Ascultă Radio România Cultural Live

Premiera romanească a primului film în care apare Dinu Lipatti

30 Noiembrie 2017, 07:39

Sub titulatura DINU LIPATTI – 100, la Muzeul Național George Enescu se va desfășura luni, 4 decembrie, un concert-simpozion ce are ca temă descoperirile anului 2017 cu privire la activitatea și viața lui Dinu Lipatti. În premieră românească va fi proiectat, cu acest prilej, primul film descoperit vreodată în care apare Dinu Lipatti, însoțit de prezentarea jurnalistului britanic Orlando Murrin, cel care are meritul de a fi scos la lumină aceste secvențe. În acest final de an, Casa Marston Records din Statele Unite ale Americii va lansa un CD ce cuprinde înregistrări nou descoperite ale lui Dinu Lipatti, dintr-o colecție particulară, contribuție ce i-o datorăm lui Mark Ainley. Iar cercetătorul canadian va prezenta aceste înregistrări publicului român, prin intermediul unui material video. Tot anul acesta, în arhiva Fundației Paul Sacher din Basel, a fost descoperită o piesă pentru voce și pian, compusă de Dinu Lipatti, necunoscută până în momentul de față și neinclusă în catalogul lucrărilor sale. Liedul, intitulat Scrisoare valsantă, este în fapt o glumă muzicală, pe textul autorului. Descoperirea a fost făcută în cadrul unei cercetări de către muzicologul Monica Isăcescu și va fi interpretată luni, 4 decembrie, în premieră absolută de către soprana Irina Ionescu și de pianista Raluca Ouatu. Și tot luni, va fi prezentată seria de scrisori dintre Lipatti și Clara Haskil, George Georgescu, Nikita Magaloff, Henri Gagnebin și Paul Sacher, volum aflat în curs de apariție la Editura Grafoart. Prezentarea va fi realizată de Ștefan Costache. Seara va începe și se va încheia cu creații ale lui Dinu Lipatti pentru trio, interpretate de pianista Oana Velcovici Rădulescu, violonista Raluca Stratulat și violoncelistul Eugen Bogdan Popa. Concertul este organizat de Asociația Opus, prin site-ul dinulipatti.org și Muzeul Național George Enescu. Ora de începere: 18,00.

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)
Teatru și film 16 Octombrie 2025, 16:25

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)

Programul ediției 2025 a Festivalului Național de Teatru , desfășurat la București în perioada 17-26 octombrie ,...

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)
Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”
Teatru și film 15 Octombrie 2025, 17:55

Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”

Teatrul Stela Popescu este inclus în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru – ediţia a 35-a cu...

Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”
Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”
Teatru și film 15 Octombrie 2025, 13:25

Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”

Dramaturgul, poetul și jurnalistul Matei Vișniec revine în România cu o dublă aniversare: 10 ani de existență a...

Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”
Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio
Teatru și film 14 Octombrie 2025, 21:48

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio

Teatrul Național Radiofonic (TNR) participă la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Teatru, desfășurată...

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio
Premiera spectacolului „Monster” - pe 15 și 16 octombrie la Teatrul Metropolis
Teatru și film 14 Octombrie 2025, 21:07

Premiera spectacolului „Monster” - pe 15 și 16 octombrie la Teatrul Metropolis

Lansat în vara 2025, proiectul „stickere, etichete, calificative” (o inițiativă cultural-educațională...

Premiera spectacolului „Monster” - pe 15 și 16 octombrie la Teatrul Metropolis
Astra Film Festival 2025. Zece zile de cinema, dialog și reflecție la  Sibiu
Teatru și film 13 Octombrie 2025, 18:43

Astra Film Festival 2025. Zece zile de cinema, dialog și reflecție la Sibiu

Sărbătoarea filmului documentar începe în weekend la Sibiu. Astra Film Festival 2025 va avea loc în...

Astra Film Festival 2025. Zece zile de cinema, dialog și reflecție la Sibiu
Actrița americană Diane Keaton, una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei mondiale, a murit la vârsta de 79 de ani
Teatru și film 11 Octombrie 2025, 23:36

Actrița americană Diane Keaton, una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei mondiale, a murit la vârsta de 79 de ani

Actrița americană Diane Keaton , una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei mondiale, a murit la...

Actrița americană Diane Keaton, una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei mondiale, a murit la vârsta de 79 de ani
„Rave de Ravel” de Andrea Gavriliu, „(IM)POSIBIL” în regia & coregrafia Ancăi Stoica și LA LIBER la Teatrul Masca
Teatru și film 09 Octombrie 2025, 00:45

„Rave de Ravel” de Andrea Gavriliu, „(IM)POSIBIL” în regia & coregrafia Ancăi Stoica și LA LIBER la Teatrul Masca

Următoarea perioadă aduce trei evenimente în premieră la Teatrul Masca : spectacolul de teatru fizic „Rave de...

„Rave de Ravel” de Andrea Gavriliu, „(IM)POSIBIL” în regia & coregrafia Ancăi Stoica și LA LIBER la Teatrul Masca
Ascultă live

Ascultă live

23:30 - 00:00
Lounge Music
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:30 - 00:00
English 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri