În perioada 1-5 martie, emisiunea „Vorba de cultură” vă prezintă o legendă a teatrului de animație din România: regizorul CRISTIAN PEPINO
1 March 2021
Timpul prezent – Cum depășim cultura fraudei din universități?
1 March 2021

Georgeta Drăghici, realizator Radio România Cultural: “Sunetul radioului nu se compară cu nimic”

 

Georgeta Drăghici realizează la Radio România Cultural, alături de Valentin Protopopescu, emisiunea Texte și pretexte. De asemenea, este realizatoarea emisiunii Drept de autor. Însă la radio vorbește despre literatură încă din 1991. Se pregătea pentru presa culturală scrisă şi pentru cercetare în lingvistică când se hotărăște să facă radio, fără să știe dacă i se potrivește. Au trecut, de atunci, 30 de ani.

Despre prietenia literară care o leagă de Ileana Mălăncioiu și întâlnirea cu scriitorul Alexandru Vona – care i-a acordat primul său interviu în România, despre cărți minunate și scriitori fascinanți pe care i-a cunoscut, dar și despre cum l-a regăsit, peste ani, pe fostul ei coleg de liceu, Valentin Protopopescu, alături de care face în prezent o emisiune povestește, în cele ce urmează, Georgeta Drăghici.

Realizați, alături de Valentin Protopopescu, emisiunea Texte și pretexte, sâmbăta, de la ora 12:00, la Radio Romania Cultural. Cum este să faci o emisiune alături de un fost coleg de liceu?

Reconfortant. Ne cunoaştem de mult timp şi, în general, ştim cum gândim, n-am avut nevoie de o perioadă de acomodare, deşi, în toamnă, când am început să lucrăm împreună m-am întrebat dacă vom fi pe aceeaşi lungime de undă. Ne înțelegem chiar mai bine decât mă aşteptam.

 

Cum vă împărțiți temele? Ies scântei, uneori, între voi?

Propunem amândoi teme şi invitați, alegem, moderăm împreună emisiunea, împărțim frăţeşte cărțile pe care le prezentăm pentru concursul emisiunii, ce-i drept, eu le prefer pe cele de literatură, iar Valentin e generos şi mi le lasă mie, apoi avem fiecare câte o rubrică, aşa cum are şi Răzvan Dolea, cu care intrăm în dialog prin telefon. Rubrica mea e rezervată evenimentelor culturale internaționale, pentru că ne-am dorit să acoperim o arie cât mai mare a evenimentelor despre care vorbim. Domeniile sunt şi ele variate şi constante, de la istorie, filosofie, psihologie, sociologie culturală, literatură până la comentariul sportiv al lui Valentin.

Deocamdată n-au ieşit scântei, dar nu garantez că nu vor fi, suntem destul de reactivi amândoi şi, cine ştie, poate ne vom ciocni, însă sunt sigură că dacă ni se va-ntâmpla vom fi destul de înțelepți să nu ne supărăm iremediabil. Mizez pe umorul nostru.

 

 

Când le spuneam altora poveşti, le înfloream până nu mai semănau aproape deloc cu originalul

 

Din 1991, realizați la radio emisiuni despre literatură. Când v-ați îndrăgostit de literatură și care au fost primii scriitori care v-au fascinat?

Nu m-am gândit la asta până acum, mi s-a părut ceva natural să citesc. Da, literatură, în mod special, fiindcă e cea mai ușoară și agreabilă cale de a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru. Poate când am început eu însămi să scriu sau când, spunând altora poveşti, le înfloream până nu mai semănau aproape deloc cu originalul. Primii scriitori? Ca pentru mulți copii din generația mea, Jules Verne și Alexandre Dumas! Abia după ei, Stendhal, Flaubert sau Camil Petrescu.

 

Care sunt cărțile care nu v-au dat voie să le lăsați din mână?

Ei, foarte multe! Mi-e greu să aleg, dar, culmea, am citit cu mare pasiune dificilul Ulysses al lui James Joyce sau Candide al lui Voltaire. Mi-a plăcut enorm Jean Starobinski, care şi acum mi se pare unul dintre cei mai spectaculoşi gânditori contemporani. Sunt foarte multe cărți captivante, din fericire. Nu avem noi timp să le citim pe toate.

 

Cum ați ajuns la radio? Ce v-a făcut sa credeți că radioul este pentru dvs, si dvs. pentru el?

Am dat concurs în vara lui 1991, după licența în Litere la Universitatea din Bucureşti. Mă pregăteam pentru presa culturală scrisă şi pentru cercetare în lingvistică –  specializarea mea în facultate fusese în lingvistică. Dar în viaţă nu se întâmplă aproape niciodată cum credem noi, nu? Am luat concursul, aveam şi repartiția în buzunar, şi am rămas la radio, fără să-mi dau seama, cum spuneți, “dacă e pentru mine”. M-am bucurat că puteam să fac exact lucrurile pentru care mă pregătisem, adică literatură, critică literară, chiar lingvistică la început. Nu ştiu dacă a fost bine, însă asta am făcut.

 

Vă mai aduceți aminte de prima emisiune? Cum a fost? Ce ați simțit atunci când v-ați văzut singură, în direct, în fața microfonului, știind că sunteți ascultată de o mulțime de oameni invizibili?

Nu-mi aduc aminte care a fost prima emisiune, trebuie să fi fost “Scriitori la microfon” sau “Lecturi în premieră”. Nu eram singură, aveam un invitat, şi nu eram în direct, abia în 1996 cred că am început noi la Cultural să intrăm în direct, prin urmare n-am avut trac la microfon şi nici nu m-am gândit la ascultători, eram atentă la scriitorul din fața mea şi mă străduiam să-i pun întrebări inteligente. Am avut emoții după aceea, când mi-am dat seama că înregistrarea va intra pe post.

 

 

Despre prietenia literară cu Ileana Mălăncioiu și întâlnirea cu scriitorul Alexandru Vona

 

Care sunt cele mai dragi amintiri, despre emisiuni și oameni, pe care le aveți de aici?

Vă povestesc una din 1991-’92: eram redactor al emisiunii “Lecturi în premieră” şi căutam texte inedite, care să facă parte eventual dintr-o carte în curs de apariție. Am invitat-o într-o zi pe Ileana Mălăcioiu să citească ceva nou şi să vorbim despre poezie. Am făcut emisiunea, discuția a continuat apoi mult timp în birou, iar a doua zi mi-a trimis o dactilogramă cu un fragment dintr-un roman ce urma să apară la Cartea Românească, “Ferestrele zidite”, semnat de un autor necunoscut atunci, Alexandru Vona. El scrisese cartea în 1947, urma să fie publicată la editura “Fundațiilor Regale”, dar în acel an editura s-a desființat şi toate proiectele au căzut. Alexandru Vona, ca mulți scriitori din aşa-numita “generație pierdută”, a emigrat în Franța, a încercat ani de-a rândul să-şi publice romanul la Gallimard sau la Plon, cu ajutorul lui Mircea Eliade, dar traducerea era atât de proastă (un traducător neinspirat), încât cartea i-a fost refuzată de fiecare dată. Semăna prea mult cu Proust, spusese Michel Tournier.

În anii 1990, Ileana Mălănciou a citit romanul, care fusese adus la editură de scriitorul Ovidiu Constantinescu, deținătorul manuscrisului, a fost entuziasmată şi l-a propus pentru publicare împreună cu Liviu Călin. Datorită Ilenei Mălăncioiu am citit şi eu romanul, mi-a plăcut, l-am rugat pe Victor Rebengiuc să citească fragmentul; cred că a fost o emisiune frumoasă şi, în plus, a început o lungă prietenie literară cu Ileana Mălăcioiu, au urmat multe înregistrări cu ea de-a lungul anilor, toate extraordinare, fie că povestea, fie că ne citea din poemele ei inegalabile.

În anul 1993, a apărut cartea lui Alexandru Vona. A venit la Bucureşti pentru lansare, iar într-o după-amiază m-a căutat la radio să-mi aducă volumul şi să-mi mulțumească pentru emisiune. O oră am stat de vorbă la intrarea din Berthelot, eu încercând să-l conving, ce altceva decât să facem un dialog! Nu voia, i se părea că nu e interesant ce are de spus, că nu e bun vorbitor, că are o voce neatrăgătoare… L-am convins până la urmă, am înregistrat în birou, pe reportofon, o jumătate de oră despre carte şi povestea ei, despre Mircea Eliade, cu care era prieten, despre poeziile scrise în anii 1940. Nu era neinteresant deloc, povestea minunat, cu o voce molcomă şi misterioasă, ca personajele sale din carte. Am difuzat interviul în emisiunea Revista literară radio. A fost primul interviu dat de scriitorul Alexandru Vona. În scurt timp cartea a avut un mare succes şi în România, şi în Europa. Mai târziu, în 2000, l-am înregistrat la Paris citind din poeziile scrise în interbelic şi apoi în anii 1990 la Paris, o înregistrare unicat. M-am bucurat de prietenia lui Alexandru Vona, discretă şi adevărată, cum cred că erau toate prieteniile sale.

Toate întâlnirile cu scriitori au câte o poveste. La fel, aş putea să vă povestesc despre Mihail Crama, un scriitor şi un om special, sau despre Daniel Constantin, un poet exilat la Paris, rafinat în scris şi paradoxal în viață.

 

 

Colegul meu de emisiune e la fel de radical şi de inteligent ca în liceu

 

Ați cochetat, la rândul dumneavoastră, cu scrisul?

N-am cochetat, chiar am scris. Multă cronică literară în “Viața Românească”, “România literară”, “Vatra”, ” Cuvântul”, “Luceafărul”, “Orizont”, “Jurnalul literar”, eseuri, traduceri, evocări.

 

Cum l-ați regăsit pe colegul dvs de emisiune, Valentin, la maturitate? A mai păstrat ceva din liceanul Protopopescu?

E la fel de radical şi de inteligent ca atunci. Avea şi atunci aceeaşi inventivitate de limbaj ca acum.

 

În această perioadă, cei mai mulți dintre noi lucrăm de acasă. Cum vă descurcați cu asta?

Am avantajul că vin şi la radio pentru Texte şi pretexte, care e în direct, aşa că nu simt apăsarea izolării, dar lucrez destul şi de acasă. Mă interesează să găsesc mijloace noi de înregistrare, îmi lipseşte însă sunetul specific cabinelor noastre din radio, e mult mai pur şi mai catifelat decât ce se poate obține online până acum. Deocamdată sunetul radioului nu se compară cu nimic.

 

La Radio România Cultural, realizați și emisiunea Drept de autor, care se difuzează duminica, de la ora 16:30 . Ce teme abordați aici? Ce anume află ascultătorii dvs., urmărind-o?

Că avem o literatură vie. În expansiune. Că scrisul în România s-a profesionalizat. Există din ce în ce mai mulți scriitori care scriu foarte bine, se publică multe cărți bune de poezie, proză sau eseu. Chiar în 2020, când a fost greu din toate punctele de vedere, s-au editat volume importante.

Autorul şi cărțile sale sunt în atenția mea, literatura care se scrie sub ochii noştri. Aşa e de treizeci de ani încoace, pentru că, în fond, tot ce am făcut – nu numai eu, toți colegii care se ocupă de literatură aici – este un fel de istorie literară vorbită, în pas cu apariția cărților, a scriitorilor noi.

 

Ce ați aflat despre dvs., în această pandemie?

Cam tot ce am aflat despre noi toți. Că ne putem mobiliza în situații de criză şi că e posibil să supraviețuim chiar cultural, dacă ne punem imaginația, ingeniozitatea la lucru. Că suntem uşor de manipulat dacă nu suntem atenți şi că, vorba lui Marin Preda, “nu suntem un popor greu guvernabil”. E valabil pentru toată lumea.

 

 

Am descoperit în ultima vreme fotografia, îmi place să prind instantanee neobişnuite

 

Care vă sunt hobby-urile, pasiunile?

Am descoperit în ultima vreme fotografia, îmi place să prind instantanee neobişnuite sau doar frumoase, iar între pasiunile dintotdeauna rămân dansul, patinajul, plimbările lungi, călătoriile în locuri mai mult sau mai puțin îndepărtate şi conversațiile despre câte-n lună şi în stele cu prietenii minunați pe care am norocul să-i am.

 

Ce carte se află în această perioadă pe noptiera dvs?

Niciodată una singură. De câtva timp se află trei cărți din care  recitesc unele pasaje atunci când îmi pun întrebări în legătură cu direcția în care se îndreaptă lumea noastră. Trecutul oferă multe chei, multe răspunsuri. Am la-ndemână cartea lui John Stuart Mill, “Despre libertate”, “Timpul ce ni s-a dat”, volumul de memorii al scriitoarei Annie Bentoiu, şi “Memoriile” lui Valeriu Anania. E interesant de observat cum în secolul al XIX-lea gânditorii se străduiau să extindă ideea de libertate, iar în secolul următor istoria să demonstreze că libertatea e o utopie şi degeaba s-au scris atâtea cărți, degeaba atâta conceptualizare, dacă ceea ce se pune în practică e intoleranța sau dorința de a domina. Secolul nostru îngrijorează în aceşti ani tot din perspectiva libertății, fiindcă de multe ori sub pretextul obținerii unor libertăți şi drepturi, apare cenzura, limitarea drepturilor altora. Şi ceea ce lipseşte în acest context este dezbaterea reală a problemelor contemporane, dialogul adevărat, nepartizan.

 

Care este cartea pe care o considerați de căpătâi? Dar acea carte pe care ați fi dispusă să o recitiți la nesfârșit?

Când există atât de multe cărți fundamentale scrise în mii de ani, e greu să ai o singură carte de căpătâi. De recitit am recitit multe cărți, dar nu cred că aş reciti la nesfârşit o singură carte, oricât de tentantă ar fi.

 

Aveți un scriitor preferat?

Nu. Iarăşi, nu pot renunța la atâția autori de valoare, în favoarea unuia singur. Îl citesc şi recitesc pe Shakespeare, dar şi pe Orhan Pamuk sau Michel Houellebecq, pe Balzac, dar şi pe Jonathan Franzen, pe Camil Petrescu, dar şi pe Marin Preda.

 

 

Ştefan Augustin Doinaş era cel mai punctual om pe care l-am întâlnit. Era de o politețe desăvârșită

 

Care sunt acei oameni de cultură pe care ați avut privilegiul să-i cunoașteți, care v-au fost invitați în emisiuni și cărora le purtați o aleasă prețuire?

Nu am invitat decât oameni pe care îi prețuiesc. Altfel nu se poate! Discuția ar fi un fals. De ce faci un dialog? Pentru că vrei să asculți un om bun în domeniul lui, care are ceva de spus şi care îi  poate interesa şi pe ascultători.

Am înregistrat multe dialoguri cu Ştefan Augustin Doinaş, de exemplu (primul interviu pentru Revista literară radio a fost, în 1992, cu Doinaş, care tocmai tradusese “Aşa grăit-a Zarathustra” a lui Nietzsche. Ştefan Augustin Doinaş era cel mai punctual om pe care l-am întâlnit, nu venea nici prea devreme, ca să te pună în încurcătură, nici la fix, ca să-ți dea emoții, venea întotdeauna cu cinci minute înainte de ora stabilită; era de o politețe desăvârşită), multe dialoguri cu Gabriela Adameşteanu, Cezar Baltag, Nora Iuga, Mircea Horia Simionescu, Angela Marinescu, Alexandru George, Costache Olăreanu, George Bălăiță, Dinu Zarifopol, Dinu Ianculescu, Bujor Nedelcovici, Barbu Cioculescu, Monica Pillat, Ioana Celibidache, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Livius Ciocârlie, Constantin Țoiu, Dinu Flămând, Constantin Abăluță, Virgil Nemoianu. Apoi generația 1980, de la Mariana Marin, Traian T. Coşovei, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Gheorghe Crăciun, Ion Bogdan Lefter sau Radu G. Țeposu, până la Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu şi Alexandru Muşina. Generația 1990, cu Cristi Popescu şi Ioan Es. Pop sau Răzvan Petrescu. Personalități originale şi pline de farmec, cu vieți de povestit, scriitori talentați, importanți! Unii sunt acum doar în istoria literaturii şi în memoria benzii de magnetofon. Şi bineînțeles că nu i-am numit pe toți… îi găsiți, dacă vreți, în fonoteca Radioului.

 

Despre ce subiecte v-ar plăcea să vorbiți în emisiunile dvs. în viitorul apropiat?

Despre toate subiectele de interes cultural, despre autori şi cărțile lor, numai despre pandemie nu! Mi-ar plăcea să revenim la normalitate cât mai curând.