Ascultă Radio România Cultural Live

O călătorie unică în lumea lui Vermeer – Proiecția filmului Vermeer: Retrospectiva la MNAR

O călătorie unică în lumea lui Vermeer – Proiecția filmului  Vermeer: Retrospectiva la MNAR

13 Mai 2025, 12:41

Happy Cinema în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României, invită publicul la o experiență unică din cadrul proiectului Anul Filmelor de Artă la MNAR – o călătorie cinematografică în inima uneia dintre cele mai mari expoziții dedicate unui singur artist din istoria artei: Vermeer: Retrospectiva. Johannes Vermeer (1632–1675) este considerat unul dintre cei mai rafinați maeștri ai luminii și compoziției. Fiecare dintre lucrările sale este o meditație vizuală asupra intimității, cotidianului și tăcerii. Vermeer a pictat adesea scene de interior cu figuri feminine, surprinse în momente de reflecție, lectură sau muzică – exemple celebre fiind Fata cu cercel de perlă, Femeia cu balanta, Lăptăreasa sau Doamna scriind o scrisoare cu servitoarea ei.

Proiecția care are loc pe 30 mai 2025 se desfășoară în cadrul Anului Filmelor de Artă la MNAR, un proiect comun al Muzeului Național de Artă al României și Happy Cinema, menit să creeze o punte între patrimoniul vizual universal și publicul larg, prin documentare de artă de înaltă calitate. Seria cuprinde proiecții dedicate marilor artiști ai istoriei, de la Botticelli și Rembrandt, la Dali și Klimt.

Un film-eveniment despre geniul tăcut al picturii olandeze

În primăvara anului 2023, Rijksmuseum din Amsterdam a deschis porțile celei mai ample expoziții dedicate pictorului olandez Johannes Vermeer. Pentru prima dată, au fost reunite aproape toate lucrările sale cunoscute – 28 din cele 35 de picturi atribuite – aduse din muzee de renume din întreaga lume.

Documentarul Vermeer: Retrospectiva, parte din seria Exhibition on Screen, oferă publicului o vizită privată în expoziție, însoțită de directorul muzeului, Taco Dibbits, și curatorul expoziției, Gregor Weber. Filmul oferă o perspectivă rară și profundă asupra creației lui Vermeer și a contextului artistic în care acesta a activat.

Picturile sale se disting prin folosirea subtilă a luminii naturale, compoziții echilibrate și o tehnică de stratificare meticuloasă, descoperită recent prin cercetări avansate de tip reflectografie și analiză cu raze X.

Expoziția și filmul oferă nu doar o vedere de ansamblu asupra operei lui Vermeer, ci și un acces inedit la rezultatele unor cercetări recente despre tehnica și materialele sale, efectuate de specialiștii Rijksmuseum și Mauritshuis din Haga.


Reacții internaționale: „O minune rară în istoria artei”

Expoziția de la Rijksmuseum a fost descrisă de presa internațională drept una dintre cele mai importante expoziții ale secolului. Toate biletele s-au epuizat în doar câteva zile, iar muzeul a fost nevoit să prelungească programul de vizitare. Publicații reputate precum BBC, The Guardian, Le Monde și New York Times au dedicat ample articole acestui eveniment, subliniind atât raritatea reunirii lucrărilor lui Vermeer, cât și emoția profundă resimțită de vizitatori.

Filmul aduce această emoție în sala de cinema și permite spectatorilor să trăiască experiența unei expoziții de neuitat, fără a părăsi orașul.


Detalii eveniment

📅 Data: vineri, 30 mai 2025
🕕 Ora: 19:00
📍 Locație: Muzeul Național de Artă al României, Sala Auditorium a muzeului (Str. Știrbei Vodă nr. 1)

🎟️ Bilete: disponibile online pe www.happycinema.ro
🎬 Durată film: aprox. 90 minute
🗣️ Limba: engleză, cu subtitrare în limba română

Filmul este un omagiu adus frumuseții vizuale, introspecției și meșteșugului picturii. Vă așteptăm să descoperiți lumea lui Vermeer – o lume în care timpul pare să stea pe loc, iar fiecare gest capătă eternitate.

Anul filmelor de artă la MNAR continuă până la finalul lunii decembrie 2025, cu următoarele proiecții:

Vineri, 27 iunie 2025, ora 19.00, „Muzeul Prado. O colecție a minunilor” (2019, 90 min.)
În anul 2019 s-au împlinit 200 de ani de la înființarea Muzeului Prado din Madrid. Un documentar despre unul dintre templele artei mondiale, un loc al amintirilor și o oglindă a prezentului. Această colecție vorbește despre regi, regine, dinastii, războaie, înfrângeri și victorii.

Vineri, 25 iulie 2025, ora 19:00, „Borromini și Bernini: Provocarea perfecțiunii” (2023, 102 min.)

Descoperiți frumusețea Romei baroce, când acest oraș era centrul artei occidentale. Aflați povestea celei mai faimoase rivalități artistice din toate timpurile, cea dintre Borromini și Bernini.

Vineri, 29 august 2025, ora 19.00, „Tintoretto. Un rebel în Veneția” (2019, 90 min.)

Filmul prezintă contextul socio-politic al Veneției din secolul al XVI-lea prin viața pictorului Tintoretto, un artist neconvențional, neliniștit, mereu în căutarea libertății. A fost un secol înfloritor din punctul de vedere al culturii, timp în care și alți giganți din lumea artei au jucat un rol important, cum ar fi: Tițian și Veronese, rivalii lui Tintoretto.

