Ascultă Radio România Cultural Live

232 de ani de teatru, la Sibiu! Maraton de evenimente online, astăzi la TNRS

01 Iunie 2020, 08:57

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește astăzi 232 de ani de existență printr-un maraton de evenimente difuzate online. Timp de 12 ore TNRS va difuza în mediul digital: pe site, pagina de Facebook și canalul de YouTube, recitaluri de poezie din opera poetului Radu Stanca, dar și din literatura universală, eseuri, monologuri, fabule și poezii pentru copii, toate în interpretarea actorilor naționalului sibian. Programul evenimentelor online dedicate aniversării TNRS va fi completat de două dintre cele mai apreciate producții din repertoriul teatrului: „Oidip”, regia Silviu Purcărete (Secția Română) și „Scene dintr-o căsnicie”, regia Charles Muller (Secția Germană), dar și de redifuzarea conferinței speciale FITS și TNRS care l-a avut ca invitat pe Silviu Purcărete.

Program TNRS
online – 1 iunie 2020

Ora 9:00 - Ziua Copilului: proză, fabule și
poezii pentru copii

Ora 12:00 - Recital de poezie din literatura
română și universală

Ora 12:50 - Recital de poezie din opera lui
Radu Stanca

Ora 13:20 - Conferință specială FITS și
TNRS: Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete: „Despre bucuria și
înțelepciunea de a vorbi puțin”

Ora 15:00 - Ziua Teatrului

Ora 15:55 - Eseu, monolog, poezie în
interpretarea actorilor Secției Germane

Ora 16:40 - Scene din spectacolele Secției
Germane

Ora 17:45 - „Oidip”, regia Silviu Purcărete

Ora 21:00 - „Scene dintr-o căsnicie”, regia
Charles Muller – spectacol în limba germană, cu traducere în limba română

Înaintea ediției
speciale online a Festivalului Internațional de Teatru, încheiem astăzi, în 1
iunie, maratonul teatral din timpul pandemiei, început în 21 martie. De mai
bine de două luni suntem prezenți online, în casele spectatorilor și
prietenilor noștri, cu spectacole, de joi până duminică, evenimente ale Secției
Germane, de miercuri până duminică și conferințe și seri cu povești și poezie,
în fiecare zi, de luni până duminică. Sărbătorim astăzi 232 de ani de existență
a primului teatru creat pe teritoriul României. Un teatru creat de primarul de
atunci al Sibiu, un teatru cu loje din lemn de trandafir și un săptămânal
teatral în limba germană. Vom fi astăzi, când se serbează și Ziua Copilului,
alături de public, cu un program de peste 12 ore de evenimente, pe care le vom
difuza online, iar apoi vom reveni online în 12 iunie, când va începe
Festivalul Internațional de Teatru. Țin să mulțumesc acestei comunități
sibiene, care are spirit, care are tradiție, pentru respectul pe care îl acordă
culturii, artelor spectacolului și să le doresc colegilor mei artiști,
tehnicieni și tuturor celor din echipă, care concură la bunul mers al teatrului și al
festivalului, la mulți ani, să fie sănătoși, să aibă inspirație, să aibă
bucurie în primul rând, să aibă parte de creație și de miracol în tot ceea ce
fac. La mulți ani!
” Constantin Chiriac, director general TNRS

Teatrul Național
„Radu Stanca”, o istorie de peste două secole la Sibiu

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu se bucură nu numai de
o recunoaștere internațională datorată repertoriului său variat și
colaborărilor sale extraordinare care au culminat cu apariția Festivalului
Internațional de Teatru de la Sibiu, ci și de o istorie impresionantă care îl
leagă de primul teatru construit vreodată în spațiul românesc.

1788 rămâne în memoria istoricilor
și iubitorilor scenei drept anul în care topograful Martin Hochmeister avea să
pună temeliile unei construcții destinate spectacolelor, reconfigurând într-un
singur an funcționalitatea Turnului Gros, parte a zidurilor cetății medievale.
Odată cu acest demers, viața culturală germanofonă a orașului Hermannstadt ia
amploare, prin aducerea în fața locuitorilor a unui repertoriu variat, inspirat
atât din canonul clasic, cât și din cel contemporan. Astfel, opera unor autori
precum Shakespeare și Molière ori a unor reprezentanți de vârf ai romantismului
german își găsește în publicul sibian un receptor entuziast, al cărui interes
viu pentru lumea scenei avea să asigure continuitatea primei instituții
teatrale de pe teritoriul românesc.

Acestei tradiții a teatrului sibian, până în acel moment
exclusiv în limbă germană, i se alătură o nouă dimensiune în anul 1868, când trupa lui Mihai Pascaly
joacă pentru prima dată în Hermannstadt un spectacol în limba română. Cel mai
probabil, în spatele cortinei în timpul acestei reprezentații bazate pe o piesă
scrisă de Vasile Alecsandri se ascundea nimeni altul decât tânărul Mihai
Eminescu, sufleor la acea vreme. Succesul spectacolului este atât de mare,
încât va permite și altor trupe de teatru românești, precum Trupa
Tardini-Vlădicești sau cea condusă de Matei Millo, să activeze în fața
publicului sibian. În ciuda unui incendiu, în 1826, teatrul sibian își va relua curând activitatea grație implicării
fondatorului său, Martin Hochmeister. Totuși, un alt incendiu va produce în 1949 niște daune atât de mari, încât
administrația locală este nevoită să mute sediul teatrului în incinta sa
actuală, care funcționase până atunci ca și cinematograf. Acest eveniment va
marca, însă, o perioadă de revigorare a scenei teatrale sibiene pe care va
poposi însuși Radu Stanca, în calitate de regizor. Membru esențial al Cercului
Literar de la Sibiu, Radu Stanca are, prin urmare, meritul de a asigura
renașterea nou-numitului Teatru de Stat a cărui titulatură se va schimba după
moartea marelui artist, în semn de omagiu pentru implicarea sa neobosită în
viața culturală a orașului.

La mai bine de două secole de la înființarea sa, actualul
Teatru Național „Radu Stanca” Sibiu își continuă și azi misiunea de a aduce în
fața publicului local, național și internațional spectacole-eveniment, fiind o
prezență constantă în viața culturală românească și nu numai. Ca urmare,
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiat în 1993, avea să devină
cel mai important eveniment dedicat artelor spectacolului din Europa Centrală
și de Est, concurând, în prezent, cu festivalurile de la Avignon și Edinburgh.
Tot astfel, Teatru Național „Radu Stanca” Sibiu are meritul de a avea o contribuție
decisivă în acordarea titlului de Capitală Culturală Europeană, în anul 2007,
orașului Sibiu.

În anul 2020,
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu scrie o nouă pagină în longeviva sa
poveste, cucerind și spațiul online prin activitățile sale artistice. În
ultimele două luni, publicul internaut a putut avea acces nelimitat atât la
înregistrări ale unor spectacole de colecție, cât și la forme alternative de a
interacționa cu actorii care au venit în fața copiilor și adulților cu
recitaluri, povești sau monologuri din literatura universală. Toate aceste
inițiative de a menține vie arta teatrului într-o perioadă dificilă pentru
interacțiunea nemijlocită cu scena vor culmina în luna iunie cu prima ediție
online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a avut, începând cu
anul 2001, un număr impresionant de peste 520 de turnee în țară și străinătate,
fiind, de asemenea, invitat la festivaluri importante din lumea întreagă,
desfășurate în Edinburgh, Avignon, New York, Bruxelles, Roma, Tokyo, Seul, St.
Petersburg, Moscova, Napoli, Paris, Liverpool, Londra, Budapesta, Bogota,
Tampere, Poznan, Varșovia, Barcelona, Lisabona, Porto, Cairo, Yerevan, Tbilisi,
Nitra, Atena, Salonic, Belgrad, Varna, Lille, Tel Aviv, Omsk și Chișinău.

Toate acțiunile întreprinse în cele 6 săli de spectacol,
dar și în spații non-convenționale (fabrici, tramvaie, pe stradă și în
parcări), în instituții de învățământ, firme și companii partenere, biblioteci,
librării etc. sunt dedicate creației de înaltă calitate și educației prin
cultură. Având un repertoriu larg care variază între tragedii grecești și
experimente inovative ale secolului al XXI-lea, Teatrul Național „Radu Stanca”
Sibiu colaborează cu regizori importanți din țară și din străinătate, precum:
Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Andriy Zholdak, Kushida Kazuyoshi, Armin
Petras, Mihai Măniuțiu, Tompa Gábor, Alexandru Dabija, Yury Kordonsky, Radu
Afrim, Alexander Riemenschneider, Radu Alexandru Nica, Robert Raponja, Masahiro
Yasuda, Gigi Căciuleanu, Dragoș Galgoțiu, Zoltán Balázs.

15 documentare românești, în dialog cu lumea. Astra Film Festival 2025 aduce pe ecran subiectele fierbinți ale prezentului
Teatru și film 18 Septembrie 2025, 16:26

15 documentare românești, în dialog cu lumea. Astra Film Festival 2025 aduce pe ecran subiectele fierbinți ale prezentului

De la abuzuri împotriva femeilor la manipularea mediatică și de la trauma războiului la fragilitatea identității,...

15 documentare românești, în dialog cu lumea. Astra Film Festival 2025 aduce pe ecran subiectele fierbinți ale prezentului
Trailerul filmului Cravata Galbenă a fost lansat oficial
Teatru și film 18 Septembrie 2025, 16:21

Trailerul filmului Cravata Galbenă a fost lansat oficial

Trailerul filmului Cravata Galbenă , despre viața marelui dirijor Sergiu Celibidache, a fost lansat oficial. Filmul va putea...

Trailerul filmului Cravata Galbenă a fost lansat oficial
Spotlight Teatrelli: Virginia Landi – una dintre vocile emergente ale noii generații de artiști europeni – în premieră în România.  Prezențe internaționale
Teatru și film 18 Septembrie 2025, 16:17

Spotlight Teatrelli: Virginia Landi – una dintre vocile emergente ale noii generații de artiști europeni – în premieră în România. Prezențe internaționale

În virtutea parteneriatului generat anul trecut între Teatrelli București și Fundația Culturală „Camil...

Spotlight Teatrelli: Virginia Landi – una dintre vocile emergente ale noii generații de artiști europeni – în premieră în România. Prezențe internaționale
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat” de Radu Iacoban, prima producție a stagiunii 2025-2026, la Teatrul Mic
Teatru și film 18 Septembrie 2025, 01:00

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat” de Radu Iacoban, prima producție a stagiunii 2025-2026, la Teatrul Mic

Teatrul Mic prezintă prima premieră oficială a stagiunii 2025-2026 – „Ne cerem scuze pentru disconfortul...

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat” de Radu Iacoban, prima producție a stagiunii 2025-2026, la Teatrul Mic
Se deschide Teatrul Grivița 53 - primul teatru privat construit în România în ultimele opt decenii
Teatru și film 16 Septembrie 2025, 22:08

Se deschide Teatrul Grivița 53 - primul teatru privat construit în România în ultimele opt decenii

  În București se deschide Grivița 53 , primul teatru privat construit de la zero, pornind de la banii obţinuţi...

Se deschide Teatrul Grivița 53 - primul teatru privat construit în România în ultimele opt decenii
Actorul Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani
Teatru și film 16 Septembrie 2025, 15:31

Actorul Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani

Actorul, regizorul și producătorul american Robert Redford , unul dintre numele de referință ale cinematografiei mondiale, a...

Actorul Robert Redford a murit la vârsta de 89 de ani
Owen Cooper devine cel mai tânăr actor laureat la Emmy din istorie, la doar 15 ani
Teatru și film 15 Septembrie 2025, 11:40

Owen Cooper devine cel mai tânăr actor laureat la Emmy din istorie, la doar 15 ani

Owen Cooper , născut în Warrington, a devenit cel mai tânăr actor britanic care câștigă un premiu Emmy, la...

Owen Cooper devine cel mai tânăr actor laureat la Emmy din istorie, la doar 15 ani
MiniCloud inițiază copiii în artele fascinante ale spectacolului
Teatru și film 15 Septembrie 2025, 07:56

MiniCloud inițiază copiii în artele fascinante ale spectacolului

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD își așteaptă publicul în perioada 18...

MiniCloud inițiază copiii în artele fascinante ale spectacolului
Ascultă live

Ascultă live

20:00 - 22:30
Festivalul internațional George Enescu 2025
Ascultă live Radio România Cultural
20:30 - 20:50
LA DISPOZITIA DUMNEAVOASTRA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
20:00 - 21:00
English 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
20:00 - 21:00
ÎN DIRECT ROMÂNIA, ÎN DIRECT LUMEA ROMÂNEASCĂ (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
20:30 - 20:56
Srpska redakcija druga emisija
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
20:00 - 21:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:03 - 21:00
Școala pământului
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru