Poate că povestirea în sine nici nu contează
16 September 2022
”Matilda”, un roman al prieteniei
30 September 2022

„Ultima călătorie”, este o realizare poetică?

 

De Santa Montefiore citesc acum, romanul „Ultima călătorie” pe care am găsit-o la Editura Litera. În colecţia Blue Moon, colecţie de dragoste îmi dau bine seama, au mai apărut de aceeaşi autoare „Farul cu secrete”, „Casa de la malul mării”, „Florile uitării”. Pe ele, nu le-am citit.

Două lucruri mă atrag la această carte de o răsfoiesc cu un oarecare interes. Mai întâi, biografia scriitoarei, născută în 1970 în Anglia, cu studii de limbi străine, cu adolescenţa petrecută la Buenos Aires. Am înţeles întotdeauna călătoriile ca fiind savuroase lecţii de viaţă şi de educaţie; prin urmare, găsesc că autoarea s-a bucurat de o existenţă foarte interesantă din punct de vedere cultural. Apoi, îmi plac mulţumirile cu care îşi începe cartea; ele mă surprind plăcut şi realizez anvergura scriiturii, drumurile făcute în speranţa reuşitului lucru la roman, locurile străbătute în lung şi în lat, descoperirea unor oameni, cercetarea obiceiurilor pe care le au, detaliile atâtor existenţe care s-au împletit, chiar înainte de a fi finalizat romanul.

Şi ar mai fi ceva, ce probabil aflăm cu toţii la un moment dat despre viaţa noastră şi a alor noştri; că deşi parcurgem timpi, având viitorul în atenţie, ne întoarcem adeseori în trecutul nostru, al familiei, al vreunei rude de care am fi vrut să ştim poate mai multe. Şi această pendulare între diferitele trecuturi (cel real, cel al amintirii) şi prezentul care ne fură într-o dinamică pe care prea puţin o stăpânim, mi-a plăcut.

Cartea are doza ei de melancolie dulceagă întrebuinţată chiar abuziv de editură pentru a-şi atrage cititorii. Romanul ni se prezintă pe scurt, pe a patra copertă: „O poveste despre război, despre Italia, despre o tânără frumoasă şi o tragedie teribilă”. În această succintă descriere aflăm toate ingredientele posibile pentru a ne rupe brutal de realitate. Pentru început, trecutul este întotdeauna unul care ne îmbie prin necunoscutul lui, printr-un farmec pe care i-l atribuim necondiţionat; apoi, Italia, spaţiul în care se petrece acţiunea romanului este ţara romantismului, de bună seamă; în tânăra frumoasă regăsim toate speranţele pierdute sau rătăcite ale unei categorii importante de femei; în ceea ce priveşte tragedia, chiar şi ea, oferă ingredientul fără de care nu putem aprecia la justa valoare, fericirea.

Trecutul unei mame şi prezentul unei fiice se vor împleti în ochii cititorilor, prin imagini fabuloase, prin detalii picante, prin aluzii care determină lectorul să viseze, să-şi închipuie diverse, dar mai ales, să se simtă personajul nevăzut al povestirii.

Daily Mail caracterizează această carte ca fiind „o realizare poetică”. Sunday Express îşi revarsă entuziasmul asupra autoarei: „Santa Montefiore este o minune”. Nouă nu ne rămâne decât să vedem dacă romanul ne va prinde atât de tare încât să ajungem cu personajele şi aventurile lor, la final.

 

Realizatoare Roxana Păsculescu