Retrospectiva Paul Gherasim

Fragmente din interviul cu pictorul Paul Gherasim realizat în aprilie 2013

-D.le Paul Gherasim aţi ajuns în câteva rânduri la Veneţia. Prima oară cu expoziţia Ion Ţuculescu, în 1966. Dar după aceea aţi fost cu grupul Prolog, cu toţii la Veneţia, unde aţi stat un număr mare de zile

40 de zile!

-Vreme în care aţi reuşit să vă apropiaţi într-un fel anume de Veneţia. Cum?

Am locuit împreună în casa aceasta lăsată de Iorga acolo. Ne uitam mai mult pe ferestrele de acolo încercând să găsim un motiv de desenat sau de pictat. Şi fiecare îşi găsea o fereastră la un etaj că sunt vreo 3 nivele acolo. Eu m-am urcat cel mai sus. Şi alţii au stat pe acolo, e o încăpere sus şi de acolo vedeam Veneţia cu câteva acoperişuri şi câteva turnuri-campanile. Am încercat eu dar nu am reuşit. Eu lucrez mai greu. Nu a fost suficient timpul ca să pot să mă obişnuiesc cu locul şi mai ales cu lucrul, că eu lucrez mult mai greu. Observ mult, stau şi mă gândesc mult şi în general timpul acesta cât stau şi încerc să lucrez timpul trece repede, mă depăşeşte timpul, vremea şi am luat doar câteva note, aşa schiţe după care acuma bunăoară îmi vine să reiau aşa lucrurile din cele pe care le-am notat eu acolo, într-un fel simplu, să rămână mai mult o aluzie a ceea ce am văzut că nu.., nici nu mai pot acuma să lucrez ca şi cum aş lucra direct aşa după un motiv şi nici nu pot din motivul că acum am ajuns la vârsta asta după multe alte încercări în pictură, încerc să le pun sub semnul unui permanent studiu, nu atâta de a realiza un lucru, de a-i da corp, ci de a-l înţelege, de a mă apropia de motivul acela. Întocmai cum ţi-am spus, eu stând acolo sus şi văzând Veneţia de sus, cu câteva turnuri.

Am ieşit de două ori şi am făcut 2 schiţe.

-Dar ca să vă plimbaţi?

Prin Veneţia am umblat mult.

-Vi se pare esenţială alegerea motivului.

E o condiţie sufletească. Când te duci acolo, ai surpriza ajungând acolo dar şi păstrezi aşa în minte lucruri văzute din cele pe care le-au pictat alţii înaintea ta şi nu se şterg lucrurile acestea din amintire. Fiecare are o anume bună dispoziţie, se inspiră după cum are această dispoziţie. Natura şi lumea din afară sunt un prilej de inspiraţie permanentă. Dar, iată vorbeam de Petraşcu. Şi-a găsit motivele lui, care erau altele decât cele ale lui Monet sau Turner.

 

dr. Roxana Păsculescu, critic de artă