Amintiri din temniţele comuniste – Aurelian Gulan

Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.

Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.

Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.

Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.

Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.

Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro

„În februarie 1948, împreună cu foarte mulţi prizonieri
români, se organizează prima grevă a foamei din Uniunea Sovietică, o grevă
generalizată, toatală, într-un lagăr de prizonieri. Noi nu ceream decât un
singur lucru, să ni se comunice prin organele guvernamentale sovietice şi să
apară în presă care este ultima dată de repatriere a prizonierilor români.
Ruşii nu au luat-o în serios în primele două, trei zile, însă după trei , patru
zile au început să pice dintre noi, nu să moară, în orice caz să fie internaţi
în spital pentru că era o grevă a foamei cu nişte oameni care erau deja distrofici, slăbiţi. Ajunsesem în aşa hal
încât seara nici nu mai vedeam din cauza distrofiei, în afară de picioare
umflate, burţi atârnânde. După a patra zi sau a cincea zi, a venit un general,
şi care pentru a evita un masacru, ne-a comunicat că s-a hotărât să plecăm până
în mai 1948. “

Militar de carieră, șef de promoție al Școlii de ofițeri activi  de infanterie, Aurelian Gulan a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est, împotriva Uniunii Sovietice. Era ofițer al Armatei Regale Române, jurase credință Regelui și nu și-a încâlcat, până la sfârșitul vieții, acest legământ. La 22 de ani a refuzat compromisul și a plătit cu  18 ani de lagăr și temnițe în URSS și în România. Anchetat și torturat de NKVD, condamnat la muncă silnică și trimis la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar, a supraviețuit lagărelor de exterminare sovietice pentru ca, la întoarcerea în țară, să fie arestat și închis în temnițele autohtone. A avut, astfel, posibilitatea, să compare umanismul socialist din URSS cu cel din România. Aurelian Gulan îmi spunea că, în acest vast domeniu al torturii, ucenicul și-a depăsit cu mult maestrul.