Ascultă Radio România Cultural Live

MARTOR - Clara Flores, actriță: „Când am primit cetățenia română, am simțit că am și eu, în sfârșit, o țară a mea”

Foto: Fotografii din arhiva personală a actriței Clara Flores

24 Octombrie 2024, 14:36

După lovitura de stat din Chile, din 1973, condusă de Augusto Pinochet, România a primit câteva mii de refugiaţi chilieni. Printre ei s-a aflat și Clara Flores, pe atunci, o copilă de zece ani. A ajuns în București împreună cu cei cinci frați și cu părinții, mama, profesoară universitară de limba spaniolă și tatăl, fost decan al Facultății de Litere din Santiago, eliberat după patru luni de închisoare cruntă.

„Lovitura de stat a fost în data de 11 septembrie 1973, iar pe tata l-au arestat în luna decembrie. Așa am aflat eu, la 9 ani, că nu există Moș Crăciun. Frânturile de amintiri de atunci sunt ca niște coșmaruri. Nu pot să uit nici în ziua de azi sirenele de la vapoare care se auzeau foarte puternic. Mult timp mi-a fost frică și de zgomotul făcut de elicoptere”.

Au fost cazați, împreună cu mai multe familii de chilieni, în Drumul Taberei.

„Am avut parte de o primire foarte bună în România. Am trăit frumos în Drumul Taberei. Țin minte că erau două blocuri pline cu chilieni, M18 și M19 și, părinții noștri au reușit să construiască între aceste două blocuri, un Chile mai mic. Sărbătoream Crăciunul, Paștele, Ziua Națională. Acolo, în bloc, am învățat mai multe dansuri tradiționale, astfel încât să nu ne uităm rădăcinile și să nu ne îndepărtăm de tradiții. Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din România.”

În 1987, familia ei a emigrat în Suedia, dar Clara Flores a rămas în țara noastră pentru că și-a dorit să devină actriță, iar în 1995 a obținut și cetățenia română.

Interviul realizat de Diana Joicaliuc, face parte din serialul MARTOR, produs de Radio România Cultural.

MARTOR al „Experimentului Zaica" - cum se desfășurau orele în atelierul artistului
Martor 10 Octombrie 2025, 11:01

MARTOR al „Experimentului Zaica" - cum se desfășurau orele în atelierul artistului

Pictorul, graficianul și scriitorul Dorel Zaica este inițiatorul renumitei metode pedagogice Zaica. El a predat lecții de...

MARTOR al „Experimentului Zaica" - cum se desfășurau orele în atelierul artistului
Marta Caraion: 'Era într-o stare de nervi și agitație dementă. <<Suntem urmăriți, sunt urmărit>>"
Martor 07 Octombrie 2025, 12:51

Marta Caraion: 'Era într-o stare de nervi și agitație dementă. <<Suntem urmăriți, sunt urmărit>>"

Marta Caraion a ajuns în Elveția în 1981, împreună cu părinții ei, Ion Caraion și Valentina Caraion....

Marta Caraion: 'Era într-o stare de nervi și agitație dementă. <<Suntem urmăriți, sunt urmărit>>"
Florica Topârceanu: „În Antarctica este o armonie perfectă între state, fără niciun fel de animozități”
Martor 20 Iunie 2024, 10:51

Florica Topârceanu: „În Antarctica este o armonie perfectă între state, fără niciun fel de animozități”

În 2006, Florica Topârceanu a devenit prima femeie biolog din România care a ajuns în Antarctica....

Florica Topârceanu: „În Antarctica este o armonie perfectă între state, fără niciun fel de animozități”
Gabriel Pâslaru: „Song-ul ne-a dat o senzație de libertate formidabilă”
Martor 06 Iunie 2024, 10:22

Gabriel Pâslaru: „Song-ul ne-a dat o senzație de libertate formidabilă”

Povestea grupului Song a început în 1974 din pasiunea pentru muzică a unor studenți de la Facultatea de Limbi...

Gabriel Pâslaru: „Song-ul ne-a dat o senzație de libertate formidabilă”
Profesorul Emil Sîrbulescu: „Ne-au întâmpinat peste tot portretele lui Saddam Hussein, punctele de control ale armatei, un Orient care nu se anunța deloc prietenos”
Martor 29 Mai 2024, 12:58

Profesorul Emil Sîrbulescu: „Ne-au întâmpinat peste tot portretele lui Saddam Hussein, punctele de control ale armatei, un Orient care nu se anunța deloc prietenos”

Martorul intervievat de Diana Joicaliuc este Emil Sîrbulescu , profesor universitar la Departamentul de Studii...

Profesorul Emil Sîrbulescu: „Ne-au întâmpinat peste tot portretele lui Saddam Hussein, punctele de control ale armatei, un Orient care nu se anunța deloc prietenos”
Alexandru Călinescu: „Asta m-a lovit cel mai tare, faptul că nu ezitau să facă mizerii și unor copii"
Martor 24 Mai 2024, 08:00

Alexandru Călinescu: „Asta m-a lovit cel mai tare, faptul că nu ezitau să facă mizerii și unor copii"

Istoric și critic literar, publicist, scriitor, Alexandru Călinescu a suportat teroarea regimului comunist ca lider al...

Alexandru Călinescu: „Asta m-a lovit cel mai tare, faptul că nu ezitau să facă mizerii și unor copii"
Monica Pillat: "Când a ieșit tata din închisoare, m-am îmbolnăvit, efectiv, de fericire!"
Martor 10 Mai 2024, 07:51

Monica Pillat: "Când a ieșit tata din închisoare, m-am îmbolnăvit, efectiv, de fericire!"

Procesul intelectualilor  sau  Procesul Noica-Pillat  s-a numărat printre cele mai faimoase procese politice...

Monica Pillat: "Când a ieșit tata din închisoare, m-am îmbolnăvit, efectiv, de fericire!"
Ilie Stepan despre ,,Timișoara, Timișoara" - imnul revoluției
Martor 30 Aprilie 2024, 11:17

Ilie Stepan despre ,,Timișoara, Timișoara" - imnul revoluției

În decembrie 1989, Ilie Stepan a compus piesa „Timişoara, Timişoara” împreună cu Marian Odangiu....

Ilie Stepan despre ,,Timișoara, Timișoara" - imnul revoluției
Ascultă live

Ascultă live

07:00 - 07:55
Dimineața Crossover (partea a I-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
07:30 - 08:00
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:20 - 09:00
BUNĂ DIMINEAȚA, GOSPODARI!
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri