Regizorul Botond Nagy: „Vorbim despre un joc, din punctul meu de vedere evident politic, care, de fapt, încearcă să destabilizeze lucrurile pentru alegerile care urmează”

La Teatrul Național din București, spectacolul Proorocul Ilie, regizat de Botond Nagy a generat un val de discuții aprinse și reacții puternice. Ce a pornit ca o propunere artistică, menită să reflecteze asupra credinței și umanității, s-a transformat într-o polemică intensă, alimentată de interpretări fragmentare și reacții emoționale.

Raluca Rădulescu a discutat despre toate acestea cu regizorul Botond Nagy, într-un interviu pentru GPS Cultural, explorând atât viziunea artistică a acestuia, cât și implicațiile sociale ale spectacolului.

“A fost propunerea mea discutată și asumată, cot la cot, cu conducerea teatrului, fiindcă mi s-a părut, după alegerile din iarnă, că este un subiect care poate oglindi destul de bine societatea din momentul de față și care poate să ne aducă mai mult împreună, fiindcă este un text care, de fapt, ne adâncește în legătura noastră cu credința.”

Spectacolul se bazează pe un text scris, în urmă cu 30 de ani, de dramaturgul polonez Tadeusz Słobodzianek și inspirat de evenimente reale din timpul Războiului Mondial. Povestea prezintă un grup de săteni care, auzind de un om ce face minuni, decid să-l crucifice, crezând că este Iisus, pentru a deveni faimoși.

“Spectacolul e construit cu sensibilitate și respect față de complexitatea condiției umane, față de religiile de toate felurile. Nu are cum să fie blasfemie un spectacol în care personajele se autodenunță că au greșit și se îngrozesc că vor ajunge în iad. Ăsta este finalul textului. Personajele sunt preocupate să-și găsească sensul existenței în care singurătatea și disperarea singurătății îi împing la decizii demente, și pe urmă le pare rău.”

După cinci reprezentații, spectacolul a devenit subiect de controversă publică, amplificată de fragmente video scoase din context și distribuite pe rețelele sociale.

“Dacă este scoasă o filmare de 30 de secunde dintr-un context anume, poate să fie deranjant. Este ca și cum ne ducem foarte aproape, la 30 de centimetri de o pictură, să zicem, a Mănăstirii de la Voroneț. Unele descriu niște imagini îngrozitoare. Dar, dacă facem un pas în spate, și vedem toată mănăstirea, atunci este ceva miraculos, incredibil de frumos.”

Controversa a fost alimentată de Biserica Ortodoxă Română, care a emis un comunicat critic, la care Teatrul Național a răspuns.

“Înțeleg perfect îngrijorarea bisericii privinți simbolurile credinței și tocmai de aceea cred că ar fi fost important ca reacția să se bazeze pe o cunoaștere directă a conținutului artistic, nu pe fragmente scoase din context.”

“Cenzura este ceva ce trebuie să rămână în perioada comunistă a acestei țări. Nu cred că își dorește nimeni un prezent și un viitor în care astăzi este cenzurată arta și cultura, iar mâine este cenzurată existența de zi cu zi.”