Maeștrii constructori ai antichității (II) Ansamblul Brihadisvara din Tajore, India

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/erezii-moderne-mae%C8%99trii-constructori-ai-antichit%C4%83%C8%9Bii-ii-ansamblul-brihadisvara-din-tajore-india/

Poate, datorită plasării Marii Piramide în rândul
minunilor lumii, „vedeta” antichității este Egiptul. Între altele,
incapacitatea prezentului supertehnologizat de a explica sau demonstra credibil
tehnicile de construcție ale unor monumente uimitoare nu este ușor digerabilă,
mai ales istoricilor.

Într-un prim episod al acestei serii, am prezentat
ipoteza turnării unor blocuri antice
folosind așa-numiți „geopolimeri” - sau „betoane” după rețete cu constituenți
disponibili din belșug în apropierea siturilor de construcție. Roci naturale
s-ar confunda, astfel, cu blocuri turnate în urmă cu mii de ani. Câteva
eșantioane - prelevate cu greu datorită reținerii autorităților egiptene - au
oferit indicii structurale semnificative în susținerea ipotezei. Pe scurt -
orientarea unor componente ale
conglomeratelor este aleatoare, nu direcțională precum apare în structurile
naturale, sedimentate în timp sub influențe geologice complexe.

Problemele nesoluționate sunt semnificative:
„metoda” ar explica doar structurile relativ „moi”, calacaroase, în timp ce
formidabilele blocuri granitice, perfecte geometric sau în alte prelucrări, nu
pot fi replicate; identificarea unui „solvent” în saliva unei specii de păsări
nu explică rezonabil, în aceeași cheie a „turnării”, existența vastei categorii
a blocurilor dure.

De asemenea, indiciile din cariere sugerează
procedee inexplicabile de prelucrare în sit și desprindere, excluzând turnarea.

O paranteză: etapele
intermediare sunt detectabile și extrem de interesante. De exemplu, este
des menționat cel mai mare obelisc egiptean, de la Asswan, aflat la orizontală,
încă nedesprins din carieră - un loc de pelerinaj turistic. Grandoarea celor
trei fețe expuse și ideile privind desprinderea și ridicarea conduc la
neglijarea unei priviri atente a suprafețelor, mai ales ale spațiului excavat
în antichitate, între patul de rocă și obelisc: urmele, de jur-împrejur sunt
precum ale unei uriașe „cupe” sau „linguri” care ar fi intrat în rocă precum în
plastilină. Tot la Aswan, la capătul unui al doilea, mai puțin faimos obelisc,
„mușcăturile” se extind până dedesubt și
par făcute cu altă „cupă”, semnficativ mai bombată. Considerând spațiul
restrâns și cantitatea excavată „dintr-o trecere”, este imposibil de imaginat
un dispozitiv mecanic care să producă respectivele urme sub monolit. Despre
roca aparent maleabilă în volum (!) - este o „marcă întegistrată” a tehnologiei
antice a prelucrării pietrei. Trebuie evitate confuziile, adesea provocate, cu
performanțele constructive ale antichității greco-romane, oricum remarcabile,
dar explicabile. Înaintea lor, au
lucrat civilizații cu capacități tehnologice și de proiectare imposibil de
replicat azi.

Bineînțeles că nu s-a putut oferi o explicație
rezonabilă a aspectului zonelor „neterminate”; această categorie a lucrărilor
antice în piatră este trecută cu vederea, deși este specifică tuturor
civilizațiilor megalitice din așa-numita perioadă a pietrei cioplite (neolitic).

Comentarea altor artefacte minerale, de la
dimensiuni mici până la enorme, ar extinde prea mult această paranteză,
deschisă pentru sugestia că „turnarea” poate explica doar parțial, chiar
descurajant de limitat, realizările lumilor antice...

... precum India!

Templele indiene reprezintă o clasă
arhitectural-stilistică și mai ales -constructivă- unică și admirabilă. Caracterul
elaborat și precis al reprezentărilor și „dantelăriei” în piatră, asociat cu
dimensiunile edificiilor uimește; atenția este copleșită de spectacolul
monumental și explicațiile „sigure” privind simbolistica și datarea, astfel
încât privitorul neavizat poate pierde observații sa u informații esențiale.
Acestea sunt asociate, adesea, cu uimirea „cum a fost posibil ?”

Templul Brihadisvara din Thanjavur (variante ale
numelor, ex. Tanjore, sunt în circulație) este considerat o creație a dinastiei
Chola, succesiune dintre cele mai vechi din lume, trasate aproximativ între secolele
3 - 13 d. Hr.

Ansamblul este parte a patrimoniului mondial
Unesco, un superb și complet monument de arhitectură Tamil. Indicația istorică
este că a fost construit în timpul regelui Raja Raja Chola I, între anii 1004-1009,
dar se găsesc destule formulări prudente referitoare la perioada edificării.

Precum și alte capodopere monumentale antice, ansamblul
de la Thanjavur conține elemente care sfidează înțelegerea, prin raportare la cunoștințele
și mijloacele tehnice ale perioadei prezumate a construirii.

Totul este din granit - cu sursa proximă (cunoscută)
la Tiruchchirapalli - locație aflată la 60 Km distanță. La fel ca în alte părți
ale lumii, unde monumente uimitoare în piatră sunt amplasate fără „gija”
transportului enormelor cantități de rocă din cariere îndepărtate.

Desigur - nu există în formidabila bogăție
decorativă a ansamblului Brihadisvara scene ale edificării, nemaivorbind de
înscrisuri - urme ale unor „manuale” care să răspundă, fie și fragmentar, la
întrebarea „cum se (transportă și se) fabrică?”

Precum în multiple locații monumentale străvechi,
secretele inginerilor pietrari rămân intacte; încercările de explicare folosind
mijloacele prezumate ale timpului frizează, adesea, ridicolul. Tema secretului
construcției este, dealtfel, centrală și perenă în narațiuni influente, legenda
inițiatică având protagoniști egipteni și purtând sugestia pierderii științei
stăvechi. (Și demersul șlefuirii pietrei
are conotații nesimbolice aparte, examinând artefacte antice.) Într-un sens
chiar mai larg - fascinante variațiuni legendare încheiate cu sacrificiul deținătorului cunoașterii ar
putea constitui subiectul unui alt episod.

Revenind la ansamblul Brihadisvara, în cheia
inexplicabilului, la scară mare, există enorma „bulă” de granit, integral și
admirabil decorată, inclusiv cu sculpturi, nu doar bazoreliefuri, toate părți
ale aceluiași monolit. Plasat la 66 de metri înălțime, în vârful construcției
etajate piramidale Sri Vimana (cavitate,
la interior), elementul decorativ(în
admirabilul jargon actual)este
evaluat la 80 de tone! O enormă „bijuterie a coroanei” în filigran de granit,
ridicată de o civilizație fără mijloacele tehnice plauzibile sau imaginabile
pentru acele timpuri. De exemplu, un turist contemporan menționează
„explicația” unui ghid local, conform căreia „bula” ar fi fost trasă de
elefanți pe un plan înclinat, lung de 8 Km!

Este de observat că întreaga clădire Sri Vimana (între altele) este edificată
din blocuri perfect fasonate și „îmbricate”, fără mortar. Rezistența și
durabilitatea peste secole a ansamblului piramidal (reamintim, gol pe dinăuntru)
purtător al „bulei-apex” de 80 de tone s=au dovedit uimitoare.

Tot la scară
mare, o componentă distinctă a ansamblului este taurul sacru Nandi, situat
la intrarea incintei, realizat dintr-un singur bloc de granit, perfect artistic
și ca finisaj. Reprezentarea măsoară circa 5 metri lungime, 3 metri înălțime,
și 2,5 lățime, cu o masă estimată la 25 de tone (!).

La scară mică, pe un nivel inferior al clădirii Subrahmayana a templului, există pe
latura din dreapta un lung „brâu”
decorativ cu motivul, repetitiv însutit, al florii cu petale rotunde. (Acesta
este întâlnit în instanțe interesante, de exemplu în basoreliefurile sumeriene,
prezentate în episodul Obiecte
interesante ale zeilor (p1) din 29 mai 2018.)

În „brâul” decorativ menționat, sutele de flori cu
8 petale se succed având, două câte două, petalele „de la orele 3 și 9” unite. Pe
sub fiecare astfel de „joncțiune”
este un canal, nu mai gros de câțiva mimimetri și lung de 2-3 cm. Este
imposibil de imaginat azi ce unelte ale vremii (versiunea academică indică sec.
al XI-lea) au permis sfredelirea în
granit fără ratări de orice fel a mulțimii de canale atât de subțiri; în plus, la examinare atentă - canalele sunt curbate către interior. Adică - în ipoteza
fantezistă a folosirii unor „burghie”, găurirea trebuia făcută din ambele
direcții, pentru fiecare pereche de flori. Nu există nici o urmă de prelucrare
(cum se găsesc, rare și enigmatice, în alte situri) și este observabilă
dispersia moderată a secțiunilor milimetrice ale acestor canale. Întreaga friză
sugerează, mai curând o stucatură în
înțeles modern, ceva ce ar fi (fost) turnat și/sau modelat în stare plastică.

Asemenea observații, legate de dificultatea
înțelegerii cunoștințelor și mijloacelor puse în lucrare de maeștrii constructori
în piatră, nu sunt rare. Există și percepția interesantă a „scalării” gradului
de finisare, după nevoia tehnică sau importanța reprezentării. Zonele
„neterminate”, atât de interesante pentru urmele de prelucrare și alte indicii,
sunt rarisime, relativ foarte mici și nesemnificative la ansamblul Brihadisvara;
în episodul următor, dedicat ansamblului de la Elora, vor căpăta mai multă
elocvență.

Dar, zonele „neterminate” pălesc față de grandoarea și enigmele respectivului sit. Urmăriți Exclusiv online - Erezii moderne, pentru fascinante perspective... alternative!

redactor Florin VASILIU