Întâlnire cu Phobos (p1)
1 December 2020
Întâlnire cu Phobos (p3)
14 February 2021

Întâlnire cu Phobos (p2)

Cum este de așteptat, informațiile rezultate din explorarea spațială/cosmică trec prin atentă examinare, selectare și procesare înaintea expunerii publice. Perioada „romantică” a punerii la dispoziția umanității a rezultatelor cuceririi cosmosului a trecut demult. Motivele sunt ușor de imaginat și decurg din competiția în care sunt angajate statele sau organizațiile capabile să trimită nave interplanetare.

Spre exemplu – tehnologiile folosite. Acestea sunt „de vârf” raportate la obiective, oricare ar fi componentele: propulsie, transmisiuni, captare de informații…

Imaginile, care – cum încă se mai spune – valorează cât o mie de cuvinte, pot, între altele, oferi indicii asupra performanțelor camerelor folosite, în diverse spectre de frecvențe. Este imediat gândul că astfel de dispozitive servesc și la supravegerea miltară a Pământului, astfel încât capabilitățile acestora sunt secrete.

În consecință, imaginile explorării spațiale/cosmice ajunse publice sunt din ce în ce mai puține și mai reduse informal și sugestiv. Cartările disponibile online ale Lunii și planetei Marte sunt tarate de rezoluții modeste, lacune și pixelizări, în contrast cu disponibilitatea uimitoarelor detalii ale Terrei, privită prin atmosferă. De menționat, de asemenea, relativa indisponibilitate a imaginilor procesate din alte spectre –  infraroșu, ultraviolet și, mai relevant, gamma sau x. Există, de asemenea, senzori multispectrali care ar trebui să fie folosiți în explorarea din spațiu. Pe de altă parte, însă, prelucrarea și interpretarea unor astfel de date implică echipamente și cunoștințe indisponibile chiar cercetătorilor independenți.

Chiar și în aceste condiții, este de înțeles interesul pentru examinarea imaginilor difuzate către public. Nesurprinzător – cele mai timpurii (anii 1970-1990) sunt și cele mai incitante. În privința planetei Marte, sunt relativ cunoscute imaginile zonei Cydonia sau ale „tuburilor” care au generat controverse, neexplicate încă satisfăcător. Nici așa-numitul (de către foarte seriosul Jet Propulsion Laboratory – JPL) „Inca City” („orașul Inca”) nu a fost rezolvat. Exemplele pot continua.

Într-asemenea context, satelitul marțian Phobos  „punctează” atât prin dificultatea explicării originii, traiectoriei și aspectului (arătate în episodul precedent) cât – mai ales – prin două observații/împrejurări remarcabile.

Cronologic, prima situație este cunoscută ca „Incidentul Phobos-2”.

În iulie 1988 sovieticii au lansat două sonde „gemene” spre Marte, la interval de 5 zile: Phobos 1 și 2. Prima a eșuat datorită unei erori de operare, dar a doua a fost plasată cu bine în ianuarie 1989, pe orbita planetei, în preajma satelitului său. Câteva zeci de imagini, dintre care 37 ale lui Phobos, au fost trimise până  în martie 1989 de sonda gravitând la 6000Km de Marte. La acea distanță, rezoluția declarată (pixelul) era de 2-3 Km.

Câteva dintre acele imagini ale suprafeței marțiene au fost uimitoare. În ele apare o rețea regulată de linii fine, corespunzând „pe teren”, într-o zonă numită Hydraote Chaos, la structuri de 2-3 Km lățime. Un scurt rapel la sus-menționatul Inca City descoperit de Mariner-9 în 1972 și reconfirmat de JPL (Mars Global Surveyor, 2002) poate fi evocat.

Revenind la sonda Phobos-2, pe 26 martie 1989 a transmis imagini încă mai tulburătoare. O formă sau umbră eliptică a fost detectată pe suprafața sau în apropierea planetei Marte, atât în spectrul vizibil, cât și în infraroșu. Dubla detecție este esențială în eliminarea ipotezei la îndemână – proiectarea umbrei satelitului Phobos pe suprafața marțiană. Dimensiunile estimate erau foarte mari – circa 25 Km pe axa lungă. Nu au fost furnizate explicații, nici măcar ipotetice, despre elementele observate – „grila” și umbra eliptică.

Punctul culminant urma să fie cvasi-sincronizarea sondei cu Phobos și detașarea de pe sondă a două module de coborâre, dintre care unul mobil. Demersul științific și tehnologic era impresionant. Dar, chiar înaintea procedurii, contactul cu sonda a fost pierdut brusc. Controlul misiunii a oprit de la difuzare ultimele imagini transmise de Phobos-2, menționând, totuși, că respectivele arată un obiect „care nu trebuia să se afle acolo”, apropiindu-se de sondă.

O prezentare a uneia dintre imagini a fost programată pentru o întrunire științifică programată la Exeter, în Anglia, dar nu a mai avut loc. În schimb, a fost transmis un comunicat conform căruia obiectul captat în imagini putea „cu siguranță fi explicat în termeni inteligibili, naturali și fizici”. O ipoteză a fost coliziunea sondei cu un meteorit; alta – defectarea computerului de bord. Cazul părea închis.

Dar, în 1991, Dr. ing. Marina Popovich (1931-2017) – fost cosmonaut (fără misiuni în spațiu), colonel în retragere din aviația sovietică, a susținut o conferință  surprinzătoare la consulatul rus din San Francisco.  Ea a prezentat public pentru prima dată imaginile evocate cu un an mai devreme, referindu-se constant la un „obiect zburător neidentificat”. Sugestia era că pierderea sondei a survenit în împrejurări cu totul deosebite, când un obiect necunoscut ar fi abordat Phobos-2, distrugând-o.

Este de remarcat că dr.ing.col. Marina Popovich (supranumită „d-na MiG”) avea o reputație și educație inatacabilă; deținătoare, de exemplu, a peste 100 de recorduri de zbor, era avizată despre datele delicatei probleme OZN în Uniunea Sovietică. Cu primul soț pilot cosmonaut, era vecină cu Yurii Gagarin în „Orașul Stelelor”… O astfel de persoană era imposibil de ridiculizat în „buna” tradiție a detractorilor, chiar dacă devenise o susținătoare a ipotezei contactului cu civilizații cosmice.

Un an mai târziu, în 1992, imaginile disponibile au fost analizate și s-a concluzionat că „umbra” surprinsă în vecinătatea solului marțian era în mișcare.

În fine – revenind la imaginile captate de sonda Phobos 2 în martie 1989 – ultima dezvăluită a fost aproape incredibilă: un obiect cilindric, lung de 20 Km și cu diametrul de 1 Km, apare „parcat” în vecinătatea satelitului marțian. Data: 25 martie 1989.

Bineînțeles că evenimentele ultimelor zile ale sondei Phobos-2 au fost prea spectaculoase pentru a nu fi contestate și explicate de terți debunkeri. Cauza oficial comunicată a fost o disfuncționalitate a computerului de bord, fără alte informații privind circumstanțele pierderii ori situația ulterioară prezumată. Au lipsit, de asemenea, evaluările partenerilor internaționali în proiect – care a fost un exemplu de implicare internațională, cu echipamente și susținere de la furnizori externi  interesați.

Explicarea pierderii sondei Phobos-2 prin căderea computerului era plauzibilă: două din cele 3 calculatoare de bord fuseseră pierdute în călătoria până la Marte, plus alte incidente invaildante. Durata de realizare a ambițiosului proiect, început în 1984, a fost considerată prea scurtă.

Cu toate acestea, rămânea problema imaginilor surprinzătoare, dezvăluite de dr. Marina Popovich. Acestea nu au fost confirmate, nici infirmate oficial, dar au fost „demonstrate” de sceptici ca artefacte ale funcționării defectuoase a sondei. Cum se întâmplă de obicei în procedeele de negare, agregarea faptelor și declarațiilor a fost neglijată, astfel încât imagini sau elemente separate s-au putut discredita. Spre exemplu, spectaculoasa formă de trabuc din preajma satelitului marțian a fost procesată video (accentuare de contrast după fotografia în circulație) concluzionându-se că era un artefact al senzorului sau procesorului de imagine al sondei. Despre „umbra” eliptică proiectată pe Marte s-a decarat că este chiar a lui Phobos, cu toată nepotrivirea cu forma neregulată a satelitului. Corelarea „umbrei” cu „artefactul-trabuc”  a fost eludată, cu toată potrivirea de dimensiuni. Dubla detecție de „grilă” în zona marțiană Hydraote Chaos nu a fost explicată.

O altă misiune cu nume explicit și participare internațională – Phobos-Grunt – a fost lansată de Rusia în 2011, dar, din păcate, nu s-a reușit etapa desprinderii din orbita terestră, astfel încât nava și sofisticata sondă au fost distruse prin reintrarea dirijată în atmosferă.

Dar, o continuare neașteptată s-a produs la analiza a două imagini ale lui Phobos, datate 1998, trimise de sonda americană Mars Global Suveyor (MGS) lansată în 1996. La o rezoluție de 1,8 m/pixel, a fost detectată o structură monolitică, aparent de forma unei coloane de circa 90 de metri înălțime. Reconfirmată de fotografii mai recente (altă misiune spre Marte) structura este – cum altfel? – controversată.

Dar, despre Phobos monolith și ”fratele” său marțian… un exercițiu de imaginație – în episodul viitor.

redactor Florin VASILIU