Personalități ale culturii române semnează o scrisoare publică în care cer președintelui, premierului și ministrului Culturii mutarea manuscriselor din containere, în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui George Enescu. Redăm scrisoarea publică inițiată de dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, Gabriel Bebeșelea, istoricul Eugen Ciurtin și scriitorul Radu Vancu:
Stimate domnule Președinte al României, Nicușor Dan
Stimate domnule Prim-Ministru, Ilie Bolojan
Stimate domnule Ministru al Culturii, András Demeter
Puține culturi au avut șansa unui muzician genial precum George Enescu. Yehudi Menuhin îl socotea „cea mai extraordinară ființă umană, cel mai mare muzician și cea mai formatoare experiență pe care am trăit-o vreodată”. Iar Menuhin chiar a întâlnit toată muzica relevantă a planetei din secolul 20. La rândul lui, Pablo Casals îl considera pur și simplu „cel mai mare fenomen muzical după Mozart”.
Și mai puține culturi își permit să-și trateze geniile cu ireverența, nepăsarea și disprețul cu care este tratat Enescu – așa cum rezultă din informațiile prezentate în investigația realizată de Cultura la dubă.
Apreciem îngrijorarea Ministerului Culturii, care a dispus o anchetă privitoare la modul în care sunt protejate manuscrisele lui George Enescu de către Muzeul Național „George Enescu”. Adică la modul în care e protejat un tezaur oficial al României de către o instituție a României.
Însă, în timp ce ancheta ministerială se va desfășura, manuscrisele Enescu vor continua să se degradeze, atâta vreme cât sunt păstrate în containere în aer liber, la temperaturi extreme, fără nici o formă de control al umidității. Ele au acumulat o vechime de un secol. Sunt fragile și vulnerabile la toate aceste diferențe de temperatură, de umiditate, de luminozitate, în care sunt păstrate deja de aproape 5 ani – ceea ce, cu mare probabilitate, a început să le altereze.
La fel de importante sunt și celelalte obiecte personale care au aparținut marelui compozitor, la rândul lor bunuri clasate în tezaur. Nici ele nu trebuie să rămână în aceste containere.
Prin urmare, vă solicităm ca, în virtutea autorității dumneavoastră cumulate și a grijii pentru manuscrisele și obiectele patrimoniale ale acestui artist genial, să identificați în regim de urgență procedurile necesare pentru realizarea următoarelor măsuri esențiale pentru salvarea patrimoniului Enescu:
1. Mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte din aceste containere improprii în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu.
2. Constituirea unei echipe de muzicologi români și străini, cu o expertiză și relevanță de asemenea demne de statura lui Enescu, al căror acces la aceste manuscrise să fie asigurat – astfel încât să poată verifica starea lor reală, pagină cu pagină.
3. Verificarea digitalizării integrale a acestor manuscrise – astfel încât cel puțin copia lor să existe, în cazul unui eventual dezastru ulterior.
De asemenea, vă rugăm ca, tot în virtutea autorității dumneavoastră cumulate, venite direct din vârful statului, să vă asigurați că acest control ministerial nu va admite nici o încercare de mușamalizare.
Avem încredere că veți dispune aceste măsuri – în absența cărora statul român se va dovedi, până la capăt, complet nedemn de Enescu.
Vă mulțumim,
Inițiatori
Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, director artistic al Musica Ricercata
Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română,
coordonator Sonotheism: Religion in Enescu - https://enescueliade.com/
Radu Vancu, scriitor și profesor universitar
Semnatari
1. Lawrence Foster, dirijor, fost director al Festivalului George Enescu
2. Norman Manea, scriitor
3. Andrei Pleșu, filosof
4. Mircea Cărtărescu, scriitor
5. Victor Rebengiuc, actor
6. Andrei Șerban, regizor
7. Anca Vasiliu, cercetătoare și profesoară de istoria filosofiei, Sorbonne Université
8. Ștefan Câlția, pictor
9. Ioana Bentoiu, soprană
10. Ada Solomon, Președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film
11. Alexandra Dariescu, pianistă concertistă, profesoară la Guildhall School of Music and Drama, Londra
12. Andrei Ioniță, violoncelist, profesor la Facultatea de Muzică din Köln
13. Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
14. Daniel Ciobanu, pianist
15. Antonio Grosu - dirijor European Academic Orchestra / Choeur de Chambre de Luxembourg
16. Mihai Constantinescu, manager muzical
17. Andrei Cornea, scriitor, traducător, profesor universitar
18. Cristi Puiu, regizor
19. Marta Petreu, scriitoare și profesoară universitară
20. Oana Pellea, actriță
21. Radu Filipescu, inginer
22. Matei Vișniec, scriitor
23. Gabriela Adameșteanu, scriitoare
24. Radu Jude, regizor
25. Magda Cârneci, scriitoare
26. Ruxandra Cesereanu, scriitoare, președintă a PEN România
27. Dan Perjovschi, artist
28. Lia Perjovschi, artist
29. Mircea Cantor, artist
30. Corneliu Porumboiu, regizor
31. Alexander Nanau, regizor
32. Radu Afrim, regizor
33. Dana Ciocârlie, pianistă concertistă
34. Florian Mitrea, pianist, profesor la Royal Academy of Music, Londra
35. Raluca Știrbăț, pianistă
36. Daria Tudor, pianistă, profesoară la Universitatea de Arte Berlin și Academia Barenboim-Said
37. Sabina Ulubeanu, lector universitar dr., compozitoare
38. Carmen Maria Cârneci, compozitoare
39. Cristian Lolea, compozitor
40. Oana Marinescu, consultantă comunicare strategică
41. Ștefan Diaconu, editor, manager editura Musica Coloris
42. Alexandra Badea, regizoare și scriitoare
43. Tatiana Țîbuleac, scriitoare
44. Gigi Căciuleanu, coregraf, dansator, poet
45. Radu Paraschivescu, scriitor și traducător
46. Gianina Cărbunariu, regizoare
47. Nae Caranfil, regizor
48. Alexandru Solomon, regizor
49. Vlad Ivanov, actor
50. Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și editor
51. Marius Manole, actor
52. Ofelia Popii, actriță
53. Bruno Mazzoni, traducător
54. Mihaela Miroiu, scriitoare, profesoară universitară, membră a Academia Europaea
55. Adrian Miroiu, filozof, profesor universitar, membru al Academiei Române
56. Emil Hurezeanu, diplomat, scriitor, publicist, editorialist
57. Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă
58. Ion Vartic, scriitor și profesor universitar
59. Cătălin Sava, muzicolog
60. Mihai Cojocaru, muzicolog
61. Bogdan Mureșanu, regizor
62. Vlad Alexandrescu, profesor universitar, președinte al Grupului pentru Dialog Social, fost ministru al Culturii
63. Corina Șuteu, manager cultural, fost ministru al Culturii
64. Dorin Crețu, pictor
65. Livia Câlția, arhitect
66. Claudiu Komartin, poet
67. Simona Goșu, scriitoare
68. Botond Nagy, regizor
69. Bogdan Crețu, istoric și critic literar, scriitor
70. Doris Mironescu, istoric și critic literar
71. Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor și traducător
72. Katia Pascariu, actriță
73. Dan Coman, scriitor
74. Ioana Nicolaie, scriitoare
75. Teodora Coman, scriitoare
76. Mihai Călin, actor
77. Adriana Babeți, scriitoare și profesoară universitară
78. Mihaela Michailov, dramaturgă și conferențiară universitară
79. Iulian Tănase, scriitor
80. Corin Braga, scriitor, profesor universitar
81. Alex Călin, actor
82. Oana Boca Stănescu, manager cultural & consultant în comunicare
83. Alex Goldiș, critic literar și conferențiar universitar
84. Andreea Apostu, cercetător științific
85. István Téglás, actor
86. Luminița Corneanu, scriitoare
87. Andrei Măjeri, regizor
88. Andrei Terian, critic literar și profesor universitar
89. Matei Câlția, galerist
90. Bogdan Tătaru-Cazaban, preot și cercetător în istoria religiilor
91. Daniel Șandru, profesor universitar, politolog
92. Mădălina Lascu, bibliograf
93. Dorin Dobrincu, istoric
94. Monica Joița, diplomat, Ministerul Afacerilor Externe
95. Ștefan Baghiu, scriitor și lector universitar
96. Mihai Demetriade, istoric
97. Gelu Duminică, sociolog
98. Cristian Vasile, istoric
99. Raluca Nagy, scriitoare
100. Bogdan Simion, muzician
101. Teodora Dumitru, cercetătoare, istoric literar
102. Dragoș Neamu, manager cultural, fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România