Dorina Lazăr – Am fost demisă prin curier la o săptămână după ce am fost reangajată. Nu ştiu ce am făcut!
31 August 2017
PREMIERĂ LA TT – WOLFGANG după Yannis Mavritsakis, în regia lui Radu Afrim
31 August 2017

AUDIO – Marcel Iureş la Festivalul Puppets Occupy Street.

Puppets Occupy Street este primul festival de arta animației din România care se desfășoară exclusiv în spații neconvenționale, creat pentru comunitate, ce aduce la un loc companii de teatru private și teatre de stat, dar și directori de festivaluri, încurajând astfel parteneriatul public-privat.

Printre obiectivele festivalului se numără: asigurarea accesului la educație prin teatrul de animație, dezvoltarea schimburilor interculturale între Craiova și alte orașe europene prin teatrul de animație, atragerea unei noi categorii de public din diverse medii culturale, precum și încurajarea și promovarea artiștilor independenți într-o piață dominată de instituțiile publice.

Festivalul cuprinde de la reprezentații teatrale și animație stradală, la ateliere de creație pentru copii și pentru profesioniști, dar și proiecții video, expoziții de scenografie, concerte și parade spectaculoase, cu păpuși gigantice, realizate în regim propriu.

Interviu de Madalina Corina Diaconu

foto Bogdan Danescu