Cărţi vechi, înţelesuri noi (II) - Fratele cel Mare a vorbit şi azi: 1984 de George Orwell

Ce poţi să scrii despre un roman apărut în 1948, un an postbelic esenţial pentru viitoarele decade ale civilizaţiei europene, o carte considerată, pe rând, ştiinţifico-fantastică, utopie, distopie şi, mai nou, realistă?

            1948 a fost anul în care Partidul Comunist Român a-nceput procedura abuzivă de naţionalizare a marilor averi şi a mijloacelor de producţie; în Cehoslovacia, comuniştii preluau, prin lovitură de stat, puterea totală, iar Mahatma Gandhi, părintele independenţei Indiei, era asasinat. 1948 a fost anul în care preşedintele SUA, Harry Truman, a ratificat Planul Marshall de relansare economică a ţărilor din vestul Europei; tot atunci, dictatorul sovietic I.V. Stalin a ordonat blocada berlineză, prin închiderea şoselelor din Germania de Vest către Berlin, în încercarea disperată de a provoca penuria de alimente pentru forţele aliate catonante în oraş.

Cartea lui Orwell, scrisă în acest context internaţional sumbru şi premonitoriu pentru următoarele decenii, a fost evaluată în 2005 de jurnaliştii revistei Time ca fiind una din cele mai bune cărţi britanice din 1923 până în acel moment.

Cu toate acestea, puţin înainte de intrarea în pandemia de Covid-19, tinerii internauţi de limbă engleză, plictisiţi, probabil, de societatea prea liberă şi libertină, comentau pe diversele bloguri şi reţele sociale că stilul autorului este plin de clişee şi stereotipuri. Născuţi într-o epocă greu de imaginat în 1948 ori în 1984, chiar şi de către scriitorii SF, junilor cititori le-a fost dificil să înţeleagă limba inventată de Orwell: Nouvorba există, funcţionează cu succes nu doar în carte, ci în toate tipurile de dictaturi, inclusiv în cea dirijată de interesele materiale. Nouvorba este limba de lemn, similară în societăţile dominate de un Partid Unic, manipulat de un Frate mai mare (Big Brother), de un despot, fie el luminat, sau de interese comune oligarhice.

Genialitatea lui Orwell stă în puterea lui de anticipaţie bazată pe dureroasele experienţe personale şi de grup din timpul celui de-al Doilea Răboi Mondial şi din vremea reconstrucţiei economice postbelice.

„O mie nouăsuteoptzecişipatru” este o carte despre societăţile totalitare experimentate în secolul XX la scară globală, prin leadership-ul unor nebuni mediocri, traşi de sfori de alţi nebuni lacomi în a-şi spori averile şi influenţa indiferent de costuri.

Winston, personajul principal, realizează că încorsetarea în reguli stricte şi clişee bazate pe interdicţii, foame, mizerie, delaţiune este inutilă câtă vreme spiritul se simte liber. Dar spiritul poate ceda în faţa iubirii. Şi a urii. De unde şi consecinţele...

„O mie nouăsuteoptzecişipatru” este o carte care descrie, fără să ştie, sindromul Stockholm, un termen avansat abia la începutul anilor '70 de psihiatrul suedez Nils Bejerot, prin care se identifică un comportament în care victima, captivă de prea mult timp, ajunge să simpatizeze cu răpitorul/abuzatorul, chiar să se îndrăgostească de el.

La recentul Târg Gaudeamus online (17-21 noiembrie 2021), criticul literar şi editorul Lucian Pricop, a vorbit, pe larg, despre sensurile şi înţelesurile de azi ale cărţii lui George Orwell pornind de la un experiment scenic făcut de scriitorul David Icke şi psihologul Duncan McMillan.  Montarea şi scenariul celor doi au fost atât de traumatizante încât au produs leşinuri şi stări de vomă printre spectatori. Conferinţa lui Lucian Pricop este disponibilă, gratuit, pe paginile de facebook ale  editurii Cartex şi Târgului Gaudeamus, iar mai jos puteţi asculta un fragment.

„O mie nouăsuteoptzecişipatru” de George Orwell nu este doar o redare a anului 1948 şi o premoniţie a societăţii dezumanizate prin tehnologie şi consumerism. Este un avertisment al autorului asupra puterii pe care o aşa-zisă „elită” o foloseşte în scopuri egocentrice. Fratele cel Mare ne vorbeşte azi mai abitir ca acum şapte decenii. Nu e nevoie să-l citeşti pe Orwell pentru asta. E suficient să ieşi din casă.

Fragment din roman:

„Acum trebuia s-o ia de la capăt şi poate mai avea ani întregi de suportat. Îşi trecu o palmă este faţă, încercînd să se familiarizeze cu noua ei formă. Avea şanţuri adânci în obraji, pomeţii ascuţiţi şi nasul turtit. Dar, de când se văzue ultima oară în oglindă, i se dăduse o proteză dentară nouă. Nu era uşor să păstrezi o expresie a feţei impenetrabilă cînd nu ştiai cum arăţi la faţă. În orice caz, simplul control al trăsăturilor feţei nu era de ajuns. Pentru prima oară îşi dădea seama că dacă voiai să păstrezi un secret, trebuia să-l ascunzi şi de tine însuţi. Trebuia să ştii mereu că eşti în posesia lui, dar, până nu aveai nevoie de el, să nu-i permiţi nicio clipă să adopte , în conştiinţa ta, vreo formă căreia să i se poată pune un nume. De-acum înainte, trebuia să gândească numai aşa cum i se cerea, dar să şi simtă, să şi viseze aşa cum i se cerea. Şi tot timpul trebuia să păstrze ura închisă în sine, ca un bulgăre de materie care făcea parte din el şi totuşi, nu avea legptură cu restul fiinţei lui, ca un fel de chist.”

Referinţe critice:

 

„De ce are un asemenea efect asupra noastră, a tuturor? După mine, pentru că este o mostră, nu de literatură, ci de reportaj de înaltă clasă. Când citim această carte, reacţionăm cu toţii de parcă un martor ocular ne-ar relata o ăntâmplare sau o serie de întîmplări de necrezut.” Anthony Burgess, scriitor, 1963

 

„În cele din urmă, pentru a reveni la sine, cine este pregătit să nege că „O mie nouăsute optzecişipatru” nu abundă într-un didacticism clar? Poate că, acolo, există şi o apărare evidentă. La ce altceva vă aşteptaţi de la o carte despre ororile unui stat totalitar şi cu o corupţie politică? Nu este cruzimea un punct de vedere?”Sam Jordisson, scriitor şi jurnalist, The Guardian, 2014

 

Despre invitat:

 

Lucian Pricop este scriitor, traducător şi istoric al literaturii. A scris „Dicţionarul de avangardă literară românească”, volumul „Simbolismul literar românesc” şi un „Dicţionar de teorie literară”. A absolvit Universitatea din Bucureşti, fiind doctor în litere şi istoria cărţii la Université Libre de Bruxelles (Belgia). În prezent este redactor-şef al editurii Cartex.

 

Bibliografie:

George Orwell, O mie nouă sute optzecişi patru, ed. Univers, 1991, trad.Mihnea Gafiţa

The Guardian, 18 nov, 2014