Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu...
Radu Paponiu (31 de ani) s-a născut în Drobeta-Turnu Severin şi a ajuns să dirijeze o filarmonică din statul american...
Vineri, 24 iulie 2020, Asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu Spațiul de Artă Contemporană ATELIER 030202 din București,...
Din 20 până în 26 iulie 2020, librăriile Cărturești organizează online, în parteneriat cu editura Trei, primul festival de...
Ajuns la cea de-a 13-a ediție, UNDERCLOUD - Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent...
Line-up complet cu peste 35 de trupe care vor putea fi ascultate din confortul casei la European Metal Festival Alliance, pe...
Fondator al reţelei Studiourilor Teritoriale şi Locale din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), al postului...
Duminică, 19 iulie 2020, ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu,...
Bilanţul la 30 de educaţie în România arată astfel: avem aproape 30 de miniştri în 30 de ani de educaţie, peste 330.000 de...
În contextul informațiilor inexacte vehiculate în spațiul public cu privire la măsurile de sprijin destinate familiilor...
Reluare 27 iunie 2020 La Editura Polirom a apărut volumul ‘’Fake news în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura...
Teatrul Odeon a fost alături de spectatorii săi în momentele dificile de izolare, în care deși o lume întreagă s-a închis,...
Fiecare părinte își dorește să aibă copii fericiți și să evite țipetele și certurile în familie. Care sunt ingredientele...
Cea de-a 27-a ediție Astra Film Festival va avea loc între 16 și 25 octombrie 2020, într-un format adaptat situației și...
Documentarul de debut „Totul nu va fi bine”, în regia lui Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, va avea premiera mondială în cadrul...
Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21.30, o selecție de filme scurte surprinzătoare și multipremiate va putea fi vizionată online...
Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în Ardeal în această vară, în...
Până ne vedem în sălile de festival, haideți să vedem filme în siguranță, în aer liber, în Amfiteatrul din Parcul...
18-19 iulie, orele 10 :00 și 19 :00 Amfiteatrul VăraTIC – Grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5) Amfiteatrul VăraTIC al...
Prin proiectul Crescut Pe Muzică organizatorii și trainerii și-au propus să găsească și să lucreze împreună cu 21 de...
Asociația Reciproca și Focus Atelier #5 - (B)orders au plăcerea să anunțe lansarea apelului de înscrieri la atelierul online...
La împlinirea a zece ani de activitate, unteatru sărbătorește vreme de zece zile bucuria de a fi pe scenă, alături de...
Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), a devenit...
Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” pe...
Începând de astăzi 14 iulie 2020, de la ora 12.00, iubitorii muzicii pot cumpăra bilete și abonamente la 28 de concerte și...
Curtea Veche Publishing si think tank -ul New Strategy Center au publicat un volum-cheie despre cele mai acute intrebari ale...
Trupa om la lună lansează ‚ Dans ’, vineri, 31 iulie, printr-un concert la Arena Tei din București. ‚ Dans ’ este un album...
Vineri, 17 iulie, de la ora 20.00 (ora României), va avea loc ultima sesiune a proiectului The Waiting Room, creat cu...
Live streaming pe Facebook și YouTube 16 - 25 iulie, București și Sinaia EUROPAfest 27 începe pe 16 iulie și se încheie pe 25...
marți 14 iulie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22). Realizator, Dan Manolache. De ce ”Vive la France”? Nu doar pentru că...
Mitologia greacă îi menţionează pe titani sau giganţi, fiii lui Uranus şi ai Terrei, apoi există Hercule – cel mai cunoscut...
În perioada 13 iulie – 22 august 2020, Teach for Romania implementează, prin Academia de Leadership și Pedagogie , primul...
Teatrul Odeon a fost alături de spectatorii săi în momentele dificile de izolare, în care deși o lume întreagă s-a închis,...
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 15 iulie 2020, pe platforma TNRS – Scena Digitală , premiera filmului...
Destinată regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune, Competiția oficială TIFF 2020 cuprinde...
Născut în România, 13 iulie 2020, invitat dirijorul Gabriel Bebeșelea Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al...
„Beethoven – Unsterbliches genie”/ „Beethoven, geniu nemuritor” , romanul grafic recent apărut la editura Carlsen , cea mai...
Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al IX-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața...
Campania de imagine și tema celei de- a 15-a ediții a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS lansează o provocare deschisă,...
La noul sediu al galeriei AnnArt din București (str. Andrei Mureșanu, nr. 1), a avut loc vernisajul expoziției „PE-TRECERE...
Asociația „Clasic e fantastic” anunță apariția volumului Clasic e fantastic. 10 ani . Timp de 10 stagiuni, pe scena Sălii...
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește, la Sala Irina Nicolau, în perioada 15 iulie – 2 august 2020, expoziția de...
Dracula Film Festival este un festival competițional, în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale,...
Asociația EchitArt și Vestra anunță înscrierile pentru Borcanul cu Ficțiune, ediția a-II-a. Borcanul cu ficțiune, o platformă...
Dana Pitrop: În vacanțe, fac fotografii cu miile - bărci, poduri, oameni, bănci, drumuri Pasionată de călatorii și de...
În perioada 13-17 iulie, în ciclul „Ediții de colecție” ale emisiunii ”Vorba de cultură”, redifuzăm ediția avându-l ca...
După Capote şi Moneyball , regizorul Bennett Miller revine cu o poveste de suflet pe care a “clocit-o” ca pe un ou de...
duminică, 12 iulie, de la 13,44 Ankara , capitala Republicii Turcia, situată în centrul Provinciei Anatolia, este o metropolă...
Pe data de 11 iulie a.c. se împlinesc 25 de ani de la genocidul din oraşul Srebrenica, fosta Iugoslavie, actualmente Bosnia...
Un nume-marcă impus la cel mai înalt nivel în producţia internaţională de dans contemporan va fi azi la Cu…minte de weekend....
Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și...