Impregnarea culturală – pretinsele știute (p2)

Impregnarea culturală – nicicum cea despre arte și litere ! – se referă la fixarea, prin „predarea” repetată cu obstinare, a unor tipare comportamentale și ideatice care să ghideze acțiunile și gândirea.

Între acestea, ca atitudine, siguranța afirmațiilor este comună și apreciată. Uitată sau dezavuată este îndoiala metodică, mai ales expusă public, despre reale mari teme. Acestea din urmă, chiar puține, par a fi superficial evocate, fără menționarea zonelor sau motivelor „de poticnire”. De exemplu...

Civilizație unică, evolutivă: „știm” că zorii umanității materiale „au răsărit în urmă cu milioane de ani”... dar – surpriză! – înaintea omului!

Primele unelte (din piatră) descoperite datează – se consideră (Nature, 2015, situl kenian Lomekwi) – din urmă cu 3,2 milioane ani, precedând, în mod încă inexplicabil, apariția genului Homo cu... 500.000 de ani. Erau bucăți de piatră de până la 10 Kg(!), care pentru un neprofesionist, ar trece drept bolovani. Cea mai veche figurină umană datează de 35.000-40.000 de ani – Venus din Hohle Fels, circa 6,5 cm – parte a unei culturi unice de artefacte din Paleoliticul superior descoperită în regiunea germană Schwabian Alb. Sculptata, cu incrustații, în os, cu mare valoare figurativă. Între alte mici obiecte, la 70 de centimetri distanță, a fost găsit un fluier din os de pasăre. Sunt atribuite începuturilor omului Cro-Magnon! Alt exemplu: uimitoare picturi rupestre datate 33.000 de ani în urmă (grota Chauvet, Franța, descoperită în 1994) par inexplicabile, rivalizând cu stilul unor maeștri precum Da Vinci sau Picasso. Următoare milenii au lăsat relativ decepționante fragmente centimetrice de piatră cioplită, identificate ca vârfuri de săgeți, obiecte tăietoare, podoabe, greu de conectat cu precizia și rafinamentul artistic plastic rupestru precedent. Ca și cum calitățile atinse într-un trecut ancestral nu s-ar fi capitalizat. Arta străveche rupestră oferă, de altfel, exemple demne de ereziile moderne.

Și, deodată, în urmă cu 11.000 de ani: impresionantul templu de la Gobekli Tepe (Turcia), cu blocuri masive, de 7-10 tone, „sculptate”, transportate pe culmea unui deal și puse pe poziții de oameni care nu cunoșteau olăritul... Reprezentări în relief constant, cu muchii fără erori - animale, dintre care unele inexistente pe atunci; motive sau obiecte precum celebrele „genți de mână” specifice „zeilor” sumerieni.

În fine, după alte câteva mii de ani din care nu s-a găsit mai nimic, „explodează” formidabilele civilizații sumeriană și egipteană, cu subsecventele excepționale precum cea indiană și central-sud-americană. Capacitățile procesării mineralelor între gigantic și miniatural, brut și ultrafin, nu sunt explicate credibil, rezonabil, azi de istoricii specializați, care indică spre munca istovitoare a zecilor de mii de sclavi, cu dalta și ciocanul. Unele realizări nu pot fi replicate nici măcar cu mijloacele de azi. Despre semnificațiile unor reprezentări rămase, despre imposibilele cunoștințe matematice, astronomice, fizice, medicale ale vechilor antici... nu pot fi oferite explicații în cheia continuității, în progresie, a civilizației. Și totuși, este paradigma academică dominantă, repetată și însușită de mai toți.

Columb a descoperit America: un întreg episod al Ereziilor moderne oferă necesarele nuanțe. Pe scurt: crezând în atingerea „Indiilor”, Columb a debarcat în octombrie 1492 pe insula din arhipelagul cubanez, pe care a numit-o San Salvador. Expedițiile columbiene nu au debarcat niciodată pe continentul nord-american, ci pe insulele care anunță America Centrală – Bahamas și Cuba. Ulterior, au explorat și coastele central și sud-americane.

Desigur că Americile erau populate, de secole, de amerindieni; „Indigenii” - cei născuți în Indii - după Columb - erau, de fapt, populație nativă americană. Fie și numai aceștia „descoperiseră” America înaintea exploratorului!

Dacă adăugăm existența milenarelor supercivilizații precolumbiene, ne vom apropia de realitatea, încă parțială, a primordialității în Americi!

Ce se spune mai puțin (fiindcă știrbește din glorie și deschide alte orizonturi) este că prin Evul Mediu a trecut un filon al cunoștințelor geografice și astronomice despre Terra, cu origini în antichitatea greacă și -se pare- încă și mai vechi.

Creditându-l pe Columb ca prim european medieval care a pășit în America Centrală și de Sud, cine, atunci, a descoperit, pentru europeni, America de Nord?

Un pretendent serios al sfârșitului de veac XV a fost navigatorul venețian Zuan Chabotto (care a și comunicat cu Columb, revendicându-și descoperirea). Chabotto (alias anglofon John Cabot…) anunța că a atins pământul nord-american în 1497, cu un an înaintea debarcării lui Columb oriunde pe uscatul continental. Iar în 1966 s-a susținut, pe baza unei scrisori medievale, că și alți navigatori englezi, rămași anonimi, atinseseră, prin 1470, coasta estică a Americii de Nord, înaintea lui Chabotto/Cabot!

…În fine, din „schemă” nu puteau lipsi vikingii, care s-ar fi apropiat cel puțin de coasta canadiană, numind, în acele timpuri: Markland - sudul Labradorului, Hellulland – Insula Baffin, Vinland – asimilat cu Noua Scoție. De notat că remarcile privind existența populației indigene și indiciile arheologice milenare prezente, desi considerabil mai reduse decât în Centrală și De Sud, rămân valabile și pentru America de Nord.

Ca de obicei, radio-ascultătorii sunt invitați să descopere și alte exemple de pretinse știute în peisajul cunoașterii.

Redactor: Florin Vasiliu