene a interpretat piesa "Sunt făcută pentru iubire din cap până în picioare" a fost un succes internațional pentru ea, făcând-o celebră peste noapte. Regizorul Josef von Steenberg a dus-o la Hollywood, unde au realizat multe filme împreună, printre care "Morocco" (1930), "Shanghai Express", (1932), "The Scarlet Empress" (1934) și "The Devil is a Woman" (1935), care i-au adus o aură sofisticată și strălucitoare.

În 1933, a fost distribuită în "Song of Songs" în regia lui Rouben Mamoulin, iar, în 1936, în "Desire", filmul lui Frank Barzage. O altă peliculă, în care Marlene a interpretat și care i-a adus cel mai mare onorariu în istoria Hollywoodului, până la acea dată, a fost "The Garden of Allah", pentru care producătorul Selznick i-a dat 200.000 de dolari. În 1930, s-a stabilit în SUA, devenind cetățean american în 1939. A mai jucat în filme, precum "Destry Rides Again" (1939), "Follow the Boys" (1944), "A Foreign Affair" (1948) și "Touch of Evil" (1958).

În 1953, în cariera sa de actriță s-a produs o cotitură odată cu prestația muzicală, pe care a avut-o pe scena hotelului "Sahara" din Las Vegas. În 1954, i-a cucerit pe londonezi la celebra "Café de Paris". În următorii ani, a început să apară pe marile scene din toată lumea. În anul 1960, a întreprins multe turnee, interpretând în cluburi de noapte cântece foarte populare, precum "Falling in Love Again". În 1960, a cântat pentru prima oară în Germania, iar în 1964, a fost primită în Rusia cu mare entuziasm. În 1965 a cântat pe scena Festivalului de la Edinburgh. Între anii 1967-1968, s-a bucurat de mari succese pe Broadway. În 1968 a fost invitată într-un turneu în Australia.

A revenit pe marele ecran, jucând în peliculele "Witness for the Prosecution" (1957), "Judgment at Nuremberg" (1961). În 1975, la Sydney a suferit o fractură cervicală care i-a pus capăt carierei scenice. Ulterior, a mai apărut într-un rol episodic în "Just a Gigolo" (1978), filmul lui David Hemmings, însă o nouă fractură la picior, în 1979, a determinat-o să se retragă definitiv din viața publică. În ultimii ani, a locuit la Paris. A murit la 6 mai 1992.

De-a lungul carierei a primit nominalizări sau a fost distinsă cu o serie de premii între care: nominalizare în 1931 la Premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal pentru pelicula "Morocco"; nominalizare în 1958 la Premiul Golden Globe pentru cea mai bună actriță la categoria dramă pentru pelicula "Witness for the Prosecution"; în 1962 premiul David di Donatello pentru rolul din filmul "Judgment at Nuremberg". A mai fost distinsă cu Medalia Libertății (1947), Legiunea de Onoare în grad de cavaler (1950), Knight of the Order of Leopold (1965), Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (1971), Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (1983).

AGERPRES