„Generația mea de artiși a fost prea ocupată cu propria carieră și considerând în mod greșit, că artistul poate sta departe de agitația politică și așa, președintele rus, care și-a pierdut mințile, a putut genera acest adevărat coșmar.”

 

Dramaturgul și regizorul rus Ivan Vîrîpaev, care trăiește de mai bine de zece ani în Polonia și participă acum la organizarea ajutorului pentru Ucraina, a trimis astăzi o scrisoare deschisă, prin intermediul Teatrului Național din Lituania cu care colaborează, adresată lituanienilor, dar și întregii lumi:

„Prieteni, s-a întâmplat o tragedie. Război. Și eu, ca majoritatea oamenilor normali, sufăr pentru poporul ucrainean. În Ucraina am prieteni, studenți, colegi, spectatori și chiar oameni pe care nu-i cunosc, care azi luptă cu curaj, nu doar pentru pământul lor, pentru familiile lor, ci pentru adevăr, dreptate, pentru lumină și iubire, și cel mai important, luptă pentru noi toți. Chiar pentru noi toți. Pentru civilizația noastră. Pentru că întrebarea cea mai importantă care se pune astăzi este: prin ce se diferențiază trăsătura noastră biologică de Homo sapiens? Suntem animale? Suntem mașini insensibile? Cine suntem noi? Suntem oameni? Și dacă suntem oameni? Oameni la cel mai înalt nivel de dezvoltare? Dacă eu sunt un om în cel mai înalt sens antropologic, ce înseamnă asta? Așa se pune acum întrebarea. Și răspunsul meu personal la această întrebare este următorul: Eu sunt o ființă cu conștiință, vie, rațională și cu suflet. Sunt capabil de iubire. Sunt capabil de compasiune. Sunt capabil să ajut. Eu sunt cel căruia îi e dată cea mai înaltă și mai importantă valoare: să aduc Lumina. Și este cea mai importantă lecție pe care o putem învăța din această tragedie și cea mai înaltă răsplată pe care noi, în ciuda acestui iad și coșmar, o putem primi din ceea ce se întâmplă.

Eu locuiesc la Varșovia. Și de zile întregi, aici în Polonia, suntem ocupați să-i ajutăm pe frații și surorile noastre din Ucraina. Facem în permanență tot ce stă în puterea noastră fizică, morală și spirituală. Îi ajutăm pe colegii noștri actori, regizori, oameni de tearu, pe cât e posibil încercăm să oferim ajutor tuturor oamenilor care au nevoie de el. Suferim împreună cu tot poporul ucrainean, deși, sigur că suferința noastră nu poate fi comparată cu suferința pe care o încearcă oamenii care se află acum sub bombardamentele agresorului rus.

Nu vreau să scriu mult nici despre Putin, nici despre puterea rusă, pentru că acei oameni nu merită. Și chiar îmi e sincer milă de ei, pentru că ce au săvârșit și continuă s-o facă, e un rău incredibil care creează un iad în care s-au trimis singuri. Ei sunt în iad. Pentru că iadul nu e locul unde cad bombe și unde mor oameni, acolo e tragedia, acolo e durerea, dar acolo e și Lumina din sufletele oamenilor nevinovați care suferă și de partea cărora e adevărul: cel mai înalt adevăr al vieții. Iar iadul e o beznă neagră în sufletul omului, care cuprinde toată ființa omenească și îi împiedică accesul la Lumină, iubire și la puterea cea înaltă a înțelepciunii. Și acest iad e cel mai îngrozitor lucru care ni se poate întâmpla. Ferește-ne, Doamne, de el!

Azi, oamenii în ale căror inimi a apărut acest iad luptă sub steagul rus, numindu-se ruși, cetățeni ruși. Dar are răul naționalitate? Are întunericul naționalitate? Are Diavolul naționalitate? Acum în Rusia sunt oameni incredibil de curajoși, care riscându-și viețile (și astea deja nu mai sunt cuvinte mari, ci o realitate) fac tot ce le stă în putere să oprească cumva această nebunie, fac tot ce e posibil să aducă lumina, să-i ajute pe se poate pe cei care au nevoie de ajutor, iar în perioada asta, toți avem, mai mult sau mai puțin, nevoie de ajutor.

Prietenii mei de la TVPloaia sau de la postul de radio Ecoul Moscovei, dar și alții (adevărați eroi), riscându-și până în ultima secundă, viețile lor și ale familiilor lor, au intrat în direct și au transmis adevărul despre ororile acestui război. Acum nu mai au această posibilitate. Toate mijloacele de comunicare în masă de opoziție (a se cite – cinstite), de pe teritoriul Rusiei sunt închise. Dar oamenii cinstiți și cu conștiință, oricum continuă să iasă în stradă, știind dinainte că vor fi arestați, jurnaliști curajoși oricum încearcă să vorbească despre atrocitățile regimului lui Putin, folosind toate posibilitățile care le-au mai rămas, care de fapt, aproape că nu au mai rămas.

Zilele astea sunt întrebat în permanență de ce tace poporul rus? Și de ce poporul rus îl susține pe Putin sau încearcă să rămână neutru? Dar problema e că nu există un fenomen pe care să-l numim „poporul rus”, în sensul politic și social al sintagmei. Cele 140 de milioane de oameni care trăiesc pe teritoriul Rusiei sunt oameni de diverse naționalități și cel mai important, de etnii absolut diferite și cu valori morale diferite. „Poporul rus” nu există ca fenomen unitar. Există oameni care, în funcție de nivelul lor dezvoltare morală, psihologică, sufleteacă, gândesc și fac anumite fapte sau acțiuni ori altele. Lumea deja de multă vreme nu se mai împarte în popoare și națiuni. O linie de demarcație există deja de mult în interiorul fiecărui om luat în parte. Să spui că poporul rus nu face nimic sau că îl susține pe Putin, nu înseamnă nimic. Pentru că poporul rus sunt și eu, care în ultima săptămână i-am ajutat câte 20 de ore pe zi pe ucraineni, sunt și prietenii mei, care riscându-și viețile fac tot ce stă în puterea lor. Și da. Oficial, în acest moment Rusia face ceva monstruos, își omoară frații și surorile din Ucraina, dar repet, ce înseamnă „Rusia”? Putin? Regimul lui? Asta e Rusia? Acești oameni îngrozitori care se ascund în spatele Rusiei ca în spatele unui scut, ca să facă răul pe care îl fac.

Și da, eu nu-mi declin responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple. Da, generația mea de artiși ruși, a fost destul de ocupată cu propria carieră la începutul anilor 2000, cu arta lor prea personală, îndepărtându-se conștient de politică, considerând în mod greșit că artistul poate sta departe de agitația politică și asta a dus la faptul că, președintele rus, care și-a pierdut mințile a putut genera acest adevărat coșmar. Dar este oare just ca noi toți cei care avem pașaport rus și vorbim limba rusă să fim supuși aceleiași agresiuni și răului pe care îl exercită azi putiniștii asupra ucrainenilor și, extrem de important, asupra propriului popor?

O tragedie uriașă s-a întâmplat cu Ucraina. O tragedie uriașă s-a întâmplat cu Rusia. Și de aceea vă rog, pe voi lituanienii, care ați fost cândva victime ale ocupației ruse, vă rog să nu puneți semnul egal între regimul comunist din URSS, regimul putinist, rușii care sprijină războiul din Ucraina și cei care, având cetățenie rusă și vorbind limba rusă, duc azi, ca și voi, o luptă de eliberare împotriva tiraniei, răului și agresiunii. Și cu atât mai mult, să nu vă vărsați acum răutatea, sigur, justificată, asupra scriitorilor și artiștilor ruși, clasici și contemporani, pentru că ei toți (noi) scriu și vorbesc despre ce este cel mai important: victoria Luminii asupra Întunericului.

Legea Întunericului este de așa natură, că ne ispitește pe teritoriul lui prin agresiune și când omul devine agresiv îi capturează inima. Pentru că atunci când suntem agresivi, suntem automat de partea Întunericului, chiar dacă noi credem că luptăm cu el. Cu Întunericul nu trebuie să luptăm, să ne războim, Întunericul poate fi învins printr-un singur mijloc: prin Lumină. Lumina împrăștie Întunericul. Și cum spunea Apostolul Ioan: „Acolo unde e Lumină, acolo nu e niciun Întuneric.” Și doar vom răspândi toți împreună Lumina din noi, fără nicio îndoială, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță vom împrăștia Întunericul. Ivan Vîrîpaev, dramaturg și regizor ruso-polonez.”

Traducere de Raluca Rădulescu, realiztoarea emisiunii Scena și ecranul, difuzată zilnic la Radio România Cultural.