Școala și sportul
26 February 2019
O carte cu şi despre universităţi
1 March 2019

I Clasă – Noutăți pentru profesori, elevi și părinți

Membri Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret vor purta începând de azi banderole tricolore. Despre cauzele acestui protest și despre revendicările sindicaliștilor vorbim cu Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret.

UNICEF a lansat în Romania o platformă de consultare pentru copii și tineri, intitulata U-Report. E vorba de un mecanism inspirat din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului și care funcționeaza în peste 50 de țări din întreaga lume. La evenimentul de lansare a fost prezent Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România precum și ambasadorul UNICEF Andrei Tiberiu Maria sau Smiley.

Vorbim și despre ”Săptămâna Psi pentru părinți”, eveniment care se desfășoară zilele acestea în București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov, unde vor avea loc ateliere pe teme de educație parentală.
Elevii pasionați de limba engleză se pot înscire până în 31 martie în competiția națională de creație  ”Shakespeare School Essay Competition”, ajunsă la ediția cu numărul 11.Azi la I Clasă, cu Lidia Laic.