Ascultă Radio România Cultural Live

Ascultă vocile de azi - Vlad Zografi: ”Limba română e în constituția mea fizică, nu pot face transplant de limbă!”

photo Vlad Zografi

05 Ianuarie 2018, 06:00

”Limba română e, pentru mine, ca un organ intern (...), sunt în limba română, cu totul!”, mărturisește Vlad Zografi, invitatul emisiunii Ascultă vocile de azi, de la ora 17.00, în interviul realizat de Corina Negrea.

Fizician, dramaturg și prozator, Vlad Zografi s-a născut la București în 1960. A studiat fizica la Universitatea din București, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI. Din 1995 lucrează la Editura Humanitas, unde coordonează seria de știință.

A debutat în februarie 1990 în revista România literară cu o povestire. După publicarea a două volume de proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept – 1993 și Omul nou – 1994), a scris piese de teatru: Petru a fost pusă în scenă la Teatrul Bulandra în 1997, fiind prima piesă a unui autor român jucată acolo după1989. Spectacolul cu Petru (în regia Cătălinei Buzoianu) a fost invitat în 1998 la Bienala de la Bonn și a fost de asemenea jucat în Suedia, Italia și Ungaria.

Alte piese au fost puse în scenă la teatre importante din România (Teatrul Naţional, Teatrul Mic, Teatrul din Cluj). Trei dintre volumele sale de teatru (Isabela, dragostea mea, Viitorul e maculatură și America şi acustica) au primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie iar Oedip la Delphi, Petru și Sărută-mă! au apărut în traducere engleză și franceză.

În 2011 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. S-a întors apoi la proză, publicând în 2016 romanul Efectele secundare ale vieții, care a primit Premiul Liceenilor acordat de revista Observator Cultural.

Din anul 1995 coordonează colecția de carte de știință a Editurii Humanitas, Lumea explicată, autor Steven Weinberg, Ceasornicarul orb - Richard Dawkins, Șase lecții ușoare - Richard P. Feynman, Molecula morală - Paul J. Zak, Bonobo și ateul - Frans de Waal fiind doar câteva și câțiva dintre titlurile și autorii apărute și apăruți aici.

Iar astăzi este invitatul emisiunii Ascultă vocile de azi - pe toate frecvențele Radio România Cultural dar și pe www.radioromaniacultural.ro, între 17.00 și 18.00, realizator Corina Negrea.

Ascultă Vocile de Azi - Florin Piersic Jr: „Simon McBurney mi-a deschis ochii asupra meseriei. M-a învățat că, în teatru, trebuie să fim o familie”
Ascultă Vocile de Azi 31 Decembrie 2021, 11:26

Ascultă Vocile de Azi - Florin Piersic Jr: „Simon McBurney mi-a deschis ochii asupra meseriei. M-a învățat că, în teatru, trebuie să fim o familie”

„ Îmi dau seama că s-a creat un fel de legendă. < Lucrează singur, își face chestiile lui, nu-l...

Ascultă Vocile de Azi - Florin Piersic Jr: „Simon McBurney mi-a deschis ochii asupra meseriei. M-a învățat că, în teatru, trebuie să fim o familie”
Ascultă Vocile de Azi – Andrei Șerban: „Eu aș fi vrut să mă întorc să lucrez și în timpul lui Ceaușescu. Dar nu am fost lăsat. Niciodată nu am cerut azil politic”
Ascultă Vocile de Azi 28 Decembrie 2021, 12:13

Ascultă Vocile de Azi – Andrei Șerban: „Eu aș fi vrut să mă întorc să lucrez și în timpul lui Ceaușescu. Dar nu am fost lăsat. Niciodată nu am cerut azil politic”

„ Eu am avut foarte iute în viață un semn al unei căi care este calea mea. Că mi-am găsit calea ”. Pe...

Ascultă Vocile de Azi – Andrei Șerban: „Eu aș fi vrut să mă întorc să lucrez și în timpul lui Ceaușescu. Dar nu am fost lăsat. Niciodată nu am cerut azil politic”
Ascultă Vocile de Azi 21 Decembrie 2021, 06:51

Ascultă Vocile de Azi – Gabriel Liiceanu: "Atunci când stai cu un plasture pe gură, nu poate să te întrebe cineva de ce nu urli !''

"Eu cred că am făcut lucruri mai bune scriind ce-am scris, decât ieșind cu o pancartă pe stradă și apoi...

Ascultă Vocile de Azi – Gabriel Liiceanu: "Atunci când stai cu un plasture pe gură, nu poate să te întrebe cineva de ce nu urli !''
Ascultă Vocile de Azi - Gabriel Liiceanu: "Nu mi-e rușine de nici un rând pe care l-am scris și publicat pe vremea lui Ceaușescu!"
Ascultă Vocile de Azi 20 Decembrie 2021, 15:51

Ascultă Vocile de Azi - Gabriel Liiceanu: "Nu mi-e rușine de nici un rând pe care l-am scris și publicat pe vremea lui Ceaușescu!"

Facultatea de Filosofie era în topul celor mai politizate în perioada în care Gabriel Liiceanu a fost...

Ascultă Vocile de Azi - Gabriel Liiceanu: "Nu mi-e rușine de nici un rând pe care l-am scris și publicat pe vremea lui Ceaușescu!"
Interpretul și compozitorul SERGIU CIOIU la "Ascultă vocile de azi"
Ascultă Vocile de Azi 10 Ianuarie 2020, 06:10

Interpretul și compozitorul SERGIU CIOIU la "Ascultă vocile de azi"

10.01.2020 - ORA 17:00 Invitatul emisiunii: interpretul și compozitorul SERGIU CIOIU Odată...ca niciodată,  în a...

Interpretul și compozitorul SERGIU CIOIU la "Ascultă vocile de azi"
Ascultă Vocile de Azi - scriitoarea Adriana Babeți
Ascultă Vocile de Azi 26 Decembrie 2019, 06:03

Ascultă Vocile de Azi - scriitoarea Adriana Babeți

Construiește eseuri de sute de pagini cu farmecul celor mai inspirați prozatori. A scris despre dandy și amazoană, două...

Ascultă Vocile de Azi - scriitoarea Adriana Babeți
Ascultă Vocile de Azi – actrița Mariana Mihuț
Ascultă Vocile de Azi 23 Decembrie 2019, 06:03

Ascultă Vocile de Azi – actrița Mariana Mihuț

Întotdeauna eu încep cu smerenie un text, un nou spectacol, o lectură la radio sau orice altceva....

Ascultă Vocile de Azi – actrița Mariana Mihuț
Ascultă Vocile de Azi - actriţa Tamara Buciuceanu
Ascultă Vocile de Azi 15 Octombrie 2019, 18:07

Ascultă Vocile de Azi - actriţa Tamara Buciuceanu

Dupa 28 de ani în care nu a acordat niciun interviu, actriţa  Tamara Buciuceanu  a vorbit pentru Radio...

Ascultă Vocile de Azi - actriţa Tamara Buciuceanu
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Știri pe vinil (partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional
Ascultă live Radio România Internaţional
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
06:00 - 09:00
BUNĂ DIMINEAȚA, GOSPODARI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța
Ascultă live Radio România Constanța
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara
Ascultă live Radio România Timișoara
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj