Ascultă Radio România Cultural Live

SEHWAN SHARIF

13 Septembrie 2020, 14:12

La o depărtare de aproximativ patru ore cu maşina de Karachi, se află Sehwan Sharif, o aşezare antică ridicată în vârful unui deal conic, ce datează de cel puţin 2.500 de ani. În prezent, oraşul a devenit celebru pentru faptul că adăposteşte mormântul unui mistic şi poet sufit, Hazrat Lal Shahbaz Qalandar, ce a trăit între 1177 - 1274. Deşi născut dintr-o familie privilegiată, Shahbaz Qalandar a renunţat la bunurile lumeşti şi a călătorit prin lume, ducând un mesaj al dialogului între musulmani şi hinduşi. Stabilit în cele din urmă în Sehwan Sharif (trăind într-un trunchi de copac la marginea oraşului), el a rămas aici până la sfârşitul zilelor. Mormântul său se află în centrul aşezării, unde în 1356 a fost construit un sanctuar (refăcut de mai multe ori de-a lungul timpului), ce a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi, comemorarea morţii sale transformându-se în fiecare an într-o celebrare spirituală a păcii dintre religii şi popoare.

* * *

Mormântul lui Hazrat Lal Shahbaz Qalandar poate fi văzut sub un baldachin de argint, într-un impresionant sanctuar cu o frumoasă cupolă aurită, acoperit cu plăcuţe de faianţă albastră. Credincioşii ce vin aici se roagă, dansează şi cântă muzică religioasă, acompaniaţi de ritmul tobelor, talgerelor şi al trâmbiţelor.

Printre numeroasele legende ce se referă la minunile înfăptuite de sfântul sufit, există una care ne spune, că provocat la un moment dat de un ascet celebru să se scalde într-o baie cu ulei încins, Hazrat Lal Shahbaz Qalandar a trecut cu succes testul. Trupul său nu a fost deloc afectat, doar s-a înroşit într-un mod evident. De aici provine probabil şi numele de „Lal” cu care a fost denumit, ce înseamnă „rubin”.

* * *

Turiştii ce doresc să participe la ceremoniile zilnice, se pot alătura credincioşilor de dimineaţă, când se aduce un omagiu sfântului, prin lăsarea de ghirlande de flori la mormântul său, într-o atmosferă impresionantă, dominată de fumul de tămâie, beţişoare aromate aprinse şi ulei parfumat. În final, înainte de a părăsi locul, vă recomandăm să înconjuraţi sanctuarul, aceasta fiind singura metodă de a-l admira în întregime.

Vasilescu Gabriela

Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber
Călătorii 06 Februarie 2026, 09:00

Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber

  Unul dintre cele mai întinse domenii schiabile din Alpii Francezi, Grand Massif înseamnă peste 250 km de...

Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber
Teatrul Anatomic din Padova
Călătorii 30 Ianuarie 2026, 09:00

Teatrul Anatomic din Padova

În Europa Renașterii au apărut așa-numitele ” teatre anatomice ” – spații destinate disecțiilor...

Teatrul Anatomic din Padova
Platforma Amintiri Gustoase a organizat pe 24 ianuarie evenimentul gastronomic „Mica Unire în bucate”, cu 150 de invitați
Călătorii 27 Ianuarie 2026, 16:25

Platforma Amintiri Gustoase a organizat pe 24 ianuarie evenimentul gastronomic „Mica Unire în bucate”, cu 150 de invitați

Pe 24 ianuarie, la primul eveniment gastronomic al anului, a fost împletită cea mai mare cobză de cetină din România,...

Platforma Amintiri Gustoase a organizat pe 24 ianuarie evenimentul gastronomic „Mica Unire în bucate”, cu 150 de invitați
Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călătorii 23 Ianuarie 2026, 09:00

Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026

Unul dintre cele mai vechi orașe din Slovacia, Trenčín este dominat de un castel medieval ridicat pe o stâncă...

Trenčín (Slovacia) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Călătorii 16 Ianuarie 2026, 08:00

Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026

Este al doilea oraș arctic care primește acest titlu, după Bodø, din Norvegia, selectat în 2024. Aflat la 160 km...

Călător de weekend: Oulu (Finlanda) – Capitală Europeană a Culturii în 2026
Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului
Călătorii 12 Decembrie 2025, 08:00

Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului

Din secolul al XVIII-lea, după ce zăcămintele de argint din regiunea Erzgebirge s-au epuizat, minerii s-au îndeletnicit...

Nussknacker (Spărgătorul de nuci) – unealta casnică din regiunea Erzgebirge (Germania) devenită simbol internațional al Crăciunului
Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană
Călătorii 28 Noiembrie 2025, 08:07

Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană

La sfârșitul anilor 80, după moartea dictatorului Enver Hoxha , în inima Tiranei a fost ridicat un colos de beton...

Călător de weekend: Piramida din Tirana – relicvă comunistă și revitalizare urbană
Călător de weekend:  El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Călătorii 21 Noiembrie 2025, 08:21

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia

Între stânci abrupte, de-a lungul unei succesiuni de defilee spectaculoase săpate de râul Guadalhorce,...

Călător de weekend: El Caminito del Rey / Drumul Regelui din Andaluzia
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 15:30
Bazar FM
Ascultă live Radio România Cultural
15:00 - 15:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:00 - 15:26
ÇáÝĘŃÉ ÇáËÇäíÉ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:00 - 15:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:00 - 15:03
Buletin de știri
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
15:00 - 15:03
Știri
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri