Cine-fascinație: CLEOPATRA
Sâmbătă, 7 martie 2026, de la ora 14,30
05 Martie 2026, 10:00
Și dacă vă întrebați care va fi filmul pe care îl vom privi din culise sâmbătă la CINE-FASCINAȚIE, aflați că este CLEOPATRA, drama istorică epică americană din 1963, regizată de Joseph L. Mankiewicz, pe un scenariu adaptat după cartea din 1957 ‘’The Life and Times of Cleopatra” de Carlo Maria Franzero și din istoriile lui Plutarh, Suetonius și Appian. Filmul o are în rolul principal pe Elizabeth Taylor, alături de Richard Burton, Rex Harrison, Roddy McDowall și Martin Landau și este o cronică a luptelor tinerei regine Cleopatra a VII-a a Egiptului pentru a rezista ambițiilor imperiale ale Romei. Și sigur că producția acestui clasic este plină de istorii mai mult sau mai puțin cunoscute, pe care îmi va face plăcere sa le împart cu voi.
Și ca să “dau puțin din casa” aflați că folclorul hollywoodian al vremii susține că atunci când unul dintre directorii Fox a sunat-o pe Liz Taylor pentru a-i face o ofertă inițială pentru CLEOPATRA, ea tocmai se relaxa în cadă, și la telefon a răspuns soțul ei de atunci, Eddie Fisher. Când acesta i-a spus cine o caută și despre ce este vorba, Liz ar fi râs și ar fi răspuns: „Spune-le că accept... pentru un milion de dolari!”. Asa se face ca directorul, nerealizând ca era o glumă - salariul inițial al actriței a stabilit un nou record absolut. Mai mult, cu întârzieri de producție, penalități, beneficii și cota parte la fiecare dolar încasat în film, încasările lui Elizabeth Taylor pentru CLEOPATRA aveau să depășească 5 milioane de dolari...
Vă aștept la Radio România Cultural pentru o editie de colecție.








