Ascultă Radio România Cultural Live

Începe Laborator de creație și experiment

10 Iunie 2021, 12:14

17 iunie – 25 iulie 2021

În lunile iunie-iulie, Reactor se adâncește în diferite căutări artistice și deschide ușile laboratoarelor care au stat la baza unora dintre spectacolele create aici.

Scopul proiectului Laborator de creație și experiment este sprijinirea cercetării artistice în teatrul românesc, prin documentarea și arhivarea proceselor de creație și comunicarea lor către toți cei interesați, profesioniști în artele spectacol, precum și public.

Proiectul cuprinde, pe de o parte, un program de cinci spectacole din repertoriul Reactor, însoțite de prezentarea procesului de lucru, și pe de alta, un laborator intern la care participă un număr de 14 artiști colaboratori, ale cărui rezultate vor fi făcute publice în luna iulie.

Cele cinci spectacole care fac parte din proiect au fost selectate datorită proceselor de lucru speciale prin care au fost create și se vor juca în spațiul Reactor (cu excepția Exeunt, care este creat ca spectacol online), iar toate vor fi transmise cu traducere în limba engleză pe platforma internațională Howlround Theatre Commons.

PROGRAMUL DE SPECTACOLE

17 iunie, ora 20

EXEUNT

Spectacolul va fi urmat de prezentarea procesului de creație de către o parte din echipă.

Spectacol online

conceput și creat colectiv în aprilie/mai 2020

Regie: Bobi Pricop
Texte: Lavinia Braniște
Cu: Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Hodade, Lucia Marneanu, Lucian Teodor Rus, Adonis Tanța
Video: Dan Basu
Muzică: Eduard Gabia
Programare și suport tehnic: Mizdan

Șase oameni așteaptă de mult timp, în locuințele lor, un viitor în care se vor putea întâlni și vor fi împreună. Singurătatea se adâncește și scoate la iveală nostalgii, anxietăți, frici. Însingurarea îi forțează să descopere noi moduri de exprimare, la care apoi vor fi nevoiți să renunțe.

Exeunt (lat. exeo – ei/ele ies, folosit frecvent ca indicație pentru ieșirea din scenă a unui grup de actori) va fi pentru ei ieșirea din intimitate. Drumul către un viitor împreună e o redescoperire a lumii, o călătorie de la o minte prăbușită în sine la o minte colectivă, un traseu la capătul căruia, într-un spațiu comun, componentele unui același organism se vor lega, rând pe rând, una de cealaltă.

Vârsta recomandată: 14+

19, 20 iunie, ora 20

ÎMI PLACE SUSHI

Spectacolul va fi urmat de prezentarea procesului de creație de către Raul Coldea și Ioana Hogman.

de Ioana Hogman

regia Raul Coldea

Cu: Bianco Erdei, Cătălin Filip, Emil Gherasim, Doru Taloș, Paul Socol
Regia: Raul Coldea

Decor și Costume: Gábor Zsófi

Muzica live: Fluidian (Emil Gherasim)

Mie mi-e frică, ție ți-e frică, nouă ne e frică. Și de foarte multe ori ne e frică de celălalt. Sau de ceilalți. Ne simțim în pericol unii lângă alții și asta ne face să căutăm posibilități de a ne elimina reciproc. Sunt multe feluri prin care ne creăm contextul propice ca să facem asta și sunt multe feluri prin care ne justificăm acțiunile. Masculinitatea, de exemplu, poate fi cel mai just pretext.

Vârsta recomandată: 16+

25, 26 iunie, ora 20

(IN)CORECT

Reprezentația din 25 iunie va fi urmată de prezentarea procesului de creație de către Leta Popescu.

Text și regie: Leta Popescu

Scenografia: Lucia Mărneanu
Mișcarea scenică: Farid Fairuz
Atmosferă sonoră: Oana Hodade
Colaj video: Doru Vatavului
Asistență de regie și pregătire muzicală: Dominik M. Iabloncic

Cu: Alexandra Caras, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Emőke Pál, Paul Sebastian Popa, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș

Când membrii unei familii au vieți complet diferite, granița dintre ce e corect și ce e incorect este foarte fină. Seamănă cu locul în care Dunărea se revarsă în Marea Neagră. E un loc incert, tulbure, așa cum devin în miezul nopții mințile rudelor aflate într-o vacanță în Deltă.
Spectacolul (IN)CORECT jonglează cu planul fanteziilor și al dorințelor a două generații diferite. Reluarea amintirilor comune pare să fie drumul spre a fi împreună. Și dacă nu ne aducem aminte același lucru?

Vârsta recomandată: 14+

8, 9 iulie, ora 20

INTERIOR LUMINĂ – PREMIERĂ

Reprezentația din 8 iulie va fi urmată de prezentarea procesului de creație de către Mihai Păcurar.

Concept și regie: Mihai Păcurar 

Dramaturgie: Ioana Hogman

Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța

Sunet: Oana Hodade

Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța

De câte ori te-ai bălăcit zile în șir în propriul noroi emoțional pentru că asta s-a simțit mai just decât încercările de redresare? De câte ori aceste încercări au părut că duc în jos și tot în jos, indiferent de direcția optimistă și intențiile tale auto-salvatoare? De câte ori a părut că toată lumea este mai adaptată vieții pe Terra decât ești tu?  

Patru performeri au fost comisionați de un regizor să facă un spectacol pe tema crizei identitare și a depresiei care o urmează, dar e neclar cât de departe ar trebui să meargă. S-ar putea să o dea în bară, s-ar putea să nu își mai revină deloc. Dar există metode și metode de a face față situației: sesiuni de mindfulness, incursiuni dezolante în trecut, abandonare și altele.

Vârsta recomandată: 16+

25 iulie, ora 20

RESTUL VIEȚII NOASTRE

Spectacolul va fi urmat de prezentarea procesului de creație de către echipa artistică și Petro Ionescu.

Un spectacol de:
Sabina Balan (dramaturgie), Alexandra Budianu (scenografie), Alexandru Condurat (muzică), Sabina Lazăr, Răzvan Mîndruță, Ioana Stama (actorie), Alin Neguțoiu (regie)

„Restul vieții noastre” este un playlist de scene de sine stătătoare, cu care actorii-performeri jonglează, folosind un instrument care funcționează după principiul ruletei. Performance-ul are la bază propriile vulnerabilități ale actorilor-performeri, modelate prin intermediul autoficțiunii, și explorează mai multe zone de interes, printre care relațiile toxice și felul în care tinerii mileniali sunt percepuți în societate. E ca și cum ai ajunge acasă după o zi lungă și ai pune un album la ascultat, doar că pe shuffle.

Spectacol produs în cadrul rezidenței Fresh Start 2020

Laborator de creație și experiment este un proiect Reactor de creație și experiment, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

________________________________________________

Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creație și experiment pe site-ul: www.reactor-cluj.com, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj și pe cea de Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.

Familia Addams – două reprezentații speciale în luna martie,  la Palatul Național al Copiilor
Teatru și film 13 Februarie 2026, 21:10

Familia Addams – două reprezentații speciale în luna martie, la Palatul Național al Copiilor

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS, semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București, va avea două reprezentații la...

Familia Addams – două reprezentații speciale în luna martie, la Palatul Național al Copiilor
Spectacol-lectură „Brâncuși contra SUA” de Tatiana Niculescu, la TNB
Teatru și film 12 Februarie 2026, 09:21

Spectacol-lectură „Brâncuși contra SUA” de Tatiana Niculescu, la TNB

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București marchează „ Anul Constantin Brâncuși ”...

Spectacol-lectură „Brâncuși contra SUA” de Tatiana Niculescu, la TNB
Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026 debutează cu „Gaviota”, spectacol prezent la Wiener Festwochen
Teatru și film 11 Februarie 2026, 16:55

Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026 debutează cu „Gaviota”, spectacol prezent la Wiener Festwochen

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București anunță ediția 2026 a Stagiunii Internaționale de Teatru care se va...

Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026 debutează cu „Gaviota”, spectacol prezent la Wiener Festwochen
Berlinale 2026: Bad Unicorn este distribuitorul european al anului
Teatru și film 09 Februarie 2026, 15:45

Berlinale 2026: Bad Unicorn este distribuitorul european al anului

EFM Distributor Award, premiul pe care European Film Market îl acordă anual în cadrul Festivalului Internațional...

Berlinale 2026: Bad Unicorn este distribuitorul european al anului
Showcase 2026 – Microstagiunea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara
Teatru și film 06 Februarie 2026, 16:57

Showcase 2026 – Microstagiunea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează, în perioada 5–8...

Showcase 2026 – Microstagiunea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara
„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR
Teatru și film 06 Februarie 2026, 00:15

„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR

O nouă premieră la Teatrul EXCELSIOR din București, singurul teatru din Capitală dedicat adolescenților și tinerilor adulți:...

„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR
„Ce facem cu tata?”  spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru
Teatru și film 04 Februarie 2026, 11:29

„Ce facem cu tata?” spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru

În cadrul proiectului „Lecturi³”, piesa desemnată câștigătoarea acestei luni, „Ce facem cu...

„Ce facem cu tata?” spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru
Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”
Teatru și film 02 Februarie 2026, 03:05

Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”

Selecția din acest an poate fi văzută de publicul cinefil în trei orașe: București, Cluj și Timișoara și propune...

Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”
Ascultă live

Ascultă live

06:00 - 07:00
Album de colecție
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
06:00 - 07:00
English 6
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
06:00 - 07:00
FOLCLORIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:00 - 06:03
Buletin de știri
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:00 - 06:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
06:00 - 06:03
Știri
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:00 - 06:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri