Editarea embrionară(genetică): un drum pavat cu bune intenții

În 2018, cercetătorul chinez He Jiankui a pus pe jar lumea (științifică) anunțând nașterea a doi gemeni pornind de la ovule modificate genetic. Am prezentat pe larg, la vremea respectivă, această veritabilă erezie, ale cărei urmări, de profund și îngrijorător interes, rămân, încă, nedivulgate. S-a comunicat că He a fost condamnat la detenție în China (unde a rulat experimentul) și eliberat după trei ani. Identitatea, dezvoltarea și starea actuală a gemenilor, care ar fi avut chiar și un precursor, sunt, bineînțeles, strict secrete. Firma lui He și personalul deloc banal, incluzând mentorul american, au fost dispersate administrativ, dar este imposibil ca depozitarii unor asemenea experiențe să nu fie revalorizați.

Motivația bioetică inițială a fost încercarea de eliminare a unei potențiale maladii genetice transmise de părinți copiilor. Frecvența situațiilor ar face reușita confirmată a ameliorării – fără exagerare- un eveniment al umanității.

Între timp, însă, au apărut noi argumente în contextul politicii grupurilor pro-nataliste, care se tem de perspectiva degradării structurale sau scăderii numerice a unor populații. De exemplu, decizia aducerii pe lume unui copil ar fi încurajată de posibilitatea să fie mai rezistent, mai sănătos, mai...

Aceste nobile intenții trebuie să prevaleze, însă, în fața reziduurilor reprobabilelor idei și practici eugenice de „îmbunătățire” a speciei sau chiar rasei – în fapt, surse de profunde și imorale discriminări.

Motivația de afaceri, deși neetalată public, este enormă: fonduri de investiții finanțează deja grupuri științifice, de asemenea private, fără multe din obligațiile de transparență și control comune instituțiilor publice. Se consideră că, după încă ani de cercetări (și – îngrijorător – de experimente) oferta îmbunătățirii genetice umane ar genera venituri enorme, alimentând exponențial mega- afacerea. Fie și doar observația că toate tehnologiile de vârf sunt conexe sectorului militar poate genera reale scenarii ca-n filme.

Încercările au început demult: mirajul individului (supra)performant bio-fizic este, în fapt, străvechi. De la forța brută, atât de prețuită, s-a evoluat și întru rezistență, viteză, agilitate. Empirismul primitiv al sacrificiilor umane spartane, a născuților cu deficiențe este, susțin unii, exagerat: nu era chiar așa.

În modernitate, noțiunea și preocupările eugeniei au decurs imediat formulării evoluționismului darwinist. Lansarea termenului aparține din 1883... unui văr al lui Charles Darwin – Sir Francis Galton (1822-1911), om de știință, demograf, statistician, cercetând, între altele, eventualele „baze ereditare ale caracterului și aptitudinilor”.

Perioada contemporană este marcată de resuscitarea argumentației pro și contra practicilor eugenice, urmând progresele cunoștințelor în genetică. S-a ajuns, astfel, până la susțineri specializate, bazate pe formidabila, promițătoarea realizare a cartării genomului uman. Radio-cititorii noștri pot consulta linkurile exemplificatoare, pentru documentare suplimentară. Unele informații pot fi considerate uluitoare. De exemplu, că peste 20000 (!) de californieni au fost sterilizați eugenic până la abrogarea în respectivul stat a Eugenic Sterilization Act, în 1979. Rațiunea consta în întreruperea descendențelor persoanelor cu grave probleme transmisibile genetic.

Au trecut decenii de atunci. Evoluția principiilor bioeticii s-a produs întru protejarea „vinovaților fără vină”, a respingerii excluziunilor frecvente până nu demult.

Normal și inevitabil, în același timp, tehnicile și mijloacele editării genetice sunt cercetate febril, cu unul dintre obiective – reducerea ocurenței oamenilor născuți cu sau predispuși la abateri de la normalitatea funcțională. Consensul cvasi-unanim al comunității științifice de profil este că imense precauții, reguli neexceptate și control strict sunt necesare, mai ales când în vizor este ființa umană.

Riscurile operațiilor genetice sunt enorme și țin, tehnic, de: 1) acuratețea „editării”, de obicei nesingulare, urmărite și 2) insuficienta cunoaștere a corelațiilor imediate sau ulterioare ale genelor „editate” cu alte gene sau procese metabolice. Astfel, propagarea în specie a unor mutații provocate ar fi infinit mai tulburătoare decât deja repudiatele întreruperi de filiații nedorite.

În căutarea... docilității? Oricât de prețuite ar fi (fost) anatomia și fiziologia (umane) așa-zise perfecte, nu au eclipsat preocupările considerate, în prezent, iluzorii, spre condiționarea genetică a psihicului. Și, dorind acest episod diferit față de altele pe aceeași temă, radio-cititorul este întrebat, într-un scenariu fantezist și brut:

Dacă ar fi posibilă influențarea profilului psihic al omului, încă neconceput, prin inginerie genetică... spre ce trăsătură dominantă ați opta? Desigur, cu mare sinceritate, poate doar în forul interior.

Memoria? Îndemânarea? Viclenia? ... Cele mai multe răspunsuri ar începe, probabil, cu „depinde. Pentru un soldat, pentru un angajat, pentru propriul copil...” Ar trebui definit un scop al respectivei vieți, anticipată lumea viitorului, asumat riscul detestării alegerii făcute de părinți la începuturi, acceptarea propagării posibile timp de generații a respectivei trăsături, șamd. Poate, cineva care știe cum, ar alege, primordial, docilitatea.

În tradiția populară, și cu acestea se ocupau... ursitoarele. De fapt, obiectivul era definirea sorții noului-născut, cu observația, poate esențială, că ritualul avea loc, fără excepție, după naștere. Să fi „știut” ursitoarele, că înainte nu se poate sau e nepermis?

În izvoarele antice și mitologie, motivul Pomului Vieții este omniprezent, în diverse reprezentări. Ereticii îl asimilează cu filiația, ereditatea; iar personajele-cheie care îl flanchează ar fi depozitarii genetici sau - încă mai fantezist – bioinginerii vreunei supercivilizații trecute.

Nici „pomii” veterotestamentari nu au fost scutiți de interpretări genetice. Consumarea fructului oprit ar fi determinat o schimbare psihoetică fundamentală în cuplul primordial: cunoașterea binelui și răului, cu urmări în avalanșă. De asemenea remarcabil – accesul la al doilea Pom: al Vieții, poate încă mai important, a fost barat, ca nu cumva Adam să mănânce din el și să trăiască în veci (!) Deci... era / este posibil?

Venind la contemporaneitate – chiar dacă unele gene par asociate cu trăsături psiho-morale (de exemplu – agresivitatea) este de necuprins rezultatul unei eventuale manevrări a acestora. Motivul esențial este imensitatea corelațiilor și efectelor asociate posibile.

Doar colosala capacitate a supercalculatoarelor în construcție și aplicațiilor a.i. vor oferi, se mizează, anticipări teoretice mai bazate în sprijinul ingineriei genetice.

Toate rămânând ancorate în premisa exclusiv materialistă a vieții conștiente... întru molecule și atomi.

Redactor: Florin Vasiliu