Miraje necesare ale modernității (2): „Găurile de vierme”

Episodul precedent a „încercat” sumarul fanteziei și a realității transportului, instantaneu sau pe-aproape, al materiei între două puncte. De la călătoria hip-hop a navelor sau oamenilor din producția SF... au trebuit făcute concesii. Accelerarea la viteză luminică măcar a unui proton (nicicum atom sau moleculă!) și oprirea aceluiași la o locație dată este, deocamdată, imposibilă. Totuși, s-a reușit – se consideră – trimiterea instantanee a informației (numită de stare, nu zero-unu din IT) între particule elementare produse entanglate, scuzați barbarismul.... Inseparabile cuantic. Din motive necunoscute, modificarea uneia se produce instantaneu la cealaltă, oricât de îndepărtată. Milimetri sau mii de ani-lumină! Există, azi, generatoare de particule entanglate. Deci... se va putea produce copia unui strop de apă sau, mai târziu, a unui om pe Marte? Doar de nu se va rezolva mai curând folosind...

Găurile de vierme: un produs, de data aceasta, pur teoretic, spectaculos și simplu în descriere. Marcați două puncte pe o foaie. Imaginați-vi-le imens distanțate, cum ar fi zece milenii-lumină – deci intangibile în viața și știința oamenilor.

Curbați foaia (zisă continuumul spațiu-timp), astfel încât punctele să vină în contact. O furnică ar avea nevoie de un pas să ajungă de la un punct la altul. Dar, exemplul este posibil fiindcă are loc în spațiul bidimensional (foaia) care poate fi îndoită în spațiul tridimensional, atât de familiar nouă. În acest spațiu tridimensional, apare însă nevoia unei dimensiuni în plus, a 4-a, pentru a-l „curba” și a ajunge iute, că vrem să știm, la Centura lui Orion. Așa, fiindcă e indicată de canalele piramidelor egiptene. Sau la Pleiade, fiindcă... vă lăsăm pe dv. să descoperiți !

A patra dimensiune a fost declarată... timpul. Iar „deformarea” de la un punct la altul a spațiului nostru tridimensional cel de toate zilele în continuumul 4-dimensional spațiu-timp este numită... gaura de vierme!

Aproape reală? ca și Big Bang-ul, gaura de vierme a devenit o certitudine în „cultura spațială”. Complet modelată matematic („punte Einstein-Rosen”), a primit chiar și reprezentări ipotetice, de genul „cum s-ar vedea la intrare sau la parcurgere”. Ca un tunel, uneori șerpuit, cu pereți-lumini care defilează fulgerător. Stați liniștiți, nava noastră nu îi va rașcheta! În plus, stările excepționale ale materiei și timpului aferente găurii de vierme, impuse de fizico-matematici... nu vor transforma nava într-un -să zicem- pulsar, cu toate că „mortarul” găurii ar fi constituit din așa-zisa materie exotică (atenție, nu neagră!) ... alt constituent postulat al fizicii pur teoretice fără de care Universul care există... n-ar putea exista!

Controversele privind caracterul conceptual, ipotetic sau teoretic ori atributul „științific” atașat sunt interesante și ar face obiectul unui episod separat. În acest context, găurile de vierme sunt considerate concept teoretic. Mai puțin menționat: neștiințific, după norme. Nu a fost identificată sau -cu atât mai puțin- generată experimental, măsurabil și repetabil, nicio gaură de vierme! Poate, cândva, într-o altă paradigmă...

Necunoscut = încă nedescoperit este declarația tonică, lucrativă, a comunității științifice și nu numai. Marile teorii au fost formulate și aplicate în ani. Dar dacă descoperirea urmărită este imposibilă timp de decenii, cu toate mințile și mijloacele dedicate în continuă evoluție?... Găurile de vierme sunt evocate din anii 1930, precum alte concepte legate de cunoașterea fundamentală. Este notorie, de exemplu, imposibilitatea „închiderii” modelului standard al particulelor și forțelor fundamentale, mereu complicat cu noi particule ipotetice, declarat acum depășit. De fapt – perfectibil prin complicare, totuși fără putința includerii gravitației în descrierea funcționării microuniversului. Dar... oricât de tentantă ar fi, discuția despre direcțiile și limitele cunoașterii fundamentale este spinoasă.

Revenind la gaura de vierme – o cale pentru repede-și-departe, se constată că marketingul științific se abține să o descrie ca fezabilă în următoarele decenii. Nici nu este numită „pseudoștiință”, cum sunt catalogate câteva demersuri ne-binevenite, deși considerabile.

O asociere forțată...? Psihologia încearcă să determine cauzele viziunilor, numeroase și bine documentate, ale unor „tuneluri” avute de pacienți în stări-limită. Ca regulă în mediul academic - extensiile interdisciplinare lipsesc ; rămâne, deci, Ereziilor moderne trimiterea la susținerile ipoteticelor legături între structura cuantică a lumii și găurile de vierme din imaginarul individual. Să existe, oare, „tuneluri” metafizice, accesibile doar „în duh”, între lumi ?

În fine, regăsind sobrietatea, o prezentare exemplară a conceptului găurii de vierme este accesibilă radio-cititorilor noștri interesați.

Redactor: Florin Vasiliu