Ioana Mărculescu, realizator muzical Radio România Cultural:“În emisiunile mele, difuzez muzici care mă bucură, care mă mișcă, muzici care îmi fac sufletul să tresalte”

De 30 de ani, Ioana Mărculescu face emisiuni muzicale la radio, locul pe care îl consideră acasă. Realizatoarea emisiunii “Ambient”, de la Radio România Cultural, a crescut cu muzică clasică și a făcut patru ani de compoziție, iar de câțiva ani este și psihoterapeut. Pasionată păsări, filosofie și, evident, muzică, Ioana Mărculescu spune despre ea că este o persoană abrupt de sinceră, empatică și lucidă.

Despre muzicile pe care alege să le difuzeze în emisiunile sale, dar și despre problemele de natură psihologică pe care le-au avut românii în ultima perioadă, despre radio, pasiuni, bucurii și oameni minunați povestește, în cele ce urmează, Ioana Mărculescu.

De mult faceți emisiuni muzicale la radio. De când?

Prima emisiune, “Antișlagăr”, s-a produs aproape imediat ce m-am angajat la Redacția simfonic. Era o pledoarie pentru abandonarea clișeelor pe care le auzeam în mod repetitiv, pe atunci, la Televiziunea Română liberă.

Cum ați ajuns să lucrați aici, la radio? Vă doreați, vă pregăteați pentru asta?

Cu radioul am colaborat încă din anul III de facultate. Semnam cronici de muzică contemporană.

Cum ați început să faceți emisiuni muzicale? Care e prima emisiune pe care ați realizat-o?

Țin minte că Mihaela Doboș, redactor șef al Redacției muzicale, a decis că pe lângă îndatoririle curente din redacție aș putea să realizez și o emisiune proprie. Ceea ce s-a și întâmplat.

Mai țineți minte ce ați făcut dupa prima emisie?

Oricât de dezamăgitor sună, nu, nu-mi aduc aminte nimic. Au trecut treizeci de ani de atunci.

Prin ce v-a fascinat radioul? Cum se face că nu l-ați trădat în atâția ani?

Radioul e acasă pentru mine. Locul în care am iubit oameni, mi-am îngăduit luxul de a fi eu însămi, în care am avut suficient spațiu să-mi cresc copiii, în care am mai urmat cursurile unei facultăți... Nu e puțin lucru. În plus, singura competiție pe care am avut-o a fost cea cu mine însămi. Așadar, mi-a rămas multă disponibilitate de a asculta și învăța de la colegii mei.

Difuzez muzica pe care o ascult acasă, în mașină, alternativă la muzica contemporană

Mulți cred că gândesc ca mine: “Ce mișto e să ai o meserie ca asta, în care pui muzici la radio!” Cât de “mișto” e, de fapt? Câtă muncă se ascunde în spatele unei emisiuni muzicale?

Acum mulți ani l-am avut invitat în studio pe Berti Barbera. Omul era aproape revoltat că noi, realizatorii, nu prea muncim, totul e așa de simplu la radio. Astăzi îl ascult pe RRMuzical, este autor de emisiune... Să faci emisiuni este o plăcere, din punctul acesta de vedere îl înțeleg pe mai noul meu coleg, Berti Barbera. Dar a nu se ignora căutarea, uneori febrilă, de muzici care să rămână undeva în mintea publicului. Muzici care să trezească în ascultător stări și afecte semnificative, nu doar o umplutură fonică fără destinație, alta decât trecerea timpului. Există consumerism și la capitolul acesta și, dacă vreți, toată existența mea profesională mi-am dedicat-o luptei cu pierderea timpului prețios și limitat care ne este dat pentru a pleca de pe planetă mai în contact cu sinele nostru profund decât la venire.

Care sunt emisiunile cele mai dragi, dintre cele pe care le-ați realizat, acelea care v-au adus cele mai mari satisfacții?

“Politon”, „Avangarda”, „Ambient”.

Dar acei oameni minunați, muzicieni sau nu, pe care i-ați cunoscut datorită meseriei dvs.?

Asta e o întrebare la care aș avea nevoie de mult timp pentru un răspuns cât de cât complet. Am făcut, însă, o alegere dureroasă, dar practică. Am să-l amintesc aici în primul rând pe Călin Torsan, cel alături de care am petrecut ani la microfonul “Politon”-ului, omul de care mă leagă o afecțiune neschimbată de mai bine de două decenii. Apoi Nelu Stratone, Doru Ionescu, Viorel Grecu. Oameni împătimiți de muzică, cu care am împărtășit de-a lungul timpului multe descoperiri minunate. Corect ar fi să-i numesc aici pe toți cei care mi-au influentat parcursul, începând cu Iosif Sava și terminând cu Florian Lungu, Olga Dăescu, Bogdan Dorneanu. Lista e lungă...

Ce fel de muzică se ascultă în emisiunile dvs.? Dar acasă, ce vă place să ascultați?

Nu știu dacă o să vă surprindă, dar ce difuzez eu la “Ambient” este tipul de muzică pe care l-am propagat mereu, de la început. Este muzica pe care o ascult acasă, în mașină, alternativă la muzica contemporană, ceea ce se numește în mod generic muzica fusion. Acesta este segmentul de artă sonoră care pune în contact diferite filosofii și tradiții sonore, armonizându-le într-un discurs coerent și, de ce nu, emergent. Un elogiu adus diferenței, toleranței, colaborării. Un spațiu al curiozității, fundament sănătos al globalismului pe care-l trăim astăzi pe deplin, cred.

Ador pădurea din spatele blocului, cuplul de ciocănitori ce-și are cuibul în teiul din dreptul balconului meu

Dacă ar fi să numiți cinci artiști a căror muzică e pe sufletul dvs., oricând, oriunde, oricât, care ar fi aceia?

Egberto Gismonti, Jan Garbarek, Keith Jarrett, David Darling, Ketil Bjornstad.

Care sunt muzicile care v-au plăcut dintotdeauna? Dar cele care au început să vă placă mai de curând?

Am crescut cu muzica clasică. Însă cei patru ani de compoziție m-au pregătit pentru întâlnirea cu muzica bună, în accepțiunea enesciană. De aici și deschiderea pentru nou. Poate așa mi-am exercitat creativitatea la începutul vieții mele profesionale.

 

Ce muzică nu vă place?

Muzica pe care o fac copiii pe calculator, astăzi. Rudimentară și arareori introspectivă. Dar iau în calcul și posibilitatea de a mă înșela. Suntem, adeseori, prea critici cu cei mai tineri, poate chiar invidioși.

Sunteți și psihoterapeut. Când ați devenit interesată de psihologie și de ce v-ați dorit să faceți și asta?

Revelația psihanalizei am avut-o atunci când fiul meu avea șase luni. N-am mai plecat de acolo niciodată.

Din punctul de vedere al specialistului, care au fost cele mai frecvente probleme de natură psihologică cu care s-au confruntat românii, în ultima perioadă?

Angoasa morții poate fi chinuitoare, mai ales atunci când ne refuzăm gândul extincției. O planetă îngrozită de probabilitatea propriei morți, asta am trăit în ultimul an și jumătate. Un bun prilej de a ne reașeza existențele, cred.

Cum sunteți dvs., Ioana Mărculescu cea de toate zilele?

Banală, deschisă, uneori abrupt de sinceră, empatică și lucidă. Atât cât pot.

Ce hobby-uri aveți, ce pasiuni?

Păsările, filosofia, muzica.

 

Ce vă relaxează când ajungeți acasă, după o zi solicitantă?

Reîntoarcerea la natură. Ador pădurea din spatele blocului, cuplul de ciocănitori ce-și are cuibul în teiul înalt din dreptul balconului meu, mierlele care-și cântă ariile, fiecare o Callas a speciei.

Care sunt bucuriile pe care vi le-a adus până acum radioul? Dar meseria de psihoterapeut?

În ambele poziții a împărtăși cred că este răspunsul corect. A fi în contact cu mine și cu ceilalți.

Ce muzici ne propuneți să ascultăm la “Ambient”, în fiecare zi, de la ora 12:00, la Radio România Cultural?

Muzici care mă bucură, muzici care mă mișcă, muzici care îmi fac sufletul să tresalte. Îmi doresc să aduc publicului acest gen de emoție autentică, de care avem neîndoielnic nevoie pentru a trăi o viață onorabilă, din punct de vedere psihic.