Ascultă Radio România Cultural Live

În perioada 18-22 noiembrie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” este SMARANDA VULTUR

De luni până vineri, între orele 12:00-12:30, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro. Realizatoare, Ema Stere

Smaranda Vultur Foto: Din arhiva personală a invitatei

18 Noiembrie 2024, 01:10

Smaranda Vultur este doctor în filologie. A fost cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale al Academiei Române (Bucureşti), lector de limba și literatura română la Universitatea Paris IV - Sorbona și la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, apoi conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a predat cursuri de literatură comparată şi de antropologie culturală.

A întreprins și coordonat ample proiecte de istorie orală, inițial în cadrul Fundației „A Treia Europă”.

A publicat volumele „Infinitul mărunt. De la configuraţia intertextuală la poetica operei” (1992 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în eseu, istorie şi critică literară) și „Istorie trăită, istorie povestită. Deportarea în Bărăgan, 1951-1956” (1997).

A coordonat și prefațat volumele „Lumi în destine. Memoria generaţiilor de început de secol din Banat” (2000), „Germanii din Banat prin povestirile lor” (2000), „Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi” (2002), „Minorităţi: identitate şi coexistenţă” (co-editor, alături de Alexandra Jivan şi Călin Rus, 2000), „Memorie şi diversitate culturală. Timişoara 1900-1945” (cu Antonia Komlosi, 2001), „Banatul din memorie. Studii de caz” (2008).

Arhiva de istorie orală pe care a coordonat-o se regăsește și într-un proiect foarte recent al Asociației Narative – „Lumi la intersecții – Povestiri de viață din Banat” (proiect inițiat și coordonat de Cinty Ionescu).

În perioada 26-30 mai, invitata emisiunii „Vorba de cultură”  este scriitoarea TATIANA NICULESCU
Vorba de cultură 26 Mai 2025, 05:34

În perioada 26-30 mai, invitata emisiunii „Vorba de cultură” este scriitoarea TATIANA NICULESCU

De luni până vineri, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro între 12:00-12:30....

În perioada 26-30 mai, invitata emisiunii „Vorba de cultură” este scriitoarea TATIANA NICULESCU
În perioada 19-23 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” este prof. univ. dr. TUDOR DINU
Vorba de cultură 19 Mai 2025, 09:06

În perioada 19-23 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” este prof. univ. dr. TUDOR DINU

De luni până vineri, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro între 12:00-12:30....

În perioada 19-23 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” este prof. univ. dr. TUDOR DINU
În perioada 12-16 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este VIRGIL MIHAIU
Vorba de cultură 12 Mai 2025, 09:49

În perioada 12-16 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este VIRGIL MIHAIU

De luni până vineri, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro între 12:00-12:30....

În perioada 12-16 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este VIRGIL MIHAIU
În perioada 5-9 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitorul ALEX MOLDOVAN
Vorba de cultură 05 Mai 2025, 13:49

În perioada 5-9 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitorul ALEX MOLDOVAN

Alex Moldovan (n. 1977, Cluj) a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai și are un master în...

În perioada 5-9 mai, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitorul ALEX MOLDOVAN
În perioada 7-11 aprilie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este DIANA DOCHIA
Vorba de cultură 07 Aprilie 2025, 01:30

În perioada 7-11 aprilie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este DIANA DOCHIA

De luni până vineri, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro între 12:00-12:30

În perioada 7-11 aprilie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este DIANA DOCHIA
Vorba de cultură - In memoriam DOINA JELA
Vorba de cultură 31 Martie 2025, 08:30

Vorba de cultură - In memoriam DOINA JELA

De luni până vineri, 31 martie – 4 aprilie, între 12:00-12:30, pe frecvențele Radio România Cultural sau la...

Vorba de cultură - In memoriam DOINA JELA
La Vorba de cultura - Grand Prix Nova 13
Vorba de cultură 24 Martie 2025, 09:00

La Vorba de cultura - Grand Prix Nova 13

Au început înscrierile pentru ediția a 13-a a GRAND PRIX NOVA , Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic...

La Vorba de cultura - Grand Prix Nova 13
În perioada 10-14 martie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitoarea DOINA RUȘTI
Vorba de cultură 10 Martie 2025, 09:00

În perioada 10-14 martie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitoarea DOINA RUȘTI

De luni până vineri, între orele 12:00-12:30, pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro....

În perioada 10-14 martie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” la Radio România Cultural este scriitoarea DOINA RUȘTI
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
RADIO NOCTURNA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
01:00 - 02:00
English 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
01:00 - 02:00
reluare: Radiojurnal (RRA) + WEEKEND CU PRIETENII (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 02:00
FECIOR LA OASTE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
01:00 - 02:00
Jurnal militar (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru