Ascultă Radio România Cultural Live

Angajare de clovn, pe 16 martie, la lansarea Programului de cooperare artistică THEATRE FRANCO-ROUMAIN

14 Martie 2017, 16:18

Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti, “Angajare de clovn” de Matei Vişniec, regia Ion Caramitru, alături de alte trei spectacole bucureştene („Brâncuși împotriva Statelor-Unite”, coproducție Teatrul Odeon și Compagnie SuzanneM/Eric Vigner Franța, „Micul Prinț” Teatrul de Comedie şi „Artists Talk” – ARCUB) fac obiectul de lansare al unui program de cooperare artistică franco-română în domeniul teatrului contemporan, THEATRE FRANCO-ROUMAIN.

În prima etapă a acestui nou program iniţiat de Institutul Francez din București, cele patru spectacole mai sus amintite,  selectate pe criteriul legăturii cu spaţiul cultural francez,  vor beneficia de supratitrare în limba franceză. Spectacolele se alătură astfel evenimentelor ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

Primele reprezentaţii în cadrul proiectului THEATRE FRANCO-ROUMAIN vor avea loc în data de 16 martie 2017, în Bucureşti.

Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Ion Caramitru, se joacă la această dată, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Național București.

„Angajare de clovn”  aduce pe scenă (dar şi în sală şi foyer) spectacolul imposibilului, al întâlnirii cu iluzia absolută şi cu mirajul libertăţii fără graniţe. Totul, într-o montare plină de umor, sensibilitate, cinism duios, acrobaţii sufleteşti, în care teatrul şi circul se întrepătrund pe tărâmul comun al spectaculosului.

Pentru a beneficia de supratitrare în condiţii optime, la achiziţionarea biletelor pentru această reprezentaţie va trebui să solicitaţi locuri în sectorul "A" din Sala Studio.

Următoarele etape ale programului THEATRE FRANCO-ROUMAIN se vor derula pe mai mulți ani, estimează organizatorii, și vor consta în traduceri de texte dramatice contemporane franceze în limba română și reciproc, realizarea unei platforme comune sharing și open source de dramaturgie contemporană franceză și românească, artiști și spectacole invitate, dar și coproducții.

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026
Teatru și film 25 Februarie 2026, 17:07

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026

Cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 25 mai 2026, la Sala Majestic a Teatrului Odeon București....

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026
Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Teatru și film 23 Februarie 2026, 15:17

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”

Filmul de animație „Cel mai tare din parcare” va fi lansat în cinematografele din România...

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
Teatru și film 23 Februarie 2026, 07:38

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film

Comedia neagră a obținut 6 trofee, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie, acordate lui Paul Thomas Anderson.

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Teatru și film 22 Februarie 2026, 19:39

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație

Teatrul de animație românesc este în doliu după moartea  regizorului, profesorului și personalității...

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Teatru și film 22 Februarie 2026, 06:52

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții

Pelicula ''Gelbe Briefe'' (''Yellow Letters''), în regia cineastului german Ilker...

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus
Teatru și film 22 Februarie 2026, 06:34

Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus

Lungmetrajul 'Atlasul universului' ('Atlas of the Universe'), în regia lui Paul Negoescu, o coproducție...

Berlinala 2026/''Atlasul universului'', regia Paul Negoescu, recompensat cu Mențiune Specială în secțiunea Generation Kplus
A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani
Teatru și film 20 Februarie 2026, 08:07

A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani

Eric Dane , actorul carismatic și atletic care a captivat publicul în prime time cu serialul „Grey's...

A murit Eric Dane. Actorul din „Grey's Anatomy” și „Euphoria” avea 53 de ani
„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Teatru și film 19 Februarie 2026, 19:45

„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

„Atlasul Universului” , primul și singurul film românesc pentru copii selectat în secțiunea Berlinale...

„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
SERVICIUL DE NOAPTE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 01:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 01:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 04:59
Restituiri
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
00:00 - 01:00
NOPȚI DE TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri