Erezia Geek - o carte și experiența lui Kentaro Toyama (p1)

...sau salvgardarea schimbării sociale din obsesia tehnologiei.

Termenul geek nu are echivalent direct în română. În sens modern, de jargon, adaptat titlului cărții, înseamnă un supradotat al tehnologiei informației, la limita obsesiei și introvertirii. Geekul orientat către tehnologie devine, de obicei, o pesoană de succes, cu influență în domeniul său și, ca tip, a generat deja reflecții psiho-sociologice. Parafraza „Evoluția nenaturală: de ce Geekii vor moșteni Pământul” este titlul incitant al unei cărți de care nu  ne ocupăm în acest episod...

O erezie geek este, deci, o idee neconformă curentului de idolatrie a Tehnologiei Informației (IT)., aceasta din urmă fiind privită în mainstream ca panaceu universal. Idee falsă, susține autorul cărții: informatizarea are efect zero, când este „plantată” pe teren uman sau material nepregătit sau neîntreținut.

Kentaro Toyama este un as al informaticii, profesor de Tehnologia Informației la Universitatea din Michigan (SUA) și confrate (fellow) al Centrului Dalai Lama pentru Etică și Valori care transformă din cadrul prestigiosului MIT. Timp de 5 ani, din 2009, a fost director la Microsoft Research India - centru de cercetare unde a fost co-fondator.  Acolo a format grupul de cercetare Tehnologie pentru Piețele Emergente, care derulează cercetări pentru înțelegerea interacțiunii dintre comunitățile sărace și tehnologia electronică, pentru inventarea unor noi căi prin care tehnologia să susțină progresul economic și social al acelor comunitați.

(Cartea) Erezia Geek s-a conturat în derularea acelor programe, arătând că „implantul” tehnicii electronice, în particular IT, în medii subdezvoltate și subeducate este (aproape) un eșec.  Mai mult, profesorul Toyama a extins concluziile și la grupuri îndestulate material din societatea americană.

Caracterul eretic este de înțeles: „trompetele” computerizării școlii sătești (cu wc-ul în curte) și dotării acesteia cu instalație sofisticată de climatizare geotermică... au sunat, victorioase, și la noi.  Frenezia explicării „saltului cuantic”, oriunde în lume, al unor elevi (semi)analfabeți din medii defavorizate, doar prin expunerea la un Big Bang tehnologic (de obicei, nesusținut) a justificat investiții și profituri în multe planuri...mai puțin, adesea, al însuși grupului-țintă.

La fel de inutil pare și demersul „supratehnologizării” unui mediu educațional care are deja toate dotările necesare:  spre exemplu - înlocuirea calculatoarelor existente cu altele, de ultimă generație, deși cerințele realiste privind performanțele erau, deja și cu prisosință, satisfăcute de dotarea inițială...

Fotografii disponibile pe net ironizează demersul, ludic, al așteptării tehnologiei IT... spălarea laptopurilor la râu, de către utilizatori doar parțial instruiți... computerul - ca prieten emoțional al copiilor

Către astfel de anomalii indică profesorul Kentaro Toyama. În acest episod, vă oferim, cu permisiunea autorului, câteva extrase dintr-o conferință de susținere a ideilor Ereziei Geek, cu tema „Demontarea miturilor despre impactul tehnologiei asupra societății”.

În ianuarie 2011, lumea a privit cum oamenii au ieșit pe străzi în Egipt, protestând impotriva guvernului. Time Magazine s-a întrebat: este Egiptul în pragul unei revoluții Facebook? Au pus această întrebare, deoarece, la vremea aceea, oamenii organizau protestele pe diferite platforme de social media. Acele evenimente au marcat un capitol nou în primăvara arabă și au întărit ideea că social media poate juca un rol semnificativ în procesul democratizării.

Dar, oare, social media chiar poate genera schimbarea socială? De fapt, există multe motive de îndoială.

De exemplu: curând după revoluția egipteană, mulți protestatari au încercat să organizeze, în Arabia Saudită, o așa-numită „zi a mâniei online”. Nu s-au materializat, însă, în lumea reală: curând după apariția ideilor pe site-uri, poliția le-a obligat să se închidă. În fapt, media internațională abia a observat această tentativă de revoluție în Arabia Saudită - iar noi nu am auzit vreodată despre aceasta. Motivul este că - spre deosebire de Egipt, unde prosperă organizații ale societății civile, ca sindicate, grupuri studențești și organizații religioase - în Arabia Saudită monarhia a strivit orice tentative de organizare. În Siria, protestele au început aproximativ în același timp, iar conducătorul  a decis că nu dorește  revoluție în propria țară, așa că a oprit internetul pe aproape întreg teritoriul. Cu toate acestea, rebelii au continuat lupta - și războiul civil durează, acolo, de câțiva ani - ceea ce sugerează că nu este nevoie de internet pentru a lupta împotriva unui guvern opresiv.

Aceste două cazuri arată că tehnologia nu este nici necesară, nici suficientă pentru a genera o revoluție.

Studiez rolul mass-media în schimbarea socială; am început să fiu interesat de aceasta în 2004, când am ajuns în India pentru a ajuta Microsoft să inițieze un laborator de cercetări acolo. Scopul nostru cagrup era să găsim diferite căi prin care să folosim P.C.-uri, telefoane mobile, camere digitale și alte dispozitive electronice pentru abordarea problemelor legate de sănătate, educație, administrare, microfinanțare, agricultură și altele... în special, pentru comunitățile sărace ale lumii.

Am folosit diferite metode și am constatat că, la nivel de cercetare, proiectele noastre au reușit. Spre exemplu, într-unul dintre proiecte, am folosit interfețe fără text, pentru a permite oamenilor analfabeți să navigeze prin meniuri... de exemplu, femeilor din comunitățile defavorizate - găsirea unor locuri de muncă.

Interfețele au funcționat, designul fără text a permis oamenilor să navigheze căutând de lucru, DAR, odată implementată, am descoperit că tehnologia era copleșită de marketing, de refractaritatea la colaborare a potențialilor angajatori, în sfârșit - de necesitatea educării mâinii de lucru, pentru a corespunde cerințelor angajatorilor. Am descoperit că, indiferent cât de bune erau baza de date sau interfața de utilizator, nu au avut impact prea mare în ajutarea femeilor să-și găsească de lucru.

În toată perioada cât am lucrat în India, situația s-a repetat, indiferent de domeniu - agricultură, educație sau altceva. Spre exemplu, într-un proiect, bazat pe telefonie mobilă, care ar fi ajutat cooperativele de trestie de zahăr să comunice cu fermierii lor, am descoperit că rivalități politice în interiorul instituțiilor au împiedicat, în cele din urmă, proiectele să avanseze.

În educație - am descoperit că aplicații software care i-ar fi ajutat pe profesori la predare nu au fost folosite, datorită dificultăților profesorilor înșiși de a integra respectiva tehnologie în programele școlare.

La fel - în proiecte pentru sănătate, am descoperit că factorul „încredere” al pacienților față de lucrătorii sanitari depășea cu mult încrederea în conținutul electronic, accesat, de exemplu, cu ajutorul telefonului mobil.

Toate acestea ne-au dus la concluzia că tehnologia, chiar bine proiectată și testată, nu a avut, până la urmă, impactul scontat, datorită instituțiilor și (in)capacității  umane.

Deci - cum putem explica o astfel de concluze ?

În viețile noastre, tehnologia are o uriașă putere. Pentru mine, pentru studenții mei, pentru cei mai mulți care urmăriți acest episod... de exemplu, ne permite să lucrăm mai productiv, să facem alegerile zilnice mai eficient sau să fim în legătură cu prietenii și familiile în moduri imposibile cu decenii în urmă.

Dar, când acceași tehnologie este aplicață pentru rezolvarea problemelor oamenilor foarte săraci, ori cu mult mai puțin instruiți, ori lipsiți de putere politică, nu pare să ajute prea mult.

Ce anume permite rezultate așa diverse ale folosirii tehnologiei?

Subscriu la o teorie pe care o numesc Legea amplificării: în majoritatea cazurilor, tehnologia amplifică forțele umane deja existente. Deci, dacă ai o școală bună, cu profesori și administratori competenți, poți folosi tehnologia și ajuta școala să devină mai bună.

Pe de altă parte, dacă ai o organizație nefuncțională, sau o administrație coruptă, atunci nu poți schimba situația, oricâtă tehnologie s-ar folosi. Aceasta explică și de ce, în „Primăvara Arabă”, rezultatele au fost atât de diferite.

Ați putea crede că teoria merge în lumea în curs de dezvoltare, dar, în nici un caz, în tările dezvoltate. Să examinăm în cadrul  învățământului din SUA, unde politicienii consideră tehnologia ca  revoluționară în educatie; acut necesară, atât pentru creșterea realizării personale, cât și egalității de șanse.

Dar, chiar se întâmplă acestea? Studii atente arată că sporul de tehnologie nu contribuie la învățare. O testare efectuată în California a indicat că, prin dotarea copiilor cu laptopuri, ei nu obțin rezultate mai bune la examenele de orice fel, nu raspund mai bine cerințelor disciplinare sau de frecventare a cursurilor, decât elevii care nu au laptopuri.

Cum e posibil așa ceva? Ei bine, dacă priviți peste umărul elevului cu smartphone sau computer, aproape întotdeauna constatați că sunt ocupați cu jocuri video. Aproape niciodată nu au deschise probleme de matematică sau nu redactează compuneri. Lucrând întrăun proiect de introducere a tehnologiei în educație la Seattle, am aflat și înțeles, până la urmă, că blocajul cel mai mare în a ajuta copiii să învețe despre tehnologie este...tehnologia însăși.

Imediat ce mă întorceam, ei începeau să caute jocurile video, fie online, fie chiar pe calculator. Și, de fapt, din ce în ce mai mulți părinți deștepți și educați știu asta.

Am lucrat, în urmă cu câțiva ani, la liceul din Seattle urmat de Bill Gates. Este de înțeles - un loc înțesat cu tehnologie, în care elevii își programau și rulau toate acțiunile online, cu dispozitive electronice. DAR, ce și-ar dori părinții, de fapt, ca impuls suplimentar pentru copiii lor? Lucram acolo ca instructor și am  aflat că părinții considerau că plătesc pentru timpul meu petrecut asistându-le copiii. Unii dintre acești elevi erau eminenți și nu aveau nevoie de ajutor la matematică, dar doreau pe cineva cu care să-și discute ideile.

Alți elevi aveau dificultăți serioase cu algebra și geometria și, ceea de ce aveau într-adevăr nevoie era multă asistență la matematică, din partea mea. În sfârșit, aveam elevi capabili să îndeplinească toate cerințele, dar care doreau pe cineva care să-i urmărească doar, în timp ce lucrau temele.

În toate cazurile de mai sus, ceea ce furnizam, de fapt, era numai îndrumarea din partea adultului; și probabil că părinții au înțeles că și aceasta era de mare valoare în educația copiilor lor.

Deci, dacă suntem din ce în ce mai conștienți de acestea ca societate, este puțin ciudat că, atunci când lucrăm în companii orientate spre tehnologie, încercăm să o impunem, mereu mai multă, în școlile freventate  de copiii altora, ca și cum tehnologia, singură, ar avea un impact benefic.  

În sfîrșit, să observăm că, în ultimele decade, am asistat, în Statele Unite, la toate inovațiile tehnologice. Bineînțeles, am avut PC-urile, internetul, iar Google și Facebook au devenit nume din căminele oamenilor.

Însă, în același timp, rata sărăciei a stagnat, inegalitățile s-au exacerbat iar mobilitatea socială generală a stagnat, de asemenea.

Înțelesul acestor observații este că, în timpul epocii de aur a inovației digitale, în țara cea mai dezvoltată tehnologic din lume, nu am văzut, deocamdată, vreo lovitură semnificativă dată celor mai grave boli sociale. Aceasta arată că, singură, tehnologia nu remediază problemele sociale profunde.

Acest rezumat al Ereziei Geek prezentat de profesorul și - acum - publicistul american Kentaro Toyama poate fi recunoscut și în situații de la noi.  Forțarea introducerii noilor tehnologii nu conduce mereu la succes în privința grupului-țintă. Fanaticii informatizării, comunicațiilor sau doar a profitului în diverse forme „uită”, adesea, parabola semințelor care se pierd, dacă nu sunt aruncate pe sol fertil.

Despre  posibilele corecții ale acordării supertehnologiilor la utilizatorii reali va fi vorba în interviul pe care profesorul Toyama ni-l va acorda și pe care vi-l vom prezenta în episodul următor.

redactor Florin Vasiliu