In Memoriam Cătălina Buzoianu

(text publicat cu ocazia decernării
titlului de doctor honoris causa al UNATC pe 31 ianuarie 2013)

E mişcător să asişti când un mare
artist primeşte onoruri, mai ales aceste însemne ale preţuirii universitare –
titlul de Doctor Honoris Causa – care par atât de stranii în asociere cu
arta. Regizoarea Cătălina Buzoianu era ea însăşi emoţionată, ieri, potrivindu-şi
cu greu costumul la ceremonia găzduită de UNATC de ziua lui Caragiale şi a
şcolii. Şi îţi vine şi mai greu să crezi că ea chiar a fost profesoară ( 3o de
ani ?!), şi că atâţia dintre foştii ei studenţi, azi regizori cu faimă, au
învăţat să facă teatru de la Cătălina, cea atât de aeriană (!!!), cum spunea
Vali Seciu, de vulnerabilă, de fragilă, de mignonă. Evident forţa talentului nu
stă în muşchi, dar Cătălina care şi-a pus la mezat sănătatea pentru un proiect
precum Mediterana, n-a mizat niciodată pe forţa ei interioară la care probabil
nici nu s-a gândit, ci îndrăznesc să cred, tocmai pe acest fluid continuu din
care e alcătuită fiinţa ei, viaţa, arta ei. Şi-a ales piesele, temele, a scris
scenarii tocmai în virtutea acestei incertitudini misterioase din care e
alcătuită lumea, a evitat contururile ferme şi concluziile pripite şi s-a lăsat
mângâiată de mătăsurile moi şi albe care au definit-o stilistic de atâtea
ori.

De la Să îmbrăcăm pe cei goi de
Luigi Pirandello la Dimineaţa pierdută şi Visul după Mircea
Cărtărescu, aceste obsesii ne-au transmis şi nouă privitorilor dorul de Nirvana
al acestei artiste pentru care evanescenţa nu e doar o figură de stil. Dar au
mai fost şi Chiralina, cu fascinaţia viermuielii levantine şi
meditaţiile despre teatru ca lume a jocului din Şase personaje în căutarea
unui autor şi din nou atracţia necunoscutului, mirajul secretelor materiei
sau ale omului din atâtea spectacole precum Maestrul şi Margareta, Sonata
spectrelor, Fuga sau Petru, aici, în căutarea nici mai mult nici
mai puţin decât a lucrului din suflet, scormonind în vintrele unui filosof.
Marii artişti sunt evident şi mari gânditori. Mai aplicaţi decât filosofii şi
mai prizaţi pe această latură a meditaţiei decât aceştia evident din cauza
naturii talentului artistic. Cătălina Buzoianu face parte din această categorie
rară. Şi dacă în calitate de magister a reuşit să prepetueze acest model
Teatrul, se cuvine să fie demn de el în viitor.

Doina
Papp