Repere spirituale - Daniela Rei Vișan în dialog cu ILEANA ILIESCU
13 Noiembrie 2016, 07:27
Daniela Rei Vișan în dialog cu ILEANA ILIESCU, la Radio România Cultural, duminică 13 noiembrie 2016, de la ora 22,20
”Voi alerga până când înaintarea, goana,
ea însăși mă va întrece
și se va îndepărta de mine
aidoma cojii fructului de sămânță,
până când alergarea
chiar în ea însăși va alerga, și va sta.
Iar după ce voi fi făcut ca alergarea
să mă-ntreacă,
după ce
mișcându-se-n sine va sta
ca de piatră, sau
mai degrabă asemeni mercurului
înapoia geamului
oglinzii,
mă voi privi în toate lucrurile,
voi îmbrățișa cu mine însumi
toate lucrurile deodată,
iar ele
mă vor azvârli înapoia, după ce
tot ceea ce era în mine lucru
va fi trecut, de mult, în lucruri.
Iată-mă
rămânând ceea ce sunt,
cu steaguri de singurătate, cu scuturi de frig,
înapoi, spre mine însumi alerg,
smulgându-mă de pretutindeni,
smulgându-mă de dinaintea mea, dinapoia mea, din dreapta, și
din stânga mea, de deasupra , și
de dedesubtul meu, plecând
de pretutindeni și dăruind
pretutindeni semne-ale aducerii aminte:
cerului-stele,
pământului-aer,
umbrelor-ramuri cu frunze pe ele.”
Nichita Stănescu, A unsprezecea elegie, vol. Necuvintele
Duminică, 13 noiembrie 2016, de la ora 22,20, vă propunem o reîntâlnire cu Ileana Iliescu, cunoscută publicului din România prin prezența sa electrizantă de pe scena Operei Naționale din București .Îmbinând cu o perseverență extraordinară disciplina aproape teutonă și grația, a reușit ani la rând să reamintească iubitorilor de balet, că rădăcinile omului sunt în CER, și că, în momente speciale, trupul poate să-i urmeze gândului, desenând în aer hieroglife înțelese mai întâi de îngeri, și mai apoi de către oameni.
Am întâlnit-o pe Ileana Iliescu într-o după-amiază luminoasă de toamnă, când timpul se scurge mai lent, fără graba și crisparea modernității, înfășurând în panglici aurii pe cei care știu să asculte muzica lumii.
Am discutat despre prețul plătit de ea pentru a dărui oamenilor acele momente de grație.
Am mai discutat despre bucurie și tristețe, despre lumina scenei, ce decupează parcă realitatea, despre speranță și zbor dar și despre durerea trupului omenesc atunci când încearcă să imite lebedele.
Am mai rugat-o să ne spună ce crede despre evoluția baletului și dansului contemporan, despre urât și frumos, despre vulgaritate și discreție, despre modul în care ne este îngăduit nouă, oamenilor, să îmblânzim timpul. Prețul cerut, numai anumiți oameni pot să îl plătească.
Duminică, 13 noiembrie 2016, de la ora 22.20, vă invităm la o nouă ediție a emisiunii Repere spirituale. Sperăm să rămâneți alături de Radio România Cultural și Ileana Iliescu, pentru a descifra împreună semnele încifrate în partitura unui balet.
Ileana Iliescu a început să studieze baletul în 1945 la Școala Populară de Artă din Brașov, având-o ca profesoară pe Ema Hamrodi. Se mută la București în 1949 pentru a urma cursurile Liceului de Coregrafie din București (1949-1954), unde-i are ca profesori pe Anton Romanowski, Gelu Matei, Oleg Danovski și Tilde Urseanu. A fost prim-balerină a Operei naționale din București. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Regina Balului din Călărețul de aramă, Odette-Odile, Kitri și Zarema din Fântâna din Baccisarai, precum și cele din Lacul Lebedelor, Giselle, Coppelia, Carmen, Spartacus, Spărgătorul de nuci, Tricornul, Romeo și Julieta, Don Quijote, Floarea de piatră, Frumoasa din pădurea adormită, Șeherezada și Ucenicul vrăjitor.
A obținut în 1963 premiul I la Festivalul de canto, dans, pian și compoziție din Italia. A participat în anii '60 și '70 la numeroase turnee în străinătate, în țări precum Germania, Polonia, Cehoslovacia, URSS, Ungaria, Grecia, Cuba, Iugoslavia, Spania. A predat pentru o perioadă la o școală de balet la Torino apoi s-a întors în România pentru a conduce Compania de balet a Operei Naționale din București.
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, balerinei Ileana Iliescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.
A fost distinsă cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”.
A jucat în filmele Veronica se întoarce (1973), Pruncul, petrolul și ardelenii(1981) , Praful și aurul scenei (2002), "Amintiri din anii de aur ai baletului romanesc" un film de Cleopatra Lorințiu.
