La Cotroceni – Istoria și teatrul se întâlnesc la muzeu
7 August 2017
Festivalul vacanţei pe Drumul lui Făt Frumos – regal de basm – între stagiuni
7 August 2017

Ediție premium a Festivalului “25 de ore de teatru non-stop” în toamnă

Începând cu anul 2011, publicul sibian s-a obișnuit să respire în fiecare primăvară teatru. Desfășurat inițial în preajma Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), Festivalul “25 de ore de teatru non-stop”, organizat de Asociația Culturală BIS, s-a impus ca o platformă de întâlnire între artiștii tineri, veniți în special din zona independentă, și public. Ideea unui maraton teatral a atras încă de la prima ediție un număr mare de spectatori, atât din țară, cât și din străinătate, iar evenimentul a crescut de la an la an, devenind în timp tradiție și căpătând recunoaștere internațională, prin includerea sa în catalogul celor mai importante festivaluri europene, lansat de către European Festivals Association (în cadrul platformei EFFE), în anul 2015, la Paris.

De-a lungul timpului, pe scena festivalului au urcat artiști tineri, alături de nume de marcă ale teatrului românesc, precum Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Ioan Gyuri Pascu, Florin Piersic, Ovidiu Niculescu, Niculae Urs, Ada Milea. La ediția de anul trecut, desfășurată sub egida EFFE (Europe For Festivals, Festivals For Europe), o platformă inițiată de European Festivals Association, organism al Comisiei Europene de la Bruxelles, au participat peste o sută de artiști, din Sibiu, din orașele mari ale țării, din Moscova și din Leeds, iar numărul spectatorilor a depășit cifra de 4.000.

Având în vedere toate aceste date, publicul a simțit absența festivalului de pe agenda culturală a primăverii sibiene. Anunțat inițial pentru 13-14 mai 2017, evenimentul a fost amânat pentru toamnă, din rațiuni obiective, ce țin de aprobarea cu întârziere a bugetului local destinat culturii.Vestea bună însă, constă în faptul că anul acesta va aduce o ediție extinsă, în sensul în care maratonul teatral din perioada 9-10 septembrie 2017 va fi urmat de cinci zile bonus (11-15 septembrie), cu câte un spectacol de teatru în fiecare seară.

Ediția cu numărul VII are ca temă dramaturgia autohtonă contemporană, motiv pentru care vor fi prezente companii teatrale din diverse orașe ale țării (Sibiu, București, Timișoara, Cluj, Târgu-Mureș, Galați), cu spectacole pe texte proaspete, românești, adesea generate într-un proces de colaborare între dramaturg, regizor și echipa de actori.

Programul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” continuă tradiția unei oferte culturale variate, propunând 31 de evenimente în 12 spații de joc: spectacole de teatru, recitaluri de poezie, proiecții de film mut și de animație, un workshop de teatru special gândit pentru persoanele cu dizabilități, o conferință a lui Dan Vasiliu cu tema ,,Teatrul aflat în căutarea autorului“, și nu în ultimul rând un concert extraordinar de muzica de hang, susținut de Francesco Agnello, artist complex, muzician și regizor totodată, cel care a semnat compozițiile spectacolelor unor personalități ca Peter Brook sau Eugenio Barba. De asemenea, maratonul de teatru va fi dublat de un maraton de pictură. Timp de 25 de ore, trei artiști plastici, alături de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu vor lucra cot la cot, în Piața Mare, sub ochii trecătorilor.

Programul complet poate fi consultat începând cu data de 8 august pe site-ul festivalului www.respirateatru.ro, precum și pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru.

Pentru toți cei care așteaptă cu nerăbdare să respire teatru în aerul blând al toamnei, organizatorii vor pune în curând în vânzare atât bilete valabile pentru un spectacol, cât și abonamente, care oferă acces la toate evenimentele desfășurate în perioada 9-10 septembrie.

Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Partener de tradiţie: MARQUARDT

Partener oficial: UNIMAT

Sponsor: Garantibank