Dennis Deletant: “Nu este suficient să te iei numai după documente, trebuie să stai de vorbă cu oamenii, pentru că mulți dintre ei au propria lor istorie care e foarte sugestivă pentru înțelegerea a ceea ce înseamnă politica sau dictatura pentru un popor”

Dennis Deletant a venit pentru prima dată în România în 1965, participând la Școala de Vară de la Sinaia. În 1969, a revenit pentru studii, beneficiind de o bursă postuniversitară oferită de British Council. În 2022, a primit cetățenia română. Este autorul unor volume importante, precum „Ceaușescu și securitatea”, „Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu și regimul său. 1940-1944”, „Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, „În căutarea României. O aventură personală din ’65 până azi” și, recent, „România, 1916-1941. O istorie politică”.

Despre acest ultim volum, ce oferă o analiză profundă și critică asupra percepției idealizate a perioadei interbelice din istoria României, istoricul britanic a discutat cu Anca Mateescu, la Revista Literară Radio.

“Când am scris că perioada interbelică se vede într-un mod nerealist, mă refeream mai ales la contextul european din care a ieșit România după Primul Război Mondial și mă refeream la problemele de integrare și de armonizare pe care le-a avut de înfruntat noul stat român după 1918, pentru că impresia mea era că mulți, nu toți, dar mulți istorici români erau încă sub influența naționalismului din perioada comunistă, când se vedeau numai bunele aspecte ale creării României Mari în 1918.”

După 1918, România și-a dublat teritoriul și populația, dar a trebuit să administreze o diversitate etnică semnificativă, provenind din fostele imperii austro-ungar, rus și otoman. Integrarea acestora a fost dificilă, necesitând o reformă administrativă majoră. Statul român s-a confruntat cu lipsa funcționarilor competenți pentru a implementa noile legi în regiunile recent alipite, precum Transilvania, Basarabia sau Bucovina.

Deletant explorează situația politică tensionată a acestor regiuni, menționând rapoartele critice ale observatorilor internaționali din anii 1930, care subliniau rezistența românilor față de orice concesii teritoriale. Autorul discută despre relația complexă dintre România și Germania nazistă, inclusiv refuzul mareșalului Antonescu de a accepta Transnistria ca teritoriu românesc.

“Adolf Hitler i-a oferit lui Antonescu provincia Transnistria ca teritoriu, să facă parte din România, dar Antonescu a refuzat, a zis că România poate să fie un administrator, dar nu posesor al Transnistriei, pentru că acesta încerca să-l convingă pe Hitler atunci, în vara anului 1941, să fie de acord ca Transilvania de Nord să fie dată înapoi României, pentru că România, din cauza înțelegerii de la Viena, pierduse Transilvania de Nord.”

El analizează figura lui Iuliu Maniu ca lider integru și o contrapune regelui Carol al II-lea, descris drept corupt și controversat. Din punct de vedere cultural, interbelicul este marcat de sincronizarea cu Occidentul datorită unor scriitori precum Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Emil Cioran, deși lipsa traducerilor a limitat recunoașterea internațională. Deletant pledează pentru o abordare echilibrată a acestei perioade, subliniind atât reușitele, cât și dificultățile, iar cartea sa, tradusă recent în română, oferă o perspectivă complexă asupra acestui interval istoric.