Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Revoluțiile în spațiul comunist. Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu

marți 21 decembrie 2021, ora 21.10

Realizator, Dan Manolache.

„Felul în care s-a descompus URSS și apoi imperiul său, rămâne învăluit în mister. Rolul jucat aici de voințele politice e mai greu de stabilit. Cel al factorilor obiectivi e mai ușor de determinat.” Am citat cuvintele lui Francois Furet, cel care în lucrarea sa „Sfârșitul unei iluzii” face o radiografie a disoluției unui sistem, comunismul, „apărut după o revoluție” și care „dispare într-o involuție”.

Nu vom încerca în emisiunea din această seară să elucidăm mistere deși, uneori, ele nu sunt atât de nepătruns. Ne propunem doar să vorbim despre factorii obiectivi și despre înșiruirea de fapte care au dus, în urmă cu 32 de ani la prăbușirea „cortinei de fier”. Iată, pe scurt, prezentarea evenimentelor ce au avut ca rezultat căderea regimurilor în țările satelite ale URSS și chiar în „patria comunismului”.

Polonia. Am putea porni de la 16 octombrie 1978, dată la care, după 8 tururi de scrutin, Ioan Paul al II-lea devine Suveran Pontif. Un an mai târziu el își vizitează țara natală. Un eveniment pe care Brejnev îl consideră „o mică nebunie poloneză”. Nu afost însă deloc așa. A fost evident încă de la vizita Papei la Jasna Gora, locul unde a apărut Fecioara, când a fost întâmpinat și ovaționat de peste un milion de polonezi. Ioan Paul al II-lea a spus, adresându-se conaționalilor săi „Credinșa stămoșească este însăși inima poporului. Fără credință ca prezență vie, poporul ar muri și odată cu el Polonia.” Insuflețite de acest eveniment, vechile sentimente anticomuniste care au fost întotdeauna prezente în Polonia capătă un nou impuls și urmează o succesiune de fapte care, pe fondul crizei economice dar și ca urmare a recurgeri la represiune duc la căderea regimului. S-ă menționăm doar dura intervenție a forțelor de ordine care în 1980, la Poznan și Szczecin, s-a soldat cu 36 de morți, 1200 de răniți și 2300 de arestări din rândul protestatarilor. Liderul partidului, Wladyslaw Gomulka, este silit să-și dea demisia, la putere avunge generalul Jaruzelski care după ce recurge și el la o politică dură, chiar la suspendarea sinducatului Solidaritatea, este forțat, în urma unui val de greve, să aleagă, în 1988, calea dialogului. Rezultatul, la 5 aprilie 1989 se încheie între regim și Solidaritatea un pact de împărțire a puterii. Urmează alegeri câștigate detașat de opoziția anticomunistă și dizolvarea Partidului Muncitoresc Unit Polonez în decembrie 1990.

Ungaria. Parcursul comunist al țării și-a schimbat înfățișarea în anii 60 când, urmare a reprimării revoluției din 1956, regimul a optat pentru o relaxare a politicii totalitare. Edificatoare pentru definirea acestei noi abordări a comunismului este schimbarea vechii și dure lozinci „cine nu este cu noi, este împotriva noastră !, în sintagma „cine nu este impotriva noastră, este cu noi”. Privită din acest punct de vedere nu este surprinzător că în această țară schimbarea nu a presupus o puternică implicare populară. Janos Kadar este debarcat în 1988, iar succesorul său Karoly Grosz este și el înlocuit cu un adept al reformelor pornite din interiorul partidului, Imre Poszgay. Evenimentele care au condus la căderea regimului comunist se succed apoi fără tulburări sociale, finalul fiind consemnat în primăvara anului 1990 când alegerile sunt câștigate de Forumul Democrat Magiar, o formațiune politică de centru- dreapta.

Vom discuta desigur și despre evenimentele care au dus la căderea regimurilor în țările care constituiau în acei ani nucleul dur al lagărului comunist și se opuneau reformelor promovare de Gorbaciov, RDG, Cehoslovacia, Bulgaria și firește România. Nu vom insista cu prezentarea detaliilor în această succintă prezentare. Vă invităm însă să le aflați sau să vi le rememorați pe parcursul celor 50 de minute ale emisiunii.

Cat despre evenimentele petrecute acum 32 de ani în România, voi relua un text pe care l-am scris cu mulți ani în urmă, un text actual și astăzi, text care mi se pare un edificator punct de plecare în discuția pe care o vom avea cu invitatul nostru.

„Revoluţia din decembrie 1989 a fost, din punctul meu de vedere, un moment de graţie. Nu doar pentru că în câteva zile, poate nu întâmplător însorite, ne despărţeam de un regim ce părea etern, ci pentru ca ne simţeam cu toţii de aceeaşi parte a barcadei, ne descopeream aceleaşi gânduri, aveam aceleaşi speranţe şi eram dispuşi să ne asumăm libertatea de a fi, pentru prima data, noi înşine.

Timpul a trecut, sentimentele s-au nuanţat, evenimentele s-au îndepărtat, visele au luat lucul unei realităţi care nu este, nici nu putea fi, pe măsura lor. Adevarul despre Revolutie asteapta inca sa fie stabilit oficial pentru ca, se pare, in afara justitiei ce a ramas oarba, noi ceilalti il vedem cu destulă claritate… La fel şi cu “ Epoca de Aur”. Unii au uitat-o, alţii au vrut să o uite, foarte mulţi nu au trăit-o şi nu sunt interesaţi să se informeze, un însemnat procent o judeca emoţional plecând de la nemulţumirile prezentului, ceilalţi, aş vrea să cred, cei mai mulţi şi- au păstrat intact sistemul de valori din vremea evenimentelor din acel istoric decembrie romanesc.

Să ne amintim: “ Viaţă’n libertate sau moarte, strigă toţi ”, celebrul vers scris la 1848 de Andrei Mureşianu şi-a gasit, în decembrie 1989, un prim “răsunet” la Timişoara. “ Vom muri şi vom fi liberi” s-a strigat pe malurile Begăi şi curajul Timişoarei a aprins flacăra revoltei anticomuniste în întreaga ţară. Ne amintim, eram cu totii legaţi „pe unde” de capitala Banatului mai ales ascultand veştile transmise de la Munchen de Europa Liberă ce devenise atunci adevaratul post naţional.

Ne bucuram, aveam ochii în lacrimi, speram, ne îngrijoram….dar mai cu seamă ne măsuram, într-un exercitiu nu indeajuns repetat in ultimii 30 de ani, curajul şi laşitatea. Ne aflam singuri în faţa conştiinţei noastre şi receptam diferit apelul „Azi in Timişoara, mâine-n toată ţara”. Din fericire ţara s-a mişcat, ştafeta banăţeana a fost preluată de locuitori ai altor oraşe şi mai ales de bucureşteni care prin jertfa lor au dat ultima lovitură regimului Ceauşescu.”

Findcă evocam nostalgii vom încheia acest text cu un alt citat, revelator, din Francois Furet „URSS părăsește scena istoriei înainte de a fi istovit răbdarea partizanilor din afara granițelor sale. Ea lasă mulți orfani pe lume.”