Născut la Fălticeni, județul Suceava, la 28 august 1917, dramaturgul Horia Lovinescu este fiul avocatului Octav Lovinescu și al Anei (n. Cetățeanu, descendentă din familia lui Ion Budai-Deleanu). Unchiul său este criticul literar Eugen Lovinescu, iar fratele său este eseistul Vasile Lovinescu, potrivit ''Dicționarului scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, 1998).

A făcut școala primară și Liceul ''Nicu Gane'' (1932-1936) în localitatea natală, scrie ''Dicționarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2005). A urmat, apoi, cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1942. Și-a luat doctoratul la Iași, în 1946, cu o teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, premiată la cenaclul Sburătorul și publicată abia în 1981.

A lucrat la Institutul de Statistică din București și la Radiodifuziunea Română.

În 1953 a debutat la ''Viața românească'', cu piesa ''Lumina de la Ulmi'' (piesă în trei acte, șase tablouri), care a fost pusă în scenă în același an (premiera 23 decembrie) la Teatrul Municipal din București și a fost distinsă cu Premiul de Stat.

A urmat o perioadă de intensă activitate. A scris piese de succes pentru marile teatre, dar și pentru teatrele de amatori, scenarii radiofonice și de film sau a făcut traduceri din dramaturgia străină.

Bun cunoscător al teatrului, având gusturi și opinii consolidate, Horia Lovinescu a abordat o problematică general umană într-o retorică diversificată, urmărind îndeosebi reacțiile conștiinței în situații confuze: "Hanul de la răscruce" (piesă în trei acte, 1957), "Surorile Boga" (piesă în trei acte, 1959), "Moartea unui artist" (dramă în două părți, 1965), ''Petru Rareș'' (1967), "Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă" (1968), "Și eu am fost în Arcadia" (1971), ''Paradisul'' (1974) etc., arată ''Dicționarul scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, 1998).

Opera dramatică a dramaturgului a fost reeditată în volume succesive, reunite sub același titlu — "Teatru" — în 1963, 1967, 1971, 1973 (I-II) și 1978 (I-II).

Eugen Lovinescu, remarcă ''Dicționarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2005), este unul dintre cei mai valoroși autori dramatici români de după 1948, un autor care a dat cea mai importantă operă dramatică, având ca subiect contemporaneitatea, transformările și conflictele sociale, metamorfoza oamenilor în aceste decenii. Fără a putea evita întotdeauna imperativul ideologic, teza oficială a momentului, opera dramatică a lui Horia Lovinescu este foarte unitară sub aspectul problematicii.

Dramaturgul izbutește prin diverse strategii să dea un sens moral comportamentului personajelor. Teatrul lovinescian vizează sinteza și folosirea celor mai felurite procedee: expresioniste (''Omul care și-a pierdut omenia''), epice (''Petru Rareș''), existențialiste (''Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă'') etc. Horia Lovinescu a abordat cu egal interes drama (''Citadela sfărâmată'', ''Moartea unui artist''), melodrama (''O întâmplare'', ''Al patrulea anotimp''), drama istorică (''Petru Rareș''), dar și apologul (cum consideră Tudor Vianu ''Hanul de la răscruce''), comedia polițistă (''O casă onorabilă''), tragedia polițistă (''Omul care a văzut moartea'', văzută astfel de Radu Popescu), poemul dramatic (''Omul care și-a pierdut omenia''), piesa-eseu (''Autobiografie'').

Horia Lovinescu a fost preocupat intens, în ultima parte a vieții sale, de meditația filosofică, preluând în manieră modernă unele mituri și motive universale în ''Moartea unui artist'', ''Paradisul'' și mai cu seamă în ''Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă'', unde simboluri arhaice au fost reinterpretate din perspectiva unei experiențe existențiale și istorice premonitorii.

Dramaturgia lui Horia Lovinescu, ce însumează zece piese mari și o duzină de piese într-un act, a fost mult jucată nu numai pe scenele teatrelor românești, dar și în Franța, Germania, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, URSS, China, SUA. Acest fapt a ilustrat poate cel mai bine tipologia și conflictele epocii comuniste într-o modalitate teatrală care a încercat să depășească însă, realismul primar, critic sau socialist, prin moralism, proiecții simbolice, mitice și folclorice.

Dintre scrierile sale amintim: "Citadela sfărâmată" (dramă în trei acte, 1955), ''Oaspetele din faptul serii'' (1955), ''Revederea'' (1962), "Petru Rareș" (dramă istorică, 1967, premiera pe 22 aprilie), ''Al patrulea anotimp'' (1969), ''Maria'' (1970), "Paradisul" (1974), ''Adolescentul'' (1977), ''Patima fără sfârșit'' (1977), ''Rimbaud'' (1981), ''Noaptea umbrelor. Orașul viitorului. Karamazovii'' (1983), ''Negru și roșu'' (1984).

A tradus din: Mihail Șatrov, ''În numele revoluției'' (București, 1959, în colaborare cu Nadia Lovinescu); M. Sizova, ''Mica balerină'' (Galina Ulanova) (București, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu); Andrei Veițler, Alexandr Mișarin, ''Cântecul vântului'' (București, 1961, în colaborare cu Nadia Lovinescu).

Dramaturgul Horia Lovinescu a semnat și scenariile filmelor "Meandre" (1966) și "Bancnota de 100 de lei" (1973).

Ca director al Teatrului "C.I. Nottara" (1960-1983), a reușit să ridice prestigiul acestei instituții și a condus turnee în Danemarca, Finlanda, Franța, R. F. Germania, Grecia, Portugalia etc.

A fost ales de mai multe ori în conducerea Uniunii Scriitorilor; în ultimii ani ai vieții a fost vicepreședinte al secției române a PEN-Club.

A fost decorat cu Ordinul ''Meritul Cultural'', Ordinul Muncii, Ordinul ''Steaua Republicii'' și i s-au acordat numeroase premii: Premiul de Stat pentru ''Citadela sfărâmată'' (1955), Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul "I.L. Caragiale" al Academiei Române pentru ''Și eu am fost în Arcadia'' (1971), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978) ș.a.

Dramaturgul Horia Lovinescu a murit la 16 septembrie 1983.

AGERPRES