Tangențe între Argumentul Doomsday și Realitatea Simulată - p1

Doomsday Argument - tradus literal și obscur prin Argumentul zilei Judecății - se referă la susținerea unei legături între probabilitatea extincției speciei și numărul total de oameni născuți vreodată. Prin extensie, cunoscându-se evoluția, în timp, a duratei medii de viață, s-ar ajunge la o aproximare cu probabilitate dată a duratei de viață a omenirii.

Conceptul pare fantezist dacă nu chiar năucitor; totuși, a fost formulat în urmă cu decenii, apoi susținut sau refuzat de personalități ale gândirii științifice și socio-filozofice.

O variantă a enunțului este: cu 95% probabilitate (în termeni comuni - aproape sigur) numărul total al oamenilor vreodată născuți va fi de 1200 de miliarde, ceea ce ar conduce la estimarea duratei de viață a omenirii la 9120 ani. Atenție - cu probabilitatea respectivă, de 95% !

Dacă se alege altă probabilitate, cifrele se schimbă. Astfel, pentru un plus de siguranță (p >95%) estimarea totalului indivizilor crește și implicit - durata existenței speciei.  Lesne de observat că probabilitățile mai mici (de exemplu 50-60%) apar oarecum neinteresante: se dorește o estimare cât mai apropiată de certitudine a duratei vieții umanității!

Suprasimplificând, o variantă a raționamentului este: dacă presupun căm-am născut între primii 50% dintre oamenii care vor exista vreodată și estimez că, până în prezent, s-au născut 60 de miliarde, atunci sunt 50% șanse ca omenirea să aibă un „contor final” de 120 miliarde de vieți. Similar - dacă admit că aș face parte din prima treime de născuți ai speciei (tot 60 de miliarde!), atunci ar fi două treimi, adică 66% șanse ca numărul total al vieților să fie 180 de miliarde. Speranța probabilă de viață a speciei crește!

În fine, pentru 95% probabilitate a anticipării, trebuie să admit că fac parte dintre primii 5% (1/20) născuți din totalul speciei, ceea ce conduce la totalul probabil de 60x20=1200 miliarde vieți. Acestea au fost calculate a dura 9120 de ani.

Argumentările matematico-logice sunt semnificativ mai complexe și includ, de exemplu, premiza esențială a distribuției uniforme a probabilității nașterii fiecărui individ pe „linia timpului” speciei. Au fost propuse câteva versiuni logico-matematice ale argumentuluiDoomsday, începând cu pionierul fizician australian Brandon Carter, în 1983. Abordări considerate chiar ca descoperiri independente au aparținut fizicianului profesor (la Institutul Niels Bohr) Holger Nielsen (1989) și astrofizicianului profesor (la Princeton) Richard Gott (1993). Un alt susținător clasic semnificativ a fost filozoful canadian, profesor  John Leslie - considerat publicistul prolific nr.1 al subiectului.

Toți cei sus-menționați sunt gânditori de forță, activi profesional, având cariere impresionante. Argumentul Doomsday a fost susținut și dezvoltat și de alte personalități.

Între numeroasele materiale de prezentare disponibile online, cititorul poate fi interesat de producția unui susținător activ, foarte frecventat, remarcabil și prin marketingul personal - filozoful și profesorul universitar Nick Bostrom. Adresa publicării: https://www.anthropic-principle.com/preprints/lit/. Este un articol intens și acoperitor, care depășește cu mult prezentarea din episodul nostru.

Desigur că există și un grup - dominant - de opozanți, de asemenea remarcabili, ai argumentului Doomsday, pe considerente logice, sociologice și științifice. Interesant însă, că nu s-a ajuns la un consens în argumentația opozanților; adică de ce ar fi greșit argumentul Doomsday. Pentru a evita aglomerarea acestui episod, vă invităm să descoperiți singuri acest capitol!

Conexiunile, extensiile posibile sunt, de asemenea, incitante. De exemplu  - domolirea optimismului „tehnocratic”: specia umană a rezistat milenii împrejurărilor cu potențial extinctiv, ieșind de fiecare dată întărită. Molime, războaie mondiale, pericolul energiei atomice... au fost surmontate cu puteri și cunoștințe crescătoare. Așa că... nu ar fi plauzibil un final care să i se datoreze.

Dar... de ce ar fi oamenii clasa de referință la calculul numărului total de indivizi și nu - de exemplu - maimuțele sau brazii? Filozoful Nick Bostrom, deja amintit, susține că ființele non-cognitive trebuie excluse de la calculele argumentului Doomsday. Aceasta trimite discuția la alt subiect fascinant - caracterul antropocentric al argumentului. Adică, (discuția despre) estimarea duratei vieții speciei ar avea sens numai în cazul omului.

...Aceasta, dacă nu cumva există și alte ființe cognitive cărora să li se aplice argumentul Doomsday și care - mai mult, la rândul lor - să-l fi „inoculat” lui Homo Sapiens...

Cum ipoteza realității simulate a fost contemplată încă din antichitate (Zhuangzi cu Visul fluturelui sau Platon cu Alegoria peșterii), nu este de neimaginat că sus-evocatele ființe cognitive să genereze lumi de (aproape) infinită veridicitate. Omul o face deja prin jocuri captivante, dotate, fără excepție, prin necesitate, cu ceas.

Să existe un Game clock asociat civilizației noastre?  Exercițiul de imaginație continuă în episodul următor.

redactor Florin Vasiliu