Ascultă Radio România Cultural Live

CONSULTAȚII – Infecția cu HPV

CONSULTAȚII –  Infecția cu HPV
Foto: arhiva personală Daciana Toma

20 Ianuarie 2024, 07:00

Vaccinarea anti-HPV, destinată protecției împotriva cancerului de col uterin, a stârnit multe controverse în România. Ne aducem aminte cu toții, eșecul campaniei de vaccinare, lansată în urmă cu 15 ani și asta, în condițiile în care, în aceeași perioadă, un program similar de vaccinare a fost lansat și în Australia și care este considerat acum, cel mai de succes în lume, reușindu-se reducerea ratei de infecție HPV cu peste 90%, astfel că Australia este pe cale să elimine cancerul de col uterin până în 2035.

Cum se transmite și cu cum poate fi prevenită infecția cu HPV? Cum stă România la acest capitol? Care sunt ultimele noutăți cu privire la vaccinarea anti-HPV și decontarea dozelor de vaccin? Iată, doar câteva din întrebările la care va răspunde invitatul ediției de astăzi a emisiunii CONSULTAȚII, medicul de familie Daciana Toma, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei. O emisiune realizată de Marilena Frâncu.

Săptămâna Europeană a Imunizării  Dr.Raluca Ghionaru, președinte AREPMF: „Fiecare viață protejată contează”
Consultații 03 Mai 2025, 08:00

Săptămâna Europeană a Imunizării Dr.Raluca Ghionaru, președinte AREPMF: „Fiecare viață protejată contează”

În perioada 27 aprilie – 3 mai, a fost marcată Săptămâna Europeană a Imunizării cu scopul de a promova...

Săptămâna Europeană a Imunizării Dr.Raluca Ghionaru, președinte AREPMF: „Fiecare viață protejată contează”
Prof.univ.dr. Cătălina Poiană: “Obezitatea nu constituie o problemă de estetică, ci este în primul rând o problemă de patologie, care necesită o abordare multidisciplinară”
Consultații 26 Aprilie 2025, 09:00

Prof.univ.dr. Cătălina Poiană: “Obezitatea nu constituie o problemă de estetică, ci este în primul rând o problemă de patologie, care necesită o abordare multidisciplinară”

  Medicii se arată îngrijorați privind tendința de creştere a ponderii populaţiei supraponderale şi obeze,...

Prof.univ.dr. Cătălina Poiană: “Obezitatea nu constituie o problemă de estetică, ci este în primul rând o problemă de patologie, care necesită o abordare multidisciplinară”
Sabbatum Sanctum - ultima zi a Săptămânii Patimilor
Consultații 19 Aprilie 2025, 09:00

Sabbatum Sanctum - ultima zi a Săptămânii Patimilor

Femeile transmit gena purtătoare a hemofiliei, iar băieții sunt cei care fac boala – este un mit, spune dr. Claudia...

Sabbatum Sanctum - ultima zi a Săptămânii Patimilor
Dr.Manuela Udrea: ”Medicina alopată, bazată pe dovezi, este baza, dar medicina integrativă vine să completeze și să integreze și alte noțiuni care au apărut în ultimii 20-30 de ani”
Consultații 12 Aprilie 2025, 09:00

Dr.Manuela Udrea: ”Medicina alopată, bazată pe dovezi, este baza, dar medicina integrativă vine să completeze și să integreze și alte noțiuni care au apărut în ultimii 20-30 de ani”

În ultimii ani, oamenii se orientează tot mai frecvent spre medicina integrativă, dorindu-și o abordare holistică și...

Dr.Manuela Udrea: ”Medicina alopată, bazată pe dovezi, este baza, dar medicina integrativă vine să completeze și să integreze și alte noțiuni care au apărut în ultimii 20-30 de ani”
Luminița Vâlcea, COPAC: „A fost greu să facem medicii să înțeleagă cât de important este ca ei să se implice în proiecte împreună cu pacienții”
Consultații 05 Aprilie 2025, 08:00

Luminița Vâlcea, COPAC: „A fost greu să facem medicii să înțeleagă cât de important este ca ei să se implice în proiecte împreună cu pacienții”

SHIFT-HUB, adică Smart Health Innovation & Future Technologies Hub, are ca principal scop să stabilească un hub, adică o...

Luminița Vâlcea, COPAC: „A fost greu să facem medicii să înțeleagă cât de important este ca ei să se implice în proiecte împreună cu pacienții”
Gabriela Alexandrescu, director executiv Salvați Copiii: „Ne sunau medici care ne spuneau <Am doi bebeluși cu probleme și un singur ventilator. Ce fac?>”
Consultații 29 Martie 2025, 08:00

Gabriela Alexandrescu, director executiv Salvați Copiii: „Ne sunau medici care ne spuneau <Am doi bebeluși cu probleme și un singur ventilator. Ce fac?>”

Invitata ediției de sâmbătă, 29 martie, a emisiunii CONSULTAȚII , este doamna Gabriela Alexandrescu , directorul...

Gabriela Alexandrescu, director executiv Salvați Copiii: „Ne sunau medici care ne spuneau <Am doi bebeluși cu probleme și un singur ventilator. Ce fac?>”
Florina Pop, psiho-oncolog: „Nimeni nu merită să fie singur într-o poveste oncologică”
Consultații 22 Martie 2025, 09:00

Florina Pop, psiho-oncolog: „Nimeni nu merită să fie singur într-o poveste oncologică”

Cancerul, boala oncologică nu mai trebuie percepută ca o „sentinţă la moarte”, ci ca o boală cronică tratabilă....

Florina Pop, psiho-oncolog: „Nimeni nu merită să fie singur într-o poveste oncologică”
Două epidemii tăcute, cu impact major asupra sănătății publice: Infecția cu HPV și Obezitatea. Prof.dr.Cătălina Poiană: „La copil se așteaptă o creștere a obezității de 100% în anul 2035 raportat la anul 2020”
Consultații 08 Martie 2025, 08:00

Două epidemii tăcute, cu impact major asupra sănătății publice: Infecția cu HPV și Obezitatea. Prof.dr.Cătălina Poiană: „La copil se așteaptă o creștere a obezității de 100% în anul 2035 raportat la anul 2020”

La nivel mondial, cancerul de col uterin se situează pe locul al patrulea în topul celor mai frecvente forme de cancer...

Două epidemii tăcute, cu impact major asupra sănătății publice: Infecția cu HPV și Obezitatea. Prof.dr.Cătălina Poiană: „La copil se așteaptă o creștere a obezității de 100% în anul 2035 raportat la anul 2020”
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:00 - 23:30
Français 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
22:03 - 23:59
Teatru Radiofonic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
23:05 - 23:50
Romantica - Ascultă-ți muzica!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru