„Povestea iubirii” ajunge de la TIFF în peste 50 de cinematografe din 25 de orașe
1 June 2017
Premiile Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, ediţia 2017
2 June 2017

DOCUMENTAR: Actorul și regizorul Morgan Freeman împlinește 80 de ani

Unul dintre veteranii Hollywood-ului, cu o bogată carieră și în teatru și televiziune, Morgan Freeman, împlinește la 1 iunie 80 de ani. A câștigat Oscarul în 2005, pentru rol secundar, pentru interpretarea din filmul ”Million Dollar Baby”, a fost nominalizat de alte patru ori la Oscar, a obținut Globul de Aur pentru rolul principal din pelicula ”Driving Miss Daisy!” (1989) și premiul Sindicatului Actorilor Americani. Este al patrulea cel mai bine plătit actor al tuturor timpurilor într-un clasament întocmit de portalul specializat www.boxofficemojo.com, filmele în care el a jucat au strâns din încasări la nivel mondial 4,3 miliarde de dolari, respectiv o medie de 74,4 milioane de dolari per peliculă.

Născut în Memphis, statul Tennessee, Freeman și-a început cariera în anii ’60 pe Broadway cu rolul din producția ”The Niggerlovers”, urmând apoi ”Hello, Dolly!” în 1968. Înainte de a lua cursuri de actorie la Passadena Playhouse din Los Angeles, a fost angajat cinci ani al Forțelor Aeriene ale SUA (1955-1959), fiind responsabil cu repararea radarelor. A primit o bursă parțială de la Jackson State University, însă a declinat oferta optând pentru perioada petrecută în cadrul forțelor aeriene.

A debutat pe micul ecran cu rolul Easy Reader din seria pentru copii The Electric Company (1971-1976), iar, concomitent, și-a făcut debutul pe marele ecran cu rolul din filmul ”Who Says I Can’t Ride a Rainbow?” (1971), potrivit portalului specializat rottentomatoes.com. În anii ’80, interpretarea sa din drama Brubaker a atras atenția producătorilor, fiind selectat pentru seria ”Days of Our Lives” (1982-1984).

Rolul din ”Street Smart” (1987) i-a adus prima nominalizare la Oscar, drept pentru care din acest moment cariera sa pe marele ecran cunoaște o traiectorie ascendentă, confirmând cu rolurile din ”Clean and Sober” (1988) și ”Driving Miss Daisy” (1989). A continuat cu roluri în marile producții ”Robin Hood: Prince of Thieves” (1991), unde joacă alături de Kevin Costner și ”Unforgiven” (1992), în regia lui Clint Eastwood, peliculă care a obținut Oscarul pentru regie.

Și-a făcut debutul regizoral în 1993 cu pelicula ”Bopha!”, povestea unui polițist sud-african izolat de fiul său în urma aplicării politicilor de apartheid. Anul următor, Freeman primește a treia nominalizare la Oscar pentru rolul din drama ”The Shawshank Redemption”. După succesul blockbuster-ul ”Deep Impact” (1998), în care interpretează rolul președintelui SUA, interpretare care l-a așezat în galeria celor mai buni actori care au jucat rolul liderului de la Casa Albă, Morgan Freeman interpretează rolul antagonic personajului actriței Renne Zellweger în ”Nurse Betty”, în regia lui Neil LaBute. A fost în pielea personajului detectivului de poliție Alex Cross în ”Kiss the Girls” (1997) și apoi în sequel-ul ”Along Came a Spider” (2001). Interpretând rolul divinității în peliculele Bruce Almighty (2003) și Evan Almighty (2007), Morgan Freeman este implicat în din 2016 în seria documentară realizată de National Geographic despre divinitate — ”The Story of God”.

Interpretarea fostului președinte sud-african Nelson Mandela în pelicula ”Invictus” (2009) i-a adus lui Morgan Freeman o nouă nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor la ediția din 2010 a premiilor Academiei americane film. A fost recompensat în 2014 cu distincția ”Freedom of the City” a municipalității londoneze, iar, în 2016, cu distincția ”Movies for Grownups” pentru întreaga carieră, conform portalului specializat The Hollywood Reporter.

Este pasionat de aviație, este un consumator regulat de cannabis în scopuri medicale datorită durerilor pe care le are la mâna stângă, ca urmare a accidentului de mașină grav pe care l-a suferit în 2009, potrivit portalului american The Daily Beast. Însă, chiar din 2003, actorul declara într-un interviu pentru cotidianul britanic The Guardian, la 21 aprilie în acel an, că nu va renunța niciodată la consumul de cannabis pe care îl consideră un stimulent ce îl ajută zilnic, conform theguardian.com.

Are o fermă de circa 50 de hectare, în Charlestone, statul Mississippi, unde se ocupă de creșterea albinelor, potrivit portalului mnn.com, care consemnează faptul că la ferma actorului au fost plantate special magnolii, hectare întregi de plante specifice pentru apilcultură.

A fost căsătorit de două ori. A fost recompensat de Institutul American de Film, în 2011, cu premiul pentru întreaga carieră, iar în 2012 Sidney Poitier i-a înmânat prestigiosul premiu Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră. În 2013, Morgan Freeman s-a implicat alături de mai mulți actori și regizori celebri într-o campanie a Global Zero pentru eliminarea tuturor armelor nucleare la nivel internațional, cerând președintelui american de la acel moment, Barack Obama, să facă demersuri pentru renunțarea la arsenalul nuclear. A împrumutat vocea sa unui sistem de inteligență artificială, ”Jarvis”, care gestionează casa fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg.

AGERPRES