TIFF.23 anunță cele două competiții internaționale

Cluj-Napoca, 16 mai 2024. Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14-24 iunie 2024).

12 producții din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce 10 filme își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

„Filmele Competiției Oficiale sunt, în marea lor majoritate, despre personaje atipice, nonconformiste, despre reacții la presiunile sociale și nevoia de conexiune, afirmare sau independență - drame intimiste, comedii absurde, melodrame neconvenționale sau cronici de familie de calibre diferite, cu o ușoară predilecție pentru povești cu și despre tineri aflați în momente de răscruce.” (Mihai Chirilov, director artistic TIFF)

După ce a câștigat premiul pentru regie la precedenta ediție TIFF cu Mangal (Charcoal), regizoarea braziliancă Carolina Markowicz revine în Competiția Oficială cu Punct de trecere (Toll), un film despre o mamă a cărei dragoste pentru fiul ei este atât de mare încât va face orice pentru a strânge bani să-l trimită într-o tabără de „vindecare” a homosexualității.

Într-un alt colț al lumii, în India, protagonista din Fata îndărătnică (The Adamant Girl, r. PS Vinothraj, premiat anterior la TIFF pentru debutul cu Pebbles) se luptă, la rândul ei, cu o situație absurdă din cauza societății profund patriarhale care nu concepe că o tânără ar putea decide persoana de care se îndrăgostește. Tot din India vine și Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.

Câștigător al competiției Big Screen a Festivalului de la Rotterdam, Bătrânul burlac (The Old Bachelor, r. Oktay Baraheni) e o dramă camerală de familie de proporții shakespeariene, unde cauza problemelor este aceeași lume patriarhală (de data asta, e vorba despre Iran) care nu știe cum sau nu vrea să funcționeze altfel.

Maturizarea forțată apare în Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter, Olanda), un debut tăios despre o familie aparent fără speranță și fiul cel mic nevoit să crească brusc pentru a se salva. Tema adolescenței și a familiei este explorată și în Celălalt fiu (The Other Son, r. Juan Sebastián Quebrada, Columbia), în care un tânăr încearcă să facă pace cu moartea fratelui său și să găsească un mod prin care să-și continue viața.

Inspirat de poveștile migranților care au plecat din Andaluzia în Catalonia, Cadru permanent (The Permanent Picture, r. Laura Ferrés, Spania) e un fascinant melanj de comedie, realism și melodramă în care o directoare de casting cutreieră periferia Barcelonei în căutarea unor fețe “normale” pentru campania de imagine a unui partid politic.

Omul de argilă (The Dreamer, r. Anaïs Tellenne, Franța) este un basm despre puterea nebănuită a artei. Raphael, un bărbat cu alură de golem, fără un ochi, locuiește cu mama lui și are grijă de un conac părăsit. Apariția moștenitoarei domeniului, o artistă excentrică, îi va deregla existența. Tot o meditație despre artă, dar și un studiu coroziv despre o criză radicală de identitate, este și Daniel Auerbach (Israel), în care David Volach își joacă propriul rol, cel al unui regizor împotmolit în pre-producția noului său film după succesul debutului.

Încrucișând destinele și traiectoriile câtorva personaje aparent disparate, Day Tripper (Yi Ri You, r. Yanqi Chen, China) este un savuros mix de Kaurismaki și Roy Andersson, și, totodată, o cronică neașteptat de acidă și comică a Chinei de astăzi. În aceeași cheie satirică, dar cu un extra shot de vitriol, Hipnoza (The Hypnosis, r. Ernst de Geer, Suedia) este despre un cuplu aparent perfect al cărui echilibru marital e dat peste cap după ce eroina trece printr-o ședință de hipnoză pentru a se lăsa de fumat, dar în schimb începe să se lepede de inhibiții.

Regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, singurul film românesc din Competiția Oficială este un cocktail detonant de genuri, amestecând comedia neagră cu melodrama și jucându-se frecvent cu absurdul. Unde merg elefanții este povestea unei prietenii improbabile dintre doi eroi nonconformiști - Leni, o fetiță de 9 ani tupeistă și tonică, și Marcel, un tânăr homeless, agitat și miștocar - aflați amândoi în momente dificile ale vieții.

Este al treilea an în care secțiunea What’s Up Doc? are o competiție dedicată în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, iar cele 10 titluri selecționate propun o întindere la limită a ideii de documentar, adunând laolaltă formate clasice, hibrid, ba chiar și o ficțiune abil camuflată în estetica de verité a genului.

„Pariul acestei selecții a fost de la bun început unul ambițios, acela de a nu o cantona în convențiile stas ale genului documentar – cu un plus de risc în acest an, în care am ales să nu perpetuăm inflația de filme apăsat politice care populează, oportunist, competiții similare internaționale, și să construim o realitate alternativă, o zonă de refugiu față de narațiunile dominante. Nu neapărat din frondă, ci cu speranța că unicul plonjeu din program în realitatea actuală să aibă forța, crudă, dar binevenită, a unui pumn în stomac.” (Mihai Chirilov)

April în Franța (April in France, r. David Boaretto) începe după lockdown-ul impus în contextul pandemiei, în care o fetiță de 5 ani trăiește un coșmar atunci când trebuie să părăsească Londra unde a crescut și să se mute, temporar, în sătucul medieval din Franța de unde se trage stră-străbunicul ei. Ce părea la început un calvar devine o experiență magică atât pentru ea cât și pentru localnici.

Ce înseamnă să rămâi fără persoana alături de care ți-ai petrecut aproape întreaga viață? Octogenari danezi vorbesc despre asta în Ecoul tău (Echo of You, r. Zara Zerny), un film emoționant despre dragoste, fidelitate și moarte. Tu pentru eternitate (Eternal You, r. Hans Block, Moritz Riesewieck, Germania) tratează tot tema pierderii unei persoane dragi, dar dintr-o perspectivă futuristă și extrem de provocatoare: serviciile care oferă posibilitatea de a dialoga cu o clonă digitală a celor pierduți. Cum schimbă însă asta ideea de doliu?

Fouad este un tânăr marocan care locuiește de zece ani în Italia fără acte. Daniela e o fostă dependentă de droguri dintr-o familie avută. Întâlnirea celor doi pare să le ofere promisiunea unui viitor mai bun. În Casablanca, regizorul Adriano Valerio a urmărit timp de 7 ani destinele celor doi, conturând o poveste de dragoste la fel de sfâșietoare ca-n filmul din titlu.

În apărarea ideii că cele mai devastatoare povești adevărate necesită timp stă și documentarul Alice On&Off. Singurul titlu românesc din competiție spune povestea unei fete care devine mamă la 16 ani, decizie mânată de dragostea pentru un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Filmat pe parcursul a 10 ani, filmul regizoarei Isabela Tent este un portret neașteptat de empatic al unei vieți de adult începute prematur.

Categoria pană (The Featherweight, r. Robert Kolodny) trimite direct în anii ‘60, în viața pugilistului italo-american Willie Pep, care la 40 de ani, după o viață plină de dezamăgiri, decide să revină în ring. E o poveste despre masculinitate și faimă, reminiscentă lui The Wrestler al lui Darren Aronofsky, și, totodată, calul troian din competiție.

Regizorii Bálint Révész și Dávid Mikulán l-au filmat timp de 12 ani pe Kix, încă de pe vremea când era un puști în Budapesta cu o familie problematică și care nu prea se descurca la școală. La fel ca Boyhood, Kix e una dintre acele opere care te fac martor, într-un timp scurt, la o parte importantă din existența unui om forțat să se maturizeze înainte de vreme.

La Reine (r. Nikola Klinger, Cehia), eseu experimental despre memoria individuală și colectivă dintr-o lume suspendată, ne face cunoștință cu Ian, un bărbat de 73 de ani a cărui viață boemă a stat mereu sub semnul dependenței de droguri. Acum, el trăiește într-o fostă stație de procesat lavandă, devenită cămin pentru o comunitate retrasă din civilizație.

Nu e niciodată prea târziu să-ți îndeplinești visul din copilărie: la 52 de ani, regizorul olandez Rogier Kappers încearcă să învețe să cânte la orga de sticlă, un instrument muzical făcut din pahare. Dacă ți se pare că e puțin lucru, înseamnă că încă nu ai fost martor la aventurile eroului din Muzică din pahare (Glass, My Unfulfilled Life), care includ, printre altele, o întâlnire cu celebrul compozitor Arvo Pärt.

Premisa pe muchie de cuțit din Zonă de conflict (Danger Zone, r. Vita Maria Drygas, Polonia) ar putea părea, la prima vedere, o ficțiune, dar este cât se poate de adevărată. Odată ce accepți asta, poți să te afunzi cu capul înainte în universul fascinant al agențiilor care le vând turiștilor dornici de senzațional vacanțe în zone de conflict. Ceea ce pentru mulți este o tragedie devine, astfel, distracția altora. Pentru un preț piperat, desigur.

Abonamentele pentru TIFF.23 au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/