Joi, 25 septembrie 2025, ora 19:00, „Pissarro, Părintele impresionismului” (2022, 90 min.)

Cu acces exclusiv la cea mai extinsă operă a unui pictor impresionist, fiind prima retrospectivă majoră despre Pissarro din ultimele patru decenii, acest film explorează și evidențiază biografia captivantă și extrem de importantă, cât și operele unui artist incredibil.

Vineri, 31 octombrie 2025, ora 19.00, „Salvador Dalí: În căutarea nemuririi” (2018, 110 min.)

Documentarul propune o călătorie exhaustivă de-a lungul vieții și creației lui Salvador Dalí, însă vorbește și despre Gala, muza acestuia. Totul începe în 1929, un an crucial din cariera și viața lui Dalí, când se alătură grupului suprarealist și o cunoaște pe Gala, până la moartea artistului în 1989.

Vineri, 28 noiembrie 2025, ora 19:00, „Jeff Koons: Portretul unei vieți” (2023, 80 min.)

Jeff Koons este considerat unul dintre cei mai influenți, populari și controversați artiști din ultimii treizeci de ani. Koons transformă obiectele de zi cu zi, produse în masă, în cele mai înalte forme de artă.

Vineri, 19 decembrie 2025, ora 19.00, „Klimt și sărutul” (2023, 90 min.)

„Sărutul” de Gustav Klimt este una dintre cele mai recunoscute și reproduse picturi din lume. Probabil că este și cel mai popular poster pe pereții căminelor studențești, de la Beijing la Boston. Pictată în Viena în jurul anului 1908, imaginea evocatoare a unui cuplu necunoscut îmbrățișându-se a captivat privitorii cu misterul său, senzualitatea și culoarea strălucitoare.

În rețeaua Happy Cinema, cinefilii pot descoperi nu doar filme comerciale, ci și o ofertă variată de conținut alternativ: filme de artă, spectacole de balet, transmisiuni de operă, concerte live, documentare și inițiative speciale dedicate publicului, precum Baby Cinema – proiecții adaptate pentru părinți cu bebeluși. Happy Cinema este mai mult decât un cinematograf – este o platformă de întâlnire cu arta, emoția și comunitatea.

HAPPYCINEMA® îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri! Aici mergi cu bucurie de fiecare dată când vrei să trăiești din plin atmosfera filmului pe care ți-ai propus să-l vezi. Biletele pot fi cumpărate direct de la cinema sau online de pe www.happycinema.ro și www.cinemagia.ro.

HAPPYCINEMA® este un lanț de cinematografe cu capital 100% românesc, înființat în anul 2012. În prezent deține o rețea de 11 cinematografe la nivel național și unul în Republica Moldova, iar anual, cinematografele Happy Cinema sunt vizitate de peste 500.000 de clienți. Programul complet al lanțului de cinematografe poate fi consultat pe www.happycinema.ro.

Urmăriți HAPPYCINEMA® online, pentru a fi la curent cu promoțiile, evenimentele speciale și programul fiecărui cinematograf: Facebook, Instagram, Tik Tok, YouTube, Linkedin.

Teatrul Excelsior din București nu mai are nicio conducere
Teatru și film 03 Decembrie 2025, 19:55

Teatrul Excelsior din București nu mai are nicio conducere

Astăzi, regizorul Vlad Cristache , manager interimar al Teatrului Excelsior din București a anunțat printr-o postare pe...

Teatrul Excelsior din București nu mai are nicio conducere
Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în Franța
Teatru și film 27 Noiembrie 2025, 06:17

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în Franța

Marți, 25 noiembrie a.c., Proiectul Cultural LOTCA s-a desfășurat la Nisa prin realizarea spectacolului de teatru...

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în Franța
„Fluturi de noapte” - cu și despre Marina Voica
Teatru și film 26 Noiembrie 2025, 13:52

„Fluturi de noapte” - cu și despre Marina Voica

La aproape 90 de ani, Marina Voica devine protagonistă într-un film documentar, debutul în lungmetraj al lui...

„Fluturi de noapte” - cu și despre Marina Voica
În premieră la Teatrul Mic, coproducția internațională:„Tristețe și bucurie în viața girafelor” și Q&A
Teatru și film 26 Noiembrie 2025, 00:07

În premieră la Teatrul Mic, coproducția internațională:„Tristețe și bucurie în viața girafelor” și Q&A

Teatrul Mic prezintă premiera oficială a spectacolului „ Tristețe și bucurie în viața girafelor”  de...

În premieră la Teatrul Mic, coproducția internațională:„Tristețe și bucurie în viața girafelor” și Q&A
Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 13:16

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional

Proiectul Cultural LOTCA se desfășoară în Franța, la Nisa, în data de 25 noiembrie 2025 prin realizarea...

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional
O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 12:37

O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării

Înainte de Crăciun, publicul din marile orașe ale țării este așteptat la o suită de spectacole în care nume...

O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării
„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 07:46

„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe

Documentarul „După Cioate” / „Tooth and Nail”, regizat de Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin...

„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe
Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 23 Noiembrie 2025, 07:55

Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României continuă vineri, 28 noiembrie, de la ora 19:00, cu...

Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României
Ascultă live

Ascultă live

15:30 - 16:00
Scena și ecranul
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:30 - 15:56
ÖĐÎÄ˝ÚÄżśţ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:05 - 16:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri