DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea compozitorului Serghei Rachmaninov

Serghei Rachmaninov s-a născut la 1 aprilie 1873, la Oneg din regiunea Novgorod, manifestând din perioada copilăriei un talent aparte pentru pian. În 1882, a fost admis la Conservatorul din Petersburg, iar din 1885 la cel din Moscova, unde a studiat pianul şi compoziţia. După absolvire, în 1891, Rahmaninov a fost cunoscut mai ales ca dirijor şi compozitor decât ca pianist.

A debutat cu opera "Aleko" a cărui premieră a avut loc la Teatrul Bolşoi, la 27 aprilie 1893, şi care s-a bucurat de succes, devenind foarte cunoscută. Pentru această piesă, al cărei libret (bazat pe "Ţiganii" lui Puşkin) a fost scris de Vladimir Nemirovici-Dancenko, Rachmaninov a primit medalia de aur din partea Conservatorului din Moscova, fiind al treilea muzician rus care a primit această distincţie (după Serghei Taneiev şi Arseni Koreşcenko).

A urmat "Concertul pentru pian şi orchestră nr.1". Activitatea lui de compozitor, încurajată de Ceaikovski, a început să se contureze din 1892, prin "Piese-fantezie pentru pian" op.3, o "Fantezie-tablou pentru două piane" op.5, poemul simfonic "Stânca" şi muzică de cameră (printre care "Trio elegiac", în memoria lui Ceaikovski). În 1895, a scris "Simfonia nr.1", apoi, în 1901, a compus "Concertul nr.2 pentru pian", care va rămâne cea mai populară lucrare a sa.

În 1900, s-a impus în lumea muzicală prin interpretările şi creaţiile sale. A fost dirijor la Teatrul Mare din Moscova între anii 1904-1906.

Dirijor, compozitor şi pianist, Rachmaninov a desfăşurat o intensă activitate artistică până în decembrie 1917. Dintre compoziţiile sale, din această perioadă, se remarcă: "Sonata pentru pian şi violoncel" (1901), "Variaţiuni pentru o temă de Chopin pentru pian" (1903), operele "Cavalerul avar" şi "Francesca da Rimini" (ambele având premiera în 1906 ), "Simfonia a II-a" (1907), poemul simfonic "Insula morţii" (1909), "Concertul nr.3 pentru pian" (1909), potrivit "Dicţionarului de mari muzicieni" (Ed. "Univers Enciclopedic", 2000).

În 1917 cu întreaga familie, a părăsit Rusia, şi s-a stabilit în California. A întreprins numeroase turnee în America şi Europa.

Deşi, a trăit mult timp departe de locurile natale, legătura puternică cu folclorul poporului său apare cu claritate în marea majoritate a lucrărilor sale, în care se simte poezia autentică a acelor locuri, savoarea cântecelor şi a dansurilor populare ruse, sufletul viu al compatrioţilor săi, filtrate prin sensibilitatea unei mari personalităţi artistice.

Între puţinele compoziţii ale sale, ce au urmat, se numără: "Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră" (1926, revizuit în 1941), "Variaţiuni pe o temă de Corelli" (1931), "Rapsodie pe o temă de Paganini" pentru pian şi orchestră (1934) şi "Simfonia nr.3" (1936, revizuită în 1938). Testamentul lui muzical este constituit de "Dansurile simfonice" (1940).

Totalitatea creaţiei lui pianistice a supravieţuit chiar dacă mare succes al "Concertului nr.2" sau al "Preludiului în do diez minor" ar fi putut dăuna altor compoziţii, nu mai puţin interesante. În general, operele lui s-au bucurat de un succes de scenă destul de limitat. Rachmaninov a înregistrat o mare parte din propria sa muzică, inclusiv cele patru concerte de pian şi poate cea care este cea mai iubită lucrare a sa, "Rapsodie pe o temă de Paganini".

Din creaţia lui simfonică, "Insula morţii" este o capodoperă prea puţin cunoscută, în care Rachmaninov se arată a fi un autentic creator simbolist.

El a devenit cetăţean american cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, la Beverly Hills, California, la 28 martie 1943, potrivit www.allmusic.com.

AGERPRES