Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: 155 de ani de la naşterea poetului George Coşbuc

20 Septembrie 2021, 07:26

Luni, 20 septembrie, se împlinesc 155 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, poet, critic literar, scriitor, publicist şi traducător, membru titular al Academiei Române.

George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot.

A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani.

În anii copilăriei petrecuţi în satul natal, a deprins nu doar dragostea pentru literatură, ci şi pasiunea pentru folclorul românesc, din care, peste ani, şi-a avut izvorul inspiraţia pentru unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.

În perioada 1874-1876, a frecventat şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud, iar între anii 1876-1884, a urmat liceul la Năsăud, unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană.

Se spune că George Coşbuc a scris nu mai puțin de 160 de poezii pe când era în clasa a IV-a.

A început, apoi, să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.

Despre debutul său literar George Coşbuc mărturisea: “Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. Nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.”

În perioada 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”, iar în 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci.

Tot în anul 1884, a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.

A început, apoi, colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu – la îndemnul scriitorului Ioan Slavici – , iar în anul 1887, a devenit redactor al publicaţiei.

Colaborarea sa desfăşurat după ce Slavici a refuzat să publice o poezie de-a lui Coşbuc în „Tribuna” pentru că o considera prea pesimistă – „Balada Infernală”, trimisă pe când era elev în clasa a VIII-a.

„Tribuna” avea să găzduiască în paginile sale poezia ”Filosofii şi plugarii”, care marca debutul său editorial.

În anii 1888-1889, tot în „Tribuna” apăreau ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.

În anul 1889, Slavici solicita printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: ” Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”

Către finalul anului 1889, George Coşbuc se stabileşte la Bucureşti, unde va deveni funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893) şi, mai apoi, şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902). În această perioadă se va dedica activităţilor prin care încerca emaniciparea culturală a satului românesc.


În anul 1895, se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor, iar în acelaşi an se năştea unicul său fiu, Alexandru, care va muri, însă, la vârsta de doar 20 de ani, într-un accident de automobil.

Au urmat ani de călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a militat pentru îmbogaţirea bibliotecilor din mediul rural, iar în anul 1907, a fost numit şef al Biroului de activităţi extraşcolare, poziţie din care va organiza şi îndruma conferinţe săteşti.

Însă în această perioadă va continua, în mod susţinut, şi activitatea publicistică, în 1894 va edita, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra”, în care va publica alte creaţii ale sale – ”Doina”, ”Noi vrem pământ”, ”In opressores”, ”Dragoste învrăjbită”, ”Paşa Hassan”, ”Scara”, ”Iarna pe uliţă”, ”Lupta vieţii” ş.a. În anul 1901, editează, împreună cu Alexandru Vlahuţă, revista ”Semănătorul”, iar în anul 1906 va edita revista ”Viaţa literară”.

Totodată, a colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, pintre acestea aflându-se ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa”.

Pasiunea pentru folclorul românesc se va afla la baza publicării, de către Coşbuc, a unor studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare – precum ”Elementele literaturii poporale” (1900), ”Legendele mănăstirilor noastre” (1902), ”Ghicitorile poporale” (1903), ”Naşterea proverbilor” (1903), ”Baladele poporale” (1903).

George Coşbuc se va remarca şi din postura de traducător, câteva din capodoperele literaturii universale găsindu-şi însufleţire în limba română – ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, sau ”Sakuntala” de Kalidasa. A tradus opere din sanscrită, latină, germană, italiană şi engleză.

Coşbuc va reuni creaţiile sale în proză sau în versuri în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Dintr-ale neamului românesc” (1903), ”Cântece de vitejie” (1904).

La 1 aprilie 1900, George Coşbuc a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar 16 ani mai târziu, la 20 mai 1916, a devenit membru titular al acestui for.

În anul 1918, după ce ies de sub tipar ediţiile a VIII-a la „Balade şi idile” şi a VII-a la „Fire de tort”, în paginile revistei bucureştene „Scena” apare „Vulturul”, ultima poezie pe care Coşbuc o va publica.


George Coşbuc a murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, find înhumat la Citirul Bellu, chiar alături de fiul său, Alexandru.

Casa natală din satul Hordou (astăzi George Coşbuc), leagănul copilăriei sale, va deveni Casa Memorială „George Coşbuc”. Ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840, casa natală – tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă – a fost şi locul în care poetul a găsit inspiraţia pentru a crea opere memorabile.

Ziua Cărții devine Luna Cărții; Nemira aduce #PlăcereaLecturii Oriunde, Oricând, Oricum
Literatură 24 Aprilie 2024, 12:19

Ziua Cărții devine Luna Cărții; Nemira aduce #PlăcereaLecturii Oriunde, Oricând, Oricum

Anul acesta, Editura Nemira propune o inițiativă inedită pentru a celebra Ziua Cărții și extinde bucuria lecturii de-a lungul...

Ziua Cărții devine Luna Cărții; Nemira aduce #PlăcereaLecturii Oriunde, Oricând, Oricum
Fascinantul roman al lui Paul Auster ce reface biografia  lui Stephen Crane, scriitorul care l-a format pe Hemingway
Literatură 24 Aprilie 2024, 10:49

Fascinantul roman al lui Paul Auster ce reface biografia lui Stephen Crane, scriitorul care l-a format pe Hemingway

O nouă traducere din opera lui  Paul Auster , unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americi, a...

Fascinantul roman al lui Paul Auster ce reface biografia lui Stephen Crane, scriitorul care l-a format pe Hemingway
De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Literatură 23 Aprilie 2024, 07:10

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)

De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a fost un eveniment ce a călătorit prin inimi și a transformat capitala...

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
Literatură 22 Aprilie 2024, 07:34

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca

Târgul va fi deschis în Piața Unirii, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi liber.

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
Literatură 21 Aprilie 2024, 16:06

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“

După ce a publicat anul trecut „Negustorul de antichități”, Stelian Tănase vine, în 2024, cu un nou roman,...

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 21 Aprilie 2024, 06:30

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Printre cei care au trecut dincolo de Porțile Rușinii s-au aflat persoane publice precum oamenii de afaceri Sorin Ovidiu...

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Literatură 20 Aprilie 2024, 06:11

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode

Pe  8 mai 2024 , începând cu orele 18.30,  Opera Națională București  va găzdui o nouă ediție...

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici  ar trebui să o citească
Literatură 19 Aprilie 2024, 12:37

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

Cum să domesticești un om de Barbara Capponi, alias Babas, cu ilustrații de Andrea Ferolla, carte  recent apărută la...

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
Ascultă live

Ascultă live

06:00 - 07:00
Album de colecție
Ascultă live Radio România Cultural
06:05 - 07:00
CALENDAR CULTURAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
06:00 - 07:00
Folcloria
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:00 - 07:00
Agenda Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